Sărbătoarea teatrului de la Sibiu: 2.500 de artişti din 70 de ţări vor veni la Festivalul Internaţional de Teatru

Sărbătoarea teatrului de la Sibiu: 2.500 de artişti din 70 de ţări vor veni la Festivalul Internaţional de Teatru

Scenă din spectacolul „Oidip“, regizat de Silviu Purcărete, cu Constantin Chiriac în rolul principal. Spectacolul va avea premiera la Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru (FITS 2014)   FOTO: Sebastian Marcovici

Artişti de pe trei continente vor avea 381 de evenimente în ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), desfăşurată între 6 şi 15 iunie, oferind publicului "o călătorie fascinantă" prin America de Sud, Europa şi Asia. În deschiderea festivalului, ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, va fi reprezentat un spectacol de Lev Dodin, iar regizorul Silviu Purcărete va avea premiera cu spectacolul „Oidip“, după Sofocle.

La Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), care va desfăşura între 6 şi 15 iunie la Sibiu, vor participa peste 2.500 de artişti din 70 de ţări. Producţia "Oidip" a Teatrului Naţional din Sibiu este o adaptare după „Oedip la Colonos” şi „Oedip Rege” de Sofocle, surprinzând prin forţa viziunii aproape cinematografice a montării regizorului care îmbină realul cu imaginarul dezvoltând o poetică a detaliilor sfâşietoare.  „Oidip este unul dintre cele mai frumoase texte ale literaturii dramatice. Aşa cum s-a mai remarcat, m-am întors după mulţi ani la tragedia greacă, prilej de a-mi exercita din nou pofta de a crea aceleaşi imagini cu care nu mai lucrasem de mult“, a declarat regizorul în timpul repetiţiilor de la Sibiu. 

Aproximativ 62.000 de spectatori sunt aşteptaţi, zilnic, la evenimentele programate la FITS.

Constantin Chiriac (foto), directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu si director al Festivalului de Teatru, a spus într-o conferinţă de presă, susţinută la Institutul Francez din Bucureşti, că cea de-a XXI-a ediţie a manifestării propune "o călătorie fascinantă în lumea dansului printr-un sezon de spectacole ce aduce pe scenă artişti de pe trei continente". 

Managerul şi sufletul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a subliniat că dansul ocupă un loc special în programul ediţiei din acest an, care va avea loc în perioada 6 - 15 iunie. Cele 381 de evenimente ale FITS se vor desfăşura cele 66 de spaţii.

"Sărbătorim în 2014 un alt fel de majorat, la 21 de ani, pe stil american", a declarat Constantin Chiriac.

Tema din acest an a festivalului este "Unicitate în diversitate", care reprezintă, de fapt, cumulul a ceea ce festivalul realizează de 21 de ani. Până în acest moment, au fost vândute aproape jumătate dintre biletele disponibile pentru festival, iar 11 spectacole sunt sold out, potrivit preşedintelui FITS.

"Lupta de a prezenta excelenţa în artele spectacolului din România şi din lume, într-o bogăţie a diversităţii, dezvoltă un festival piramidal, în care vedetele stau alături de începători şi experimentul, alături de patrimoniu", este de părere Constantin Chiriac, preşedintele FITS.

La Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, publicul va putea admira expoziţii de fotografie, de măşti, de pictură, dar poate participa şi la diverse ateliere. De asemenea, vor avea loc conferinţe, lansări de carte, spectacole-lectură şi film, la care vor participa invitaţi speciali, precum Wajdi Mouawad, George Banu, Vlad Russo, Alex Adam, François Berreur, Marin Mălaicu-Hondrari, Alexa Visarion, Alexandra Badea, Peca Ştefan, Noel Witts, Rareş Moldovan, Neil LaBute, Julia Holewińska.

De asemenea, spectacolele francofone ocupă, încă o dată, un loc important în programul festivalului. 13 spectacole vor fi prezentate la Sibiu, pe scenă, în stradă şi în săli de concerte, şi vor fi acompaniate de proiecţii de filme, conferinţe, lecturi şi lansări de carte. Anul acesta, mai multe spectacole franceze invitate vor fi prezentate în turneu prin România, oferind publicului din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Rădăuţi şansa să vadă unele dintre cele mai importante producţii teatrale recente.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu reprezintă cel de-al treilea eveniment dedicat artelor spectacolului din Europa, ca amploare şi dimensiune, după Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Festivalul de la Avignon (Franţa).

Accesul publicului la evenimentele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, precum şi online, pe www.eventim.ro. Intrarea este liberă pentru evenimentele în aer liber, precum şi la evenimentele speciale (conferinţe speciale, spectacole lectură şi film).

Programul de spectacole al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a programului este disponibilă pe www.sibfest.ro.

Festivalul include 17 spectacole prezentate de artişti din ţări precum Polonia, Spania, Brazilia, Israel, Franţa şi Japonia, care vor prezenta stiluri şi abordări diferite.

Sezonul de dans din cadrul FITS 2014 va fi deschis de Teatrul de Balet din Polonia, cu un spectacol despre setea de a trăi şi a supravieţui, care se remarcă prin tehnica îmbinării dansului contemporan cu mijloacele teatrale şi muzica tradiţională poloneză.
Spectacolul intitulat "Patruzeci" face o cronică a ultimilor patruzeci de ani şi a schimbărilor prin care au trecut Polonia şi Europa, pornind de la biografia unei femei. Spectacolul va avea loc în prima zi de festival la sala Colegiului Naţional "Octavian Goga" din Sibiu, de la ora 18.00.

