Retrospectiva unui festival de tradiţie la Galaţi

Scenă din piesa Avarul, montată de Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti

În anul în care împlineşte 65 de ani, Teatrul dramatic Fani Tardini, cu toate restricţiile impuse de criza sanitară, se dovedeşte foarte harnic şi inventiv.

Pe lângă o stagiunea estivală consistentă desfăşurată pe estrada creată anume în curtea interioară unde au avut loc şi câteva premiere adecvate, între 1 şi 13 septembrie a avut loc şi o ediţie specială online a Festivalului Naţional de Comedie, al cărui debut a coincis cu data certificatului de naştere a teatrului gălăţean respectiv 1 septembrie 1955. (În curând va fi gata şi bustul celei care a dat numele teatrului, actriţa pomenită în atâtea documente de epocă)

Din noianul de spectacole programate pe scena festivalului în cele peste 30 de ediţii,, inspiraţi şi ambiţioşi cei doi directori au ales pentru fiecare seară unul luând în calcul fireşte şi de calitatea filmărilor existente (Această problemă revelată de necesităţile on line-ului va fi sperăm de aci înainte în atenţia teatrelor). Aşa se face că au ajuns pe afişul festivalului cu precădere reprezentaţii din ultimii vreo 15 ani când de altfel, festivalul şi-a atins şi potenţialul maxim de valoare şi atractivitate reflectată şi de premiile acordate de juriile care s-au succedat de-a lungul anilor la pupitrul acestei compeţiţii. Afişul ediţiei a arătat astfel: Peţitoarele de Avksentii Tzagareli, Teatrul Fani Tardini Galaţi, regia Ion Sapdaru, cu Petronela Buda şi Cristian Gheorghe (ambii premii de interpretare), Gaiţele de Al. Kiriţescu, Teatrul Maria Filotti Brăila, regia Radu Nichifor, scenografie Vioara Bara, (premiu de interpretare Ramona Gângă (rolul Margareta), Cu inima în pungă de John Carjani, Teatrul Sică Alexandrescu Braşov, regia Adrian Iclezan (premiu de interpretare Bianca Zurovski) Avarul de Molière, Teatrul Mihai Eminescu Botoşani, regia Cristian Gheorghe (premiu de interpretare Bogdan Muncaciu ) Cerere în căsătorie de Cehov, regia Felix Alexa, scenografie Andrada Chireac (premiu de interpretare Petronela Buda şi Cristian Gheorghe), Proştii sub clar de lună de T. Mazilu Teatrul Naţional Timisoara, Trei gemeni veneţieni de Antonio Colalto, Teatrul Mic Bucureşti, regia Nona Ciobanu (premiul pentru regie, premiu pentru interpretare Cristian Iacob), Aveţi ceva de declarat? după Puricele în ureche de Feydo, Teatrul Naţional Chisinău, regia Ion Hadârcă (, Premiu cel mai bun spectacol 2015, premiu rol secundar Ghenadie Gîlcă), Omul din La Mancha muzical de Dale Vasserman, regia Korcsmaros Gyorgy,, Teatrul Regina Maria Oradea (premiu pentru scenografie Paul Salzberger (decoruri) Amalia Judea (costume), Vania şi Masa şi Sonia şi Spyke de Crostophore Durang, Teatrul Mic, regie Horia Suru (premii de interpretare, Liliana Pană, Gheorge Visu, Bianca Popescu ), Avarul de Moliere, Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti regia Cristi Juncu (premiul publicului) O femeie singură de Dario Fo, Teatrul de artă Bucuresti, premiul de interpretare: Andreea Bibiri, Romanţioşii de Edmond de Rostand, Teatrul al. Davila Piteşti, regia Vlad Cristache (premiul pentru cel mai bun spectacol, pentru scenografie:  Mădălina Niculae şi Andreea Tecla, de interpretare: Tavi Costin).

Cerere în căsătorie, de Cehov, regia Felix Alexa, scenografie Andrada Chireac

Acest eşantion ales să reprezinte Festivalul Naţional de Comedie în anul aniversar Fani Tardini 65 poate fi considerat nu doar o oglindă a timpului şi a modului în care evoluţia fenomenului teatral s-a petrecut cu repeziciune, ci şi un argument al faptului că festivalul şi-a consolidat profilul în cele peste patru decenii de la debutul din 1976 când a fost înfiinţat cu titlul Colocviul Arta Comediei. La vremea aceea comedia românească se avântase pe culmi satirice de-a dreptul periculoase pentru regim, chiar la Galaţi petrecându-se unul din cazurile legendare de cenzură care a dus la oprirea spectacolului Jolly Joker de Tudor Popescu, realizat de Ducu Darie în primii lui ani de profesie la Oradea, întâmplare relatată savuros de regretatul regizor într-o împrejurare memorabilă chiar la Galaţi. Evoluând odată cu teatrul spre modernitate şi postmodernitate comedia şi-a afirmat din ce în ce mai eficient rolul social diversificându-şi mijloacele şi devenind tot mai cuprinzătoare în raport cu însăşi arta spectacolului teatral. Toate astea s-au văzut la Galaţi unde festivalul a ţinut pasul în permanenţă cu înnoirile şi a contribuit el însuşi la asumarea acelor tendinţe postmoderne care elimină barierele între specii, amestecând creativ uneltele în beneficiul artei spectacolului. (Programul complementar de conferinţe, colocvii şi ateliere a punctat adecvat aceste noile preocupări ale zile). Şi chiar dacă nu şi-a uitat istoria programând în ediţii succesive şi comedie bufă şi bulevardieră şi de caracter sau limbaj şi vodevil şi satiră, şi comedia dell arte sau muzical, Festivalul Naţional de comedie de la Galaţi a privit mereu cu curiozitate spre viitorului teatrului cu atâtea noi condiţionalităţi în care intră, din păcate şi acelea legate de criza sanitară pe care o trăim. S-au creat noi punţi de comunicare între teatre şi regiuni, s-au realizat schimburi în procesul de producţie teatrală, teatrul gălăţean ieşind din coconul moldavo- dunărean şi afirmându-se pe plan naţional din ce în ce mai mult ca invitat în festivaluri partenere şi nu numai.

Romanţioşii de Edmond de Rostand, Teatrul Alexandru Davila din Piteşti

Încă nu suntem în măsură să spunem dacă inteligenţa râsului la care a visat Bergson ne poate apăra de prostia şi nevolnicia lumii în care trăim, dacă comedia poate contribui la asta, dacă e artă sau mai degrabă chemată de divertisment spre facil şi indiferenţă, dacă atingerea tragicului şi grotescului nu e mai aproape de realitate când o privim cu luciditate, dacă în fine, teatrul mai are vreo şansă în a ne apăra de noi înşine când nu ne mai încăpem în piele sau dacă ne salvează doar aparent atunci când divagăm hohotind cinic. În toate aceste probleme comedia are ceva de spus şi faptul de a i se fi dedicat o preocupare specială a fost un act de înţelepciune pe care generaţii după generaţii au încercat să-l valorifice mereu mai bine. Ca unul care am participat la această istorie în anii în care am semnat ca selecţioner afişul festivalului mă simt parte din succesele şi eşecurile acestui drum care merită să continue.