Regizorul Lucian Pintilie, internat în stare gravă la Spitalul Elias

Regizorul Lucian
Pintilie, internat în stare gravă la Spitalul Elias

Lucian PintilieFoto: Mediafax

Renumitul regizor Lucian Pintilie a fost internat astăzi la Spitalul Elias, le secţia de terapie intensivă, potrivit unor informaţii ale postului de televiziune Antena 3. Pintilie, în vârstă de 84 de ani, este autorul unora dintre cele mai apreciate filme româneşti, printre care: „Reconstituirea“, „Balanţa“, „De ce trag clopotele, Mitică?“ şi a montat o serie spectacole de teatru, printre care şi „Revizorul“, interzis de comunişti în 1972.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regizorul era internat de mai mult timp la Spitalul Elias din Capitală, potrivit informaţiilor obţinute de postul de televiziune, însă starea lui s-a agravat şi a fost transferat pe Secţia de Terapie Intensivă din cadrul spitalului, din cauza unor complicaţii pulmonare.

Scurtă biografie

Lucian Pintilie s-a nascut in 1933 la Tarutino, in Basarabia.

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din Bucureşti, printre care: Copiii soarelui (1961), Proştii sub clar de lună (1962), Cezar şi Cleopatra (1963), Biedermann şi incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălţimi (1964), D'ale carnavalului (1966), Livada cu vişini (1967), Revizorul (1972), spectacol interzis de cenzura dupa a treia reprezentatie), precum şi două filme de lungmetraj: Duminica la ora 6 şi Reconstituirea.
 
 
„Reconstituirea“ (realizat în 1968) a provocat după lansare un imens scandal, care l-a determinat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu întâi să interzică filmul, iar apoi să îi impună regizorului emigrarea din România. În 2008, Asociaţia Criticilor Români de Film a desemnat „Reconstituirea" drept cel mai bun film românesc din toate timpurile. Tot critica de specialitate a considerat că actorul George Mihăiţă a făcut în „Reconstituirea” rolul cel mai important al carierei sale.
Din cauza interdicţiilor impuse de regimul comunist de a mai lucra în România, Pintilie a fost nevoit să părăsească ţara în 1973. În străinătate, a continuat să monteze spectacole de teatru,d ar şi de operă, pe importante scene din Franţa, Canada, SUA, Irlanda etc. Amintim câteva: pe Theatre National de Chaillot din Paris: Turandot (1974); Theatre de la Ville din Paris: Pescăruşul (1975), Cei din urma (1978), Trei surori (1979), Rata salbatica (1981), Azilul de noapte (1983), Arden din Kent (1984), Asta seara se improvizeaza (1987), Trebuie sa trecem prin nori (1988), Dansul mortii (1990) etc. Spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: Orestia (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: Flautul fermecat (1980), de altfel spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio de la Torino.

În 1973 a realizat la Televiziunea iugoslava filmul Salonul nr. 6 dupa nuvela omonima a lui Cehov. In 1979 a filmat in Romania De ce trag clopotele, Mitica?, dupa un scenariu propriu pornind de la piesa D'ale carnavalului, dar, vreme de zece ani, filmul a fost interzis.

Dupa 1990 a revenit în România şi a regizat o serie Balanţa (1992), O vară de neuitat (1994), Prea târziu (1996), Terminus Paradis (1998), După-amiaza unui torţionar (2000), Niki Ardelean, colonel in rezerva (Niki et Flo) (2003).

În acelaşi timp, imediat după Revoluţie, a fost numit Director al Studioului de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii. Din această funcţie, a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, printre care Cristi Puiu, în debutul său pentru „Marfa şi banii“.

O prezenţă mai degrabă discretă pe ecranele televizoarelor şi în presă, Pintilie preferat să se implice activ în opera de reformare morală a societăţii civile româneşti, fiind unul dintre membrii Grupului pentru Dialog Social. A fost premiat, în 2007, cu Premiul Gopo pentru întreaga activitate.

Volumul său autobiografic, Bricabrac, declarat „Cea mai bună carte străină“ de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010, a fost replublicat anult trecut într-o ediţie revizuită şi adăugită de autor.

„Am alte dovezi că am trăit. Restul... Restul e un bricabrac“

– Adică cum bricabrac?
– Adică un bricabrac, o carte fără un proiect precis, obiecte fără nicio valoare, uzate şi demodate, dar impregnate de timp, fragmente impregnate, enorm de multe hârtii, un război cu hârtiile.
– Adică?
– Adică eu am sentimentul că mă mut. Într-un alt spaţiu. Nu pot încă să-l definesc. E o nouă locuinţă. Toate amintirile strigă după mine să nu le uit.“

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: