Romeo şi Julieta, iubindu-se şi murind sub ochii noştri pentru a patruzecişişasea oară

FOTO Adriana Grand

O prezenţă, din păcate, de doar câteva zile, la cea de-a treia ediţie a Festivalului de teatru pentru adolescenţi Teen Fest, organizat de Teatrul bucureştean „Excelsior“, mi-a oferit prilejul de a vedea un spectacol mai vechi. Cel cu Romeo şi Julieta, pus în scenă de regizorul Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand şi celebra, minunata lor „trupă fără nume“ la „Metropolis“.

Văd, aşadar, Romeo şi Julieta într-un moment în care programul lunar al instituţiei producătoare anunţă alte două noi premiere ale aceleeaşi pretigioase echipe - Hamlet şi Titanic vals - şi despre care se site-ul Teatrului ne previne că ar fi deja sold out până la sfârşitul lunii.

Contextul fiind cel rezumat mai sus, sunt, evident, în situaţia de a comite un act oarecum atipic, scriind despre un spectacol care a cunoscut prima ridicare de cortină la data de 5 septembrie 2015 şi care, iată, a ajuns la reprezentaţia cu numărul 46. Atipic pentru vremurile noastre în care criticii, mulţi, puţini, însă mai toţi cu doctorate în artele spectacolului, grupaţi în două asociaţii cu aspiraţii care de care mai internaţionale, par din ce în ce mai neinteresaţi de comentarea „premierei de aseară“. Consemnărilor punctuale fiindu-le preferate „sintezele“ superficiale, cu titluri pompoase, generalizatoare, în care foarte adesea se face vorbire - hélas! - chiar şi despre spectacole nu tocmai văzute cu ochii proprii.

FOTO Adriana Grand

Recunosc. Spun şi scriu toate acestea sub impresia amărăciunii ce mi-a fost împărtăşită de un regizor „cu nume“ care tocmai a avut o premieră la un important Teatru din „buricul“ Capitalei. Premieră în care joacă o mare actriţă, dar care nu a fost onorată cu prezenţa de nici măcar un singur critic, fie el recrutat chiar şi din rândul celor pentru care teatrul se încheie acolo unde se sfârşesc liniile de metrou şi de tramvai bucureştene.

Dar, revenind. Scriu despre Romeo şi Julieta, la doi ani distanţă de momentul premierei, cu amintirea bunului obicei de odinioară al revistei de specialitate care avea o rubrică ce se chema Reprezentaţia nr... În spaţiul căreia erau consemnate nu doar eventualele modificări din distribuţie, ci şi „starea“ în care se afla cutare spectacol după un anumit rulaj la public. Fireşte, pentru mine, a patruzeci şi şasea reprezentaţie a spectacolului cu Romeo şi Julieta a însemnat o noutate, receptată ca atare. Aceasta în pofida faptului că parcursesem cele câteva cronici ce i-au fost consacrate în perioada imediată premierei. Unele entuziaste, altele dimpotrivă. Cele din ultima categorie fiind în principal dezamăgite de ceea ce socoteau a fi inconsecvenţe regizorale mult prea proeminente. Fără a-şi pune însă întrebarea dacă nu cumva văditele inconsecvenţe sunt rodul unei atitudini deliberat stabilite ca atare.Atitudine ce îşi află originea în primul rând în însuşirea unanim recunoscută a scrierilor shakespeariene de a se supune unui număr destul de mare de reevaluări scenice - unii zic chiar nelimitate -, o însuşire aflată la antipozi cu cea aflată în specificul scrierilor cehoviene. În al doilea rând, atitudinea menţionată mai sus se fundamentează pe faptul că regizorul a mizat pe rememorarea din perspectiva contemporaneităţii a unui text celebru, socotit arhicunoscut. Spectatorii fiind preponderent preocupaţi nu de ce, ci de cum se spune povestea. 

Aşa se face că, precum pe vremea lui Shakespeare, actorii îşi aşteaptă spectatorii aşezaţi pe bănci vopsite în alb (cei cei îi vor juca personajele din tabăra Capuleţilor) şi negru (cei ce îi vor interpreta pe componenţii „grupării“ Montague), o a treia bancă fiind rezervată celor neutri (fratele Lorenzo, Paris, prinţul Escalus). Şi cred că tot prin dorinţa rememorării prin actualizare se explică păstrarea în montare a două prologuri (pentru cele două părţi ale spectacolului) rostite de excelentul George Costin în costum modern, cu jachetă de piele, şi a unui epilog care cade în sarcina aceluiaşi actor, de data aceasta purtând costumul fratelui Lorenzo. O face de pe un podium roşu (decoruri şi costume: Adriana Grand), cu semnificaţii mai mult decât clare.

FOTO Adriana Grand

Noua traducere, anume comandată pentru acest spectacol, semnată de Adrian N. George, deloc marcată de tentaţia frecventării „arhivelor“ limbajului, dimpotrivă, cu multe lucruri insolite şi cuvinte nu chiar foarte academice reconfirmă ideea că regizorul Victor Ioan Frunză şi-ar fi propus ca montarea lui de la Metropolis să se situeze strict în zona extrem contemporană. Lumea însăşi în care se consumă tragedia iubirii imposibile a lui Romeo şi a Julietei sale este una fundamental, eminamente dură, insensibilă, cum nu se poate mai indiferentă la valoarea sentimentelor. Simptomatic în acest sens este felul în care sunt portretizaţi de actorii Sorin Miron şi Nicoleta Hâncu Capulet şi a sa nevastă. Conflictul dintre mândrii, orgolioşii Capuleţi (în cazul lui Tybalt, interpretat de Alexandru Pavel, orgoliul pare să fi luat forma unei veritabile nevroze) şi mult mai şterşii, parcă mai împăcaţii cu sine Montague, pentru care conflictul înseamnă un dat al existenţei, jucaţi de Sorin Flutur (iniţial rolul a fost deţinut de Costin Dogioiu) şi Ariana Presan (însuşi Mercuţio, interpretat de Adrian Nicolae, pare a avea un plus de stăpânire de sine, prin comparaţie cu Tybalt) nu este, la urma urmei, decât un dat istoric. Dar şi consecinţa felului de a fi al lumii. Insensibile, mercantile, superficiale, veşnic în goană şi indiferentă la sentimente. O lume pentru care sentimentele se reduc la ură, iar viaţa nu înseamnă decât o succesiune de „afaceri“, de „contracte“, de mariaje bine „aranjate“.

Avem în faţa ochilor o colectivitate impulsivă ce pare pe veci condamnată să fie astfel dacă ţinem cont de chipul în care se manifestă în spectacol reprezentanţii tinerelor generaţii. Interpretaţi de Flavius Călin (Benvolio), Matei Arvunescu (Sampson), Voicu Aaniţei (Farmacistul, Tomy), Ştefan Mohor (Balthazar), Paul Radu (Abraham, Garda), Rusalina Bona, Bogdan Florea (valeţi). Completaţi de Florin Aioane (fratele Ioan), Codrin Boldea (un muzicant) şi de Marin Olteanu (un cetăţean). Aceasta în pofida numeroaselor edicte şi a cumplitelor pedepse cu care ameninţă Escalus, atent conturat de Alin Florea.

În primele secvenţe, nici Romeo (o performanţă interpretativă a lui Carol Ionescu) nu dă semne a fi chiar foarte diferit de lumea din care provine. Este un adolescent, o fiinţă în stare de tranziţie, copilăros, pentru care iubirea este mai curând o idee, o necesitate civilă, decât un simţământ profund. Romeo are toate şansele să devină un alt Paris ( cu bune efecte siluetat de Andrei Huţuleac). La începutul spectacolului lui Victor Ioan Frunză, Romeo al lui Shakespeare şi al lui Carol Ionescu se prezintă asemenea unui frate bun cu Leonce, personajul din celebra scriere a lui Georg Büchner. La fel cum Julieta (demnă de toată lauda în rol Silvana Mihai) se plictiseşte, izolată de lume, asemenea Lenei.

FOTO Adriana Grand

Veseliei - spectacolul dispune de un remarcabil strat comic care capătă substanţă consistentă datorită contribuţiei Andreei Grămoşteanu, ireproşabilă în Doica, dar şi celei a lui Andrei Redinciuc (al său Peter/Petre este adesea conceput ca o umbră a Doicii) - i se substituie pe nesimţite tragedia, operaţiune foarte bine marcată şi de muzica anume compusă de Tibor Cári.

Nu vreau deloc să fac pe filosoful şi nici pe mon petit savant veşnic obsedat de bibliografie. Însă admirând prospeţimea, devotamentul jocului tinerilor din distribuţia spectacolului cu Romeo şi Julieta, ajuns la a patruzeci şi şasea reprezentaţie, nu puteam să nu mă duc cu gândul la Albert Camus. Cel care a avut înţelepciunea de a insera actorul printre cei ce ilustrează perenitatea mitului lui Sisif. 

Teatrul Metropolis din Bucureşti - ROMEO ŞI JULIETA de William Shakespeare;Traducerea: Adrian N.George; Versiunea scenică şi direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză; Decoruri şi costume: Adriana Grand; Muzica: Tibor Cári; Cu: Carol Ionescu, Silvana Mihai, George Costin, Nicoleta Hâncu, Andreea Grămoşteanu, Adrian Nicolae, Andrei Huţuleac, Alexandru Pavel, Alin Florea, Flavius Călin, Costin Dogioiu, Ariana Presan, Matei Arvunescu, Andrei Redinciuc, Ştefan Mohor, Codrin Boldea, Voicu Aaniţei, Paul Radu, Alexandru Grădinaru, Florin Aioane, Rusalina Bona, Bogdan Florea, Marin Olteanu şi Claudiu Mirea, Cătălin Gorgon Grigorescu, Andreea Csibi,Codrin Boldea (orchestra); Data reprezentaţiei: 7 octombrie 2017