Multe ar putea fi spuse despre felul în care memoria marilor dispăruţi  mai trăiesc în minţile şi inimile noastre cel mai adesea doar prin bunăvoinţa unor foşti apropiaţi. Preferăm însă să povestim, celor care au timp să ne asculte în aceste vremuri ceţoase, despre cum în împrejurările amintite  figura celebrului regizor a renăscut pentru o seară acompaniindu-ne demnă, cu zâmbetu-i cunoscut, în încercarea de a -i recompune profilul de artist şi om de cultură de prestigiu mondial care a însemnat atât de mult pentru istoria teatrului şi filmului românesc.

Am ascultat amintiri ale celor care l-au cunoscut, au lucrat cu maestrul sau l-au admirat de la distanţă, am văzut filmări, câte există, din spectacolele sale şi o minuţioasă incursiune documentară în opera scenografului Ciulei, datorată omului de televiziune Dan Necşulea.

 Alături de mărturia emoţionantă a Margaretei Pâslaru, interpreta aleasă de regizorul Liviu Ciulei pentru memorabilul spectacol cu Opera de trei parale de Bertold Brecht, de evocarea regizorului Alexandru Hausvater privind activitatea la Guitry Theater din America a regizorului şi directorului Liviu Ciulei după eliminarea de la conducerea Teatrului Bulandra, ca urmare a interzicerii spectacolului Revizorul, de relatările arhitectului – scenograf Octavian Neculai care i-a stat alături la ultimele spectacole realizate la Bulandra ( Hamlet, Şase personaje în căutarea unui autor) am avut şi surpriza unei mărturii inedite.

 Ea s-a datorat  preocupărilor Marinei Spalas care l-a adus printre invitaţii acelei seri omagiale, printr-o înregistrare video inedită pe dirijorul Cristian Badea povestind despre colaborarea sa cu Liviu Ciulei în calitate de regizor de operă la realizarea montării cu Macbeth de Şostakovici în premieră absolută la Spoletto şi mai apoi în SUA. În plină putere creatoare Liviu Ciulei a fost atunci în ochii cunoscutului dirijor român de anvergură internaţională singurul în măsură să înţeleagă şi să redea dificila partitură pe care nu întâmplător scenele lirice o ocolesc.

În ce mă priveşte am încercat să stabilesc o punte între Liviu Ciulei, spiritul avangardist al deceniului 6 al secolului trecut care în 1962 , prin acel memorabil Cum vă place realizat la Teatrul Bulandra declanşa în opresata cultură română ceea ce s-a numit reteatralizarea teatrului şi clasicitatea care se poate atribui unor spectacole de final, cum acel Hamlet conceput în respect pentru textul shakespearean şi rostirea lui pe scenă aşa cum a înţeles să îl redea actorul Marcel Iureş, unul dintre interpreţii preferaţi al lui Ciulei la revenirea în România după 1990. Rupând cu obligaţiile ideologice ale vremii care impuneau teatrului un realism dogmatic, Ciulei deschidea prin spectacolul amintit drumul artei scenice spre ceea ce -i era specific , spre exprimare metaforică şi abstractă, spre sublimare estetică. Spiritul de aleasă formaţie intelectuală care era rupea astfel zăgazurile şi deschidea o cale pe care nu doar el a păşit cu încredere şi succes realizând spectacole emblematice ca Leonce şi Lena, Azilul de noapte, Furtuna  ci şi toţi artiştii adevăraţi ai vremii, actori, regizori , scenografi care au scris o frumoasă pagină de istorie a teatrului în sincronism cu mişcarea de idei europeană.

Renascentist prin diversitatea preocupărilor ( a fost actor, regizor, scenograf , formator de trupe şi teatre)  clasic prin rigoarea şi claritatea de sens a operei sale, Liviu Ciulei şi-a consolidat în timp, la cârma Teatrului Bulandra sau în lume în teatrele unde a lucrat , poziţia de spiritus rector emanând prin timp chemarea spre o artă de înaltă anvergură spirituală pe care doar talentele cultivate o pot atinge. Un aristocrat al spiritului de o mare nobleţe a simţirii şi gândirii Liviu Ciulei îşi binemerită clasicizarea , înţelegând prin asta contribuţia sa la înţelegerea artei în termenii unei răspunderi culturale şi de conştiinţă de rang înalt.

 Evocarea de la Muzeul naţional al literaturii organizată omagial la 8 ani de la dispariţia lui Liviu Ciulei a reliefat o dată în plus această dimensiune de o complexitate încă necercetată pe deplin în postumitate.

Şi dacă pentru actorii care i-au fost ucenici Liviu Ciulei a fost inima Bulandrei, cum consemna Oana Pellea pe 25 octombrie, ziua morţii lui Liviu Ciulei, pentru teatrul românesc el a fost gândul înalt de care a fost atâta nevoie.  

La eveniment a participat şi Doamna Helga Ciulei.