Regizorii Andrei şi Andreea Grosu: „Noi, independenţii, trebuie să ne facem auziţi“

Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii teatrului „Unteatru“, vorbesc despre independenţa tinerilor artişti, despre drumul spre libertate, bucuriile,dar şi despre obligaţiile şi riscurile pe care şi le asumă creatorii care pornesc la drum pe cont propriu, dincolo de sistemul instituţionalizat. Cei doi regizori au fost invitaţi la "Adevărul Live", în cadrul Interviurilor FNT (15-30 octombrie).

Andrei şi Andreea Grosu, regizorii spectacolului „Regele moare“, selecţionat în Festivalul Naţional de Teatru (19-29 octombrie), i-au distribuit pe Victor Rebengiuc şi pe Mariana Mihuţ în rolurile principale ale spectacolului jucat la Teatrul Naţional Bucureşti. „Regele moare“,  ovaţionat la reprezentaţia din cadrul FNT, este cea mai caldă, înduioşătoare şi sinceră mărturisire a omului Eugen Ionescu despre marea întâlnire cu moartea. Neliniştile nesfârşite, agonia permanentă îşi găsesc transpunerea dramatică într-unul dintre cele mai profunde „poeme“ despre resemnare şi acceptarea morţii. Spectacolul este o metaforă alegorică a trecerii, o confesiune în oglindă a propriei conştiinţe. Întreaga zbatere interioară a lui Bérenger, interpretat de Victor Rebengiuc – revolta, frica, spaima, groaza, tristeţea, bucuria, dorinţa de a trăi, amintirile, nostalgia, resemnarea – nu este altceva decât un ceremonial al trecerii prin personajul care învaţă să moară puţin câte puţin. Andrei (33 de ani) şi Andreea Grosu (35 de ani) înfiinţau, în urmă cu şapte ani, „Unteatru“,  o companie independentă, care acum se află undeva la etajul al doilea al unei case de pe strada Sfinţii Apostoli din Capitală. Au pornit-o cu mult curaj pe acest drum al independenţei în teatru. Nu a fost un drum uşor. Însă bucuriile în urma acestui efort şi risc nu au pregetat să apară. În această vară, Andrei Şerban a pus în scenă, la acest teatru independent, spectacolul „Pescăruşul“, care a fost selecţionat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.

„Weekend Adevărul“: „Regele moare“ a devenit un fenomen...

Andrei Grosu: Am avut o experienţă foarte faină cu spectacolul acesta, de la cum s-a născut până la faptul că a ieşit un spectacol foarte drag. Am plecat la drum undeva în luna martie, am început repetiţiile în luna mai a anului trecut. Ne-a bucurat foarte tare întâlnirea cu toată distribuţia, cu domnul Rebengiuc, cu doamna Mihuţ. A fost o experienţă minunată. Am avut norocul să lucrăm cât am avut nevoie la acest spectacol. Am avut tot timpul necesar pentru laboratorul din spatele spectacolului.

Andreea Grosu: Nu am avut niciun fel de presiune. Totul a decurs foarte firesc, a fost foarte organic.

Povestiţi-ne despre colaborarea cu Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, aceşti mari actori din distribuţia spectacolului.

Noi credem foarte tare în spectacolele construite cu toată echipa, nu prea credem în separarea entităţilor de actor, regizor, scenograf. Noi lucrăm mult în echipă şi tindem să formăm o micro-familie în toate proiectele în care ne plimbăm. Domnul Rebengiuc şi doamna Mihuţ au fost o descoperire continuă pentru noi. În fiecare zi, am descoperit lucruri infinite, minunate din care am învăţat continuu. A fost vorba despre disponibilitate, dialog şi propuneri permanente. Ne-a fost foarte greu să începem o comunicare, aşa cum am fi început-o cu oameni de vârsta noastră şi pe care îi cunoşteam deja. Ne-a fost foarte greu să-i abordăm, nu ştiam cum am putea să ne prezentăm un gând în faţa dumnealor. Însă s-a întâmplat mai mult decât natural totul, pentru că am avut sprijin din partea lor.

A fost o căutare cumva lină.

„Ştiam ce vrem să facem“

Scene din "Regele moare"                       FOTOGRAFII: Florin Ghioca

Când v-aţi fixat focusul pe acest text dramatic al lui Eugen Ionescu ştiaţi ce aveaţi de gând să faceţi cu actorii, cu distribuţia?

 Da, am avut un gând foarte clar, de la început. Ştiam ce vrem să facem. Însă în momentul în care s-a concretizat proiectul şi ne-am dat seama ce distribuţie avem şi de cât de minunată este această întâlnire, au început să se modifice nişte lucruri şi să se îmbogăţească.

Nu putem spune că avem o metodă, pentru că dacă am şti lucrul acesta nu ar mai fi ceva natural. Ce ştim este că nu avem ceva impus şi nu venim cu un final, nu ştim că „aşa trebuie să fie neapărat“. Noi lucrăm împreună cu scenograful nostru, cu Vladimir Turturică, suntem un trio. Noi venim cu nişte idei fixe legate de un text.

Putem crea nişte imagini, o atmosferