Regizorul Andrei Şerban, despre Valentin Nicolau: "Era fascinat de îngeri, a şi scris despre ei"

Regizorul Andrei Şerban, despre Valentin Nicolau:

Regizorul Andrei Şerban l-a cunoscut pe Valentin Nicolau la TVR şi declară că de-atunci au rămas prieteni

Andrei Şerban se numără printre personalităţile lumii artistice care regretă moartea dramaturgului Valentin Nicolau. Cei doi au fost prieteni, au lucrat împreună, iar în memoria celui dispărut regizorul a scris câteva rânduri.

Ştiri pe aceeaşi temă

"L-am cunoscut la Televiziune, unde se spune că a fost cel mai iubit dintre toţi preşedintii care s-au perindat pe acolo în ultimii 20 de ani. Mi-a propus o serie de spectacole speciale pentru televiziune, avea planuri mari, era un vizionar, poate de aceea a fost nevoit să-şi dea demisia. Am rămas prieteni, era aproape nelipsit de la premierele mele, îi plăcea mult opera, a venit la Bastille, la Viena, dar şi la Iaşi. Avea o curiozitate vie şi o admiraţie neprefăcuta pentru tot ce e „altfel”.
Când a înfiinţat Nemira, am avut marea bucurie să constat ca teatrul nu a fost uitat.
În climatul actual, în care cărţile despre teatru tind să apară din ce în ce mai rar, mi se pare cu atât mai meritoriu faptul ca Nicolau a promovat la Nemira o serie editorială dedicată maeştrilor, precum Zeami şi Brook (ale căror cărţi am avut onoarea să le prefaţez). Tot la Nemira a apărut şi Cartea Atelierelor, singura mărturie scrisă a workshop-urilor Academiei Itinerante, pe care le-am organizat împreună cu ICR şi Corina Şuteu, în locuri insolite, o şcoala de educaţie cu totul specială pentru tinerii actori.
Tot el mi-a propus să lucrez împreună cu Mihaela Marin la o carte despre ultimele mele creaţii în operă şi tocmai eram pe punctul să o terminăm, dar Valentin ne-a încurajat să mai adăugam câteva pagini. Nicolau a avut buna intuiţie s-o numească pe Monica Andronescu responsabila revistei Yorick, care a reuşit să devină azi poate cel mai viu şi activ forum al artei prezentului – teatrul", a scris Andrei Şerban.
 
Ultima oară când l-am văzut a fost la premiera cu „Omul cel bun” la Icoanei. A rămas cu noi la un pahar în foyer şi actorii s-au bucurat. Se simţeau bine în jurul lui, le transmitea o vibraţie bună şi calmă. Era fascinat de îngeri, a şi scris despre ei…Unde o fi plecat atât de neaşteptat? Cu siguranţă i se va simţi lipsa", a adăugat regizorul Andrei Şerban.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările