Scandalul Revizorului (3): partidul se amuză

Regizorul Liviu Ciulei

Înalţii funcţionari ideologici ai Partidului nu s-au mulţumit însă doar cu interzicerea spectacolului „Revizorul“.

A urmat o întreagă teroare ce s-a abătut asupra Teatrului „Bulandra“, teroare ce s-a încheiat printr-o mizerabilă cacealma. O şedinţă de pomină de pe urma căreia regizorul Liviu Ciulei a fost destituit din fruntea instituţiei, actorul Toma Caragiu şi-a pierdut funcţia de secretar al BOB, iar regizorul Lucian Pintilie a plecat din Teatru. De atunci, el nu a mai montat niciodată nici măcar un singur spectacol în România.

Nu doar Liviu Ciulei a fost convocat la diversele instanţe ale partidului. În „Bricabrac“, Lucian Pintilie relatează, pe scurt, întâlnirea avută cu Dumitru Ghişe, pe atunci înalt funcţionar ideologic:

„Am fost convocat la C.C. unde Dumitru Ghişe îmi comunică decizia oficială de interzicere.…Şi, să ştiţi, tovarăşe Pintilie, că nu veţi mai lucra niciodată în câmpul artistic-ideologic câtă vreme nu vă veţi modifica concepţia despre lume şi viaţă…“.

În cursul întâlnirilor avute de Liviu Ciulei cu importanţi decidenţi ai partidului, acestuia i s-a cerut să facă diligenţe pe lângă Lucian Pintilie în aşa fel încât să îl determine pe regizorul „Revizorului“ să facă modificări în spectacol.

„Din câte ştiu eu,- a declarat Ion Caramitru în cartea «Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe»- atât Liviu Ciulei, cât şi Toma Caragiu au fost convocaţi de diverse foruri de partid, probabil nu doar în scopul de a li se cere socoteală, ci şi pentru a li se solicita modificări în spectacol. Caragiu a încercat să salveze montarea, a fost gata să se sacrifice, să-şi toarne cenuşă în cap, să-şi asume vini. În schimb, Lucian Pintilie a fost extrem de intransigent, n-a acceptat nicio negociere, nicio modificare. Dreptatea s-a dovedit a fi de partea lui. El i-a scris o scrisoare lui Liviu Ciulei, scrisoare în care spunea, negru pe alb, că, dacă se vor opera modificări în conţinutul spectacolului, el îşi va da foc în faţa Teatrului. Ciulei, care-l cunoştea bine pe Pintilie, şi-a dat seama că acesta nu glumeşte şi nu a făcut niciun fel de diligenţe suplimentare spre a-l determina pe regizorul spectacolului să-şi reconsidere atitudinea.“

Actorul Toma Caragiu

„Pintilie,- a spus Mariana Mihuţ- ne-a comunicat tuturor membrilor distribuţiei că nu va face niciun fel de compromis. Compromis însemnând tăieturi de text, schimbarea unor scene, renunţarea la unele momente, etc. Nici nu ştiu ce s-ar fi putut schimba. Construcţia spectacolului era perfectă. Nimic în plus, nimic în minus. Atunci, ce să schimbi? Orice fel de intervenţie i-ar fi afectat grav valoarea.“

În cartea „Bricabrac“, Lucian Pintilie se disociază de cele scrise de Virgil Ogăşanu în „dosarul“ apărut în nr. 1/1990 al revistei „Teatrul azi“. Virgil Ogăşanu susţinea acolo că regizorul ar fi suferit îngrozitor. Pintilie spune că a suferit îngrozitor doar atunci când a „tranzacţionat cu puterea şi mi-am porcăit spectacolele, când am înecat în closet copilul acela genial, înaripat care era «Proştii sub clar de lună»...Nicio suferinţă, domnilor! O stare de exaltare, îmbătătoare, chiar paranoică, simţind că vârful degetului meu mic ţine în cumpănă echilibrul unui stat poliţienesc care, mult prea îndatorat imaginii sale liberale, era neputincios să se răzbune. E monstruos ce spun? Spectacolul «Revizorul» nu l-a interzis cenzura, ci artistul paranoic, copilul debil, dar cel puţin pentru scurtă vreme clarvăzător.“

A urmat o şedinţă de pomină, „o farsă sinistră, cea mai sinistră farsă căreia i-am căzut vreodată victimă în viaţa mea“, a declarat Mariana Mihuţ. Şi tot Mariana Mihuţ a adăugat: „În momentul şedinţei aceleia, care a fost cu adevărat ceva fără seamăn, nu mai avusesem niciodată parte de aşa ceva, nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Nu îi cunoşteam pe toţi cei care au luat cuvântul. Venisem de puţină vreme la Bulandra, îmi petrecusem timpul în repetiţii, nu am avut timp să cunosc oamenii.“

Regizorul Lucian Pintilie

Lucian Pintilie nu a fost prezent la şedinţa cu pricina. A simţit, poate a fost singurul care a simţit că angajaţilor „Bulandrei“ li se pregătise o capcană. Că partidul dorea să se amuze.

„A fost- spune Mariana Mihuţ- ceea ce se chema pe vremea aceea o şedinţă lărgită de partid. Nu eram membră de partid, dar fiindcă făceam parte din distribuţie, am fost şi eu convocată. De fapt, a fost o şedinţă cu tot colectivul Teatrului Bulandra. S-a jucat acolo o comedie sinistră, oribilă. De ce o comedie? Eu eram nou venită în Teatru. Nu părerea mea conta, aşa că nu s-a încercat să fiu «lămurită», însă înainte de începerea reuniunii cu pricina, actorii cu greutate, cu vechime în Bulandra, au fost sfătuiţi să îşi pună cenuşă în cap, să ne spună şi nouă să facem asta, pentru că aşa Liviu va rămâne director şi nu se vor abate asupra noastră fulgerele şi tunetele partidului. Şi toată lumea care a vorbit şi-a recunoscut greşeala. Au vorbit Toma, care era secretar de partid, Pittiş care era secretar UTC, George Oancea care era preşedinte de sindicat, actori importanţi precum Fory Etterle...Mă rog, mulţi..“.

Printre acei „mulţi“ se aflau şi cei pe care Lucian Pintilie îi numeşte în cartea sa „securiştii disimulaţi în figuraţia spectacolului (mai ciupiseră şi ei din rolurile mici).“

Aceştia, spunea Ion Caramitru, „s-au simţit tare bine la acea şedinţă şi şi-au făcut datoria cu vârf şi îndesat. S-au văzut atunci, mai mult ca niciodată, realităţile din Teatrul Bulandra. Şi anume că, pe de-o parte, în Teatrul nostru erau artişti adevăraţi, oameni de caracter, pe de altă parte, că aveam şi suficient de mulţi pseudoartişti, beneficiari de salarii mari – mai toţi aveau categoria I, gradul maxim- cu alte misiuni, care erau distribuiţi în roluri minuscule, altul fiind rostul lor real în instituţie. Altul decât cel artistic. Nu cred însă ca Bulandra să fi fost chiar o mare excepţie în acest sens. Probabil că ei aveau tovarăşi de luptă şi pe altundeva, dar pe cei de la Bulandra i-am cunoscut bine.“

A fost în acea şedinţă şi o excepţie, cineva care a făcut notă discordantă. Cineva care nu a jucat jocul, care nu a cântat partitura dorită de partid. Refuzul a aparţinut unui tânăr, pictor executant, pe nume Vasile Datcu.

„Ţin minte perfect momentul şi intervenţia tînărului...A fost un moment de maximă tensiune. Ce a spus în esenţă băiatul acela? Că nu înţelege de ce să ne cerem scuze şi de ce să ne punem cenuşă în cap. Că a asistat la un spectacol extraordinar, la cel mai mare spectacol pe care l-a văzut vreodată. Că actorii au făcut nişte creaţii extraordinare, că domnul Pintilie a făcut un spectacol senzaţional. Tânărul acela a făcut o breşă, s-a aşezat împotriva curentului ce se instaurase în Teatru. Toţi cei care au vorbit înaintea lui au vorbit conform curentului, crezând că fac bine, că pot salva ceva. Ei, băiatul acela a vorbit aşa cum a crezut el de cuviinţă. Şi a spus adevărul. Nu cred că ştia ceva despre aranjamentul care se pusese la cale în culise, nu-i spusese nimeni că era vorba despre o strategie ce avea în vedere, dacă nu salvarea spectacolului măcar menţinerea lui Liviu Ciulei la conducere, a lui Toma ca secretar de partid şi oprirea plecării lui Pintilie.“ (Mariana Mihuţ)

Actriţa Mariana Mihuţ

„Tânărul acela avea dreptate. El a intuit mai repede decât noi că totul e o mascaradă. Că verdictul fusese dat, că nouă ni se cerea doar să jucăm într-o piesă proastă al cărei final fusese scris în birourile propagandei...Toma Caragiu a fost cel mai intoxicat şi înşelat de organele de partid, era gata la orice sacrificiu ca să-l salveze pe Liviu Ciulei. Sau mai corect spus, se dădea peste cap să o facă. S-a înşelat cumplit şi tot restul vieţii lui a fost marcat de ceea ce s-a întâmplat atunci. Şi Ion Brad şi-a făcut mea culpa, a spus că, furat de estetica spectacolului, nu şi-a dat seama de gravele lui carenţe ideologice.“ (Ion Caramitru)

Din mărturia lui Dan Jitianu, inserată în cartea lui Ion Cazaban, „Dan Jitianu şi bucuria comunicării“ (Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“ & Revista „Teatrul azi“, Bucureşti, 2008) aflăm că prezidiul şedinţei a fost format din Dumitru Ghişe, Ion Brad, Amza Săceanu, Constantin Măciucă. Acesta din urmă, pe atunci director general al Teatrelor în C.C.E.S, a citit raportul ce incrimina grav Teatrul şi în care erau acuzaţi nominal Liviu Ciulei ca director, Lucian Pintilie ca regizor, Toma Caragiu ca secretar al organizaţiei de partid, secretarii literari Tudor Steriade şi Lia Crişan, Maxim Crişan, directorul adjunct.

„După terminarea discuţiilor, s-a dat în sfârşit citire măsurilor care începeau cu destituirea din funcţie a lui Liviu Ciulei şi continuau cu propunerea de înlăturare a lui Toma Caragiu de la conducerea organizaţiei de partid. Sala a rămas consternată. Fuseserăm traşi pe sfoară, tot bâlciul cu turnatul cenuşii în cap nu fusese altceva decât, vorba lui nenea Iancu, o manoperă grosolană, pentru ca şedinţa să capete un puternic caracter autocritic şi să se poată raporta sus că totul a decurs ca la carte. La pauză, un grup de artişti l-au înconjurat pe Ion Brad, care tocmai cobora de la prezidiu, încercând să-i ceară socoteală pentru această cacealma penibilă.

Şedinţa de partid care a urmat a durat foarte mult; noi, ceilalţi, aşteptam afară. Am aflat pe urmă că s-a pus la vot de nenumărate ori destituirea secretarului de partid, dar nimeni nu ridica mâna. Ilie Rădulescu era din nou şi din ce în ce mai violent. Până la urmă, Toma a fost cel care a pus capăt situaţiei absurde şi jenante, rugându-şi colegii să voteze aşa cum li se cere.“ (Dan Jitianu)

În articolul său din „Actes-Sud“, George Banu nota: „Scandalul Revizorului desparte în două istoria teatrului românesc de după război şi până în 1989, anul atâtor prăbuşiri. Dincolo de amănunte, partea cu adevărat interesantă se leagă de locul rezervat unui spectacol regizat de Lucian Pintilie- «Revizorul» de Gogol- în cadrul scenariului politicii lui Ceauşescu. Prin el, se confirmă înăsprirea acestei politici, de-a lungul anilor ce au urmat. Scandalul «Revizorului» a fost oracolul scenei româneşti. Şi, cum spunea Shakespeare, iarna vrajbei a început, iar unii au fugit de ea. Pintilie a fost constrâns să o facă, alţii l-au urmat.“

Actorul Ion Caramitru

Într-un comentariu difuzat la data de 12 octombrie 1972 de la microfonul „Europei libere“, comentariu antologat în cartea „Etica neuitării“ (Editura Humanitas, Bucureşti, 2008), Monica Lovinescu adopta un ton tranşant: „...interzicerea spectacolului lui Lucian Pintilie transgrezează limitele- şi aşa nocive- ale suspendării unei reprezentaţii sau alteia. Hotărât lucru... se încearcă sistematic înăbuşirea unuia dintre cele mai mari talente ale scenei româneşti...Am citit primele reacţii la «Revizorul» şi am putut realiza, chiar de la distanţă, că spectacolul trebuie să depăşească, în luciditate crispată şi în amploarea viziunii critice, toate celelalte semnate de Lucian Pintilie, reprezentând un salt calitativ al scenei româneşti...Deci, reprezentaţiile cu «Revizorul» sunt suspendate, deşi primise toate vizele de cenzură până la premieră. Atenuate cu prilejul Conferinţei Scriitorilor, «Tezele din iulie» n-au fost deci abandonate, în numele lor se pune în aplicare un sistem de înăbuşire a valorilor ce par primejdioase. Nu e vorba de un caz sau altul, izolat. Totul se ţine într-un sistem unitar al ipocriziei. În acelaşi timp, se creează la Bucureşti «Asociaţia România» pentru a readuce în ţară pe exilaţii care reprezintă valori culturale. Dar în care ţară? Acolo unde valorile culturale sunt condamnate la un exil intern?“

P.S. Printr-un mesaj pe care a avut amabilitatea de a mi-l trimite în cursul zilei de joi, 9 ianuarie 2014, dl. Victor Rebengiuc confirmă spusele d-lui Ion Caramitru referitoare la calitatea de sfătuitor a lui Aurel Baranga pe lângă politrucii comunişti prezenţi la spectacol. Iată precizarea marelui actor: „Da, este foarte exact. Eu am văzut cu ochii mei, prin geamul camerei unde se afla orga de lumini din spatele lojei centrale, cum A. Baranga îi semnala lui Gh. Pană sensurile ascunse ale spectacolului şi pe care numai el, ca scriitor de comedii ce putea vedea asta le observa. Asta s-a întâmplat în cursul celei de-a treia reprezentaţii. A doua zi a apărut în «Scânteia» comunicatul referitor la marele număr de spectatori ce ar fi cerut interzicerea spectacolului.“

Îi mulţumesc maestrului Victor Rebengiuc pentru precizări, tot la fel cum le mulţumesc doamnei Mariana Mihuţ şi domnului Ion Caramitru pentru contribuţiile la elucidarea aspectelor ascunse din scandalul „Revizorului“.