În cazul în care prima întâlnire izbuteşte,  este una fericită, nu neapărat perfectă, ci măcar conţinând în ea argumentele creaţiei artistice adevărate, revenirea regizorului este aşteptată nu numai de actorii trupei (unui anume nucleu ce se perpetuează de la o montare la alta asociindu-i-se mereu alte şi alte nume), ci şi de urbe.

S-au născut astfel, în timp, adevărate fenomene, primului, cel cu adevărat excepţional de la Teatrul Maria Filotti din Brăila (să reamintesc, în context, măcar două titluri care au făcut istorie - Adam Geist şi Omul pernă), adăugându-i-se cele de la Naţionalul timişorean (Boala familiei M şi Piaţa Roosevelt) sau de la Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara (Detalii naive total lipsite de profunzime din viaţa unor spectatori, Rabenthal).


FOTO Bereczky Sandor

Din anul 2014, un capitol aparte în istoria acestor întâlniri artisticeşte fericite, cu urmări mai mult decât semnificative atât pe fişa de creaţia artistică a regizorului cât şi în viaţa şi dinamica trupei sunt cele dintre Radu Afrim şi actorii Companiei Tompa Miklós a Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Creaţiei colective Castingul Dracului urmându-i, în timp, extraordinara montare cu Tihna (2015), în superba scenografie a lui Adrian Damian, pe urmă Pasărea Retro se loveşte de bloc şi cade pe acoperişul fierbinte (2017) şi, cel mai recent, Beţie. Un spectacol după piesa omonimă a lui Ivan Vîrîpaev. Un dramaturg rus al cărui nume este asociat cu continuarea fenomenului Noua dramă şi cu crearea mişcării artistice Oxigen. Un scriitor de literatură destinată scenei căruia i s-au jucat deja în România câteva scrieri (numele i-a fost ortografiat şi în formula Vyrypaev), precum Iluzii (Teatrul Act, UNATC, Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova), Oxygen (Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara, Teatrul Ariel din Târgu Mureş) sau UFO (Teatrul Naţional din Bucureşti).

Aparent, Beţie nu este o piesă din cale afară de ofertantă. Căci, la urma urmei, ce ar putea fi cu adevărat artistic în prezentarea detaliată, aproape bolnăvicios de minuţioasă, a felului în care au petrecut, şi-au dat în petec, au vorbit despre ei şi despre alţii, despre iubire, au făcut filosofie, au explorat adâncurile vieţii, au investigat relaţia lor cu Dumnezeu şi cu cele sfinte, au ajuns să se creadă trupuri ale Creatorului, s-au despărţit, regăsit ori chiar pregătit pentru moarte vreo patrusprezece personaje, toate aparţinând aşa-zisei clase de mijloc? Adică bancheri, manageri de conturi şi de credite pe la tot felul de bănci cu nume mai mult sau mai puţin sofisticate, perechi de vârstă mijlocie care parcă-parcă ar simţi nevoia să mai evadeze din când în când de sub papucul soţului/soţiei, chiar să încerce o aventură de o durată ceva mai lungă, un director de festival internaţional de film despre care nu a auzit nimeni şi, pour la bonne bouche, o prostituată.


FOTO Bereczky Sandor

Şi totuşi, Afrim ne demonstrează că este, că, precum Arghezi odinioară, poate zămisli  preţuri noi, din bube, mucegaiuri şi noroi. Că dintr-o aparentă aglomerare de fapte mizere, minore, din drame eşuate în dramolete, din urâtul cel mai urât se poate face poezie. Artă. Teatru. Cred că avem de-a face cu un adevărat tur de forţă şi cu o admirabilă izbândă. Nescutită de imperfecţiuni şi de maladia nemăsurii.

În al doilea rând să spunem că numai cine nu e cât de cât familiarizat cu arta actorului nu ştie la ce muncă riscantă se angajează ei, artiştii, regizor şi interpreţi deopotrivă, atunci când se află în situaţia de a aduce pe scenă oameni în stare de ebrietate. Şi nu preţ de patru-cinci minute, ci pentru mai bine de trei ore şi jumătate de spectacol. Intervin aici necesitatea conservării dreptei măsuri, a evitării ridicolului şi caraghioslâcului ieftin, îndepărtarea primejdiei datului gratuit în spectacol, a îngroşării, a ridicatului poalelor în cap de-a dreptul. Ca să nu mai punem la socoteală efortul, concentrarea psihică şi fizică cu totul ieşite din comun.

Sunt absolut sigur că Radu Afrim, actorii- şi, Doamne, de ce bună trupă dispune la ora actuală Secţia maghiară a Teatrului Naţional din Târgu Mureş!- scenografii Bartha Jószef (autorul unui decor relativ simplu, cu câteva canapele, dar şi cu pereţi astfel aleşi pentru a sugera introspecţia, privitul în oglindă, întâlnirea cu propriul sine) şi Moldován Orsolya (costume), excepţionalul compozitor al muzicii de scenă Boros Csaba, interpreta muzicii live  Kásler Magda (un semnificativ indiciu pentru legătura dintre acest spectacol şi Castingul Dracului) au ţinut seama.


FOTO Bereczky Sandor


Spectacolul sau, mai corect spus, show-ul teatral intitulat Beţie, este simptomatic pentru relaţia liberă pe care îndeobşte o instituie Afrim cu textul. Nu, de data aceasta nu se ajunge până acolo încât scrierea lui Vîrîpaev să fie numai un pretext, un palimpsest, o amintire, aşa cum au stat lucrurile în spectacolul Dacă am gândi cu voce tare de la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova. Există însă tentaţia anulării geografiei, a relocării, a spulberării limitelor spaţiale (permanentele referiri la comuna Sic din textele cântecelor cântate de Kásler Magda) , din dorinţa de a avea pe scenă o formă modernă de theatrum mundi.

Mai recunoaştem preferinţa pentru dans, pentru inserţiile de cabaret (coregrafia: Dabóczi Dávid), pentru veritabilele explozii de fragmente discursive (fiecare personaj are micul lui discurs, fiecăruia îi vine rândul de a-şi expune la microfon filosofia, cu toţii se lansează în propriul lui număr de retorică înfierbântată, nu există nici măcar unul singur care să nu mediteze asupra relaţiei lui speciale cu Dumnezeu şi ce frumoasă e secvenţa din final a spălării picioarelor lui Marj, noul Iisus de către o fostă sau actuală prostituată), pentru miri şi mirese, pentru apariţiile bizare, pentru neaşteptatele intruziuni ale unor ciudate arătări şi fiinţe (Cosmonautul), pentru nespusul subînţeles şi deductibil. Sigur, mai recunoaştem şi o inexplicabilă concesie făcută nemăsurii. Căci nu e paradoxal de-a dreptul ca un regizor care impune relaţii atât de libere cu textul să nu se încumete să îl mai şi taie atunci când acesta se afundă în repetiţii?


FOTO Bereczky Sandor

Vorbeam la începutul acestor însemnări despre empatia dintre regizorul Radu Afrim şi actorii Companiei Tompa Miklós de la Naţionalul din Târgu Mureş. Ea este recertificată de felul impecabil în care joacă toţi componenţii distribuţiei spectacolului cu piesa Beţie. E vorba despre Kádár Noémi (Marta), Gáspárik Attila (Mark), Nagy Dorottya (Magda), Bokor Barna (Laurenz), Kovács  Botond (Gustav), B. Fülöp Erzsébet (Dora); Galló Ernö (Karl), Berekméri Katalin (Laura), László Csaba (Max), Moldován Orsolya (Rosa), P. Béres Ildiko (Linda),Simon Boglárka Katalin (Biborka), Kádár L. Gellert (Rudolf), Bartha László Zsolt (Mathias), Varga Balász (Gabriel), Ruszuly Ervin (Un bărbat).

Teatrul Naţional din Târgu Mureş- BEŢIE de Ivan Vîrîpaev;  Traducerea în limba maghiară: Kozma András;Traducerea în limba română: Raluca Rădulescu; Regia: Radu Afrim; Decoruri: Bartha József;  Costume: Moldován Orsolya; Muzica: Boros Csaba; Coregrafia: Dabóczi Dávid; Asistent regie şi dramaturgie: Szabó Réka; Video: Sebesi Sándor; Cu:  Kádár Noémi (Marta), Gáspárik Attila (Mark), Nagy Dorottya (Magda), Bokor Barna (Laurenz), Kovács  Botond (Gustav), B. Fülöp Erzsébet (Dora); Galló Ernö (Karl), Berekméri Katalin (Laura), László Csaba (Max), Moldován Orsolya (Rosa), P. Béres Ildiko (Linda),Simon Boglárka Katalin (Biborka), Kádár L. Gellert (Rudolf), Bartha László Zsolt (Mathias),Varga Balász (Gabriel),Ruszuly Ervin (Un bărbat); Cântece: Kásler Magda (voce), Kostyák Márton (contrabas), Boros Csaba (pian) Data premierei; 9 martie 2018