Programul celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu propune o aventură ce explorează frumuseţea corpului uman şi a imaginaţiei într-o serie de reprezentaţii la limita dintre circ, teatru, film, dans şi muzică.

Cele cinci companii selectate în secţiunea circ din acest an oferă în premieră naţională la Sibiu şansa de a descoperi un univers ce îţi taie răsuflarea printr-o serie de spectacole în care abilităţile fizice ale performerilor sfidează limitele imaginaţiei.


Compania franceză Les Lendemains propune un spectacol unic în lume, ce recreează atmosfera filmelor lui Charlie Chaplin şi Buster Keaton. Artiştii francezi se joacă deasupra publicului, la o înălţime de zece metri, într-un spectacol de echilibristică, la trapez cu opt artişti. Povestea lor despre zbor surprinde prin energia şi ritmul dinamic al înlănţuirii scenelor în care publicul devine parte integrantă. Aflaţi pentru prima dată în România, cei de la Les Lendemains vor avea două reprezentaţii programate în Piaţa Mare din Sibiu: vineri, 6 mai, de la ora 22:30 şi, respectiv, duminică, 8 mai, tot de la ora 22:30. Intrarea la acest eveniment este gratuită.  


Cie Umbral completează sezonul francez de la Sibiu printr-un spectacol de circ zgomotos. Producţia acestora are la bază piesa „Cabaretul cuvintelor” scrisă de Matei Vişniec şi îşi propune să aducă prin poezia clovnilor o construcţie în care toate cuvintele prind viaţă şi trăiesc într-un potop de magie burlescă. Spectacolul plin de ritm propus de trupa înfiinţată la Paris combină arta circului cu teatrul clasic şi arta mânuirii păpuşilor, contribuind la dezvoltarea unui limbaj inedit pe scena de teatru din Europa. Despre spectacolul produs de Cie Umbral, producătorii de la France INTER au declarat că este „magnific”. Publicul din România va avea şansa să vizioneze acest spectacol marţi, 10 iunie, de la ora 16:00, în sala Teatrului Gong din Sibiu. Preţul unui bilet la acest spectacol este de 20 de lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Aflaţi într-un turneu mondial, ce cuprinde reprezentaţii în Canada, Japonia şi Rusia, compania Cie Carré Curieux, Cirque Vivant! prezintă la Sibiu spectacolul „Pătratul curios / Le carré curieux”. Evenimentul va avea loc vineri, 6 iunie, ora 20:00, la Sala Thalia din Sibiu. Cei patru tineri artişti circari ce au fondat compania „Cie carré curieux” s-au întâlnit la cursurile urmate în cadrul Şcolii Superioare de Artă a Circului din Bruxelles: Luca Aeschlimann excelează în jonglerie cu mingi, Vladimir Couprie mânuieşte el diabolo cu o precizie incredibilă, Gert de Cooman dansează în aer cu ajutorul trapezului chinezesc, iar Kenzo Tokuoka domină prin acrobaţie şi exerciţii cu monociclul. Dar ceea ce impresionează cel mai mult în spectacolele lor este complicitatea acestora în a aduce laolaltă unicitatea şi bucuria creaţiei unui univers funambulesc. Cu siguranţă că spectacolul lor plin de glume, uneori ironic sau drăgăstos, va reuşi să aducă un zâmbet pe chipul fiecărui spectator.

Preţul unui bilet la acest spectacol este de 20 de lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Lady Cocktail este reţeta de succes a trei fete belgiene ce s-au hotărât să combine numere uimitoare de acrobaţii în aer cu anecdote şi pozne pentru a crea spectacole pline de graţie spre deliciul publicului de toate vârstele. Cele trei artiste vor fi prezente la Sibiu cu două reprezentaţii ale spectacolului „Fetele de la etajul 2 / Les filles du 2ème” programat marţi, 10 iunie, de la ora 20:00 şi joi, 11 iunie, de la ora 18:00, în Piaţa Mică din Sibiu. „În acest spectacol iubim de dragul euforiei.”, au declarat fetele în timpul programării pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Intrarea la acest eveniment este gratuită.  


Un moment important în cadrul sezonului de circ îl constituie prezenţa în premieră a artistei Jessica Arpin. Născută în Brazilia, Jessica Arpin a studiat artele spectacolului de circ la Geneva şi Montreal, fiind bine cunoscută pentru producţiile de clovnerie pline de umor şi poezie. Spectacolul prezentat de Jessica Arpin este unul cât se poate de provocator şi pune publicul în faţa unor probe practice dintre cele mai hazlii. „Am bicicletă. Caut soţ! / Kalabazi” va avea loc sâmbătă, 14 iunie şi duminică, 15 iunie, de la orele 19:00, în Piaţa Mică din Sibiu şi este povestea unei tinere excentrice şi cochete care doreşte să se căsătorească, dar nu cu oricine! Prin urmare, ea organizează un concurs de dragoste printre spectatori. Intrarea la acest spectacol se face gratuit.  

Programul complet al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu poate fi consultat pe sibfest.ro.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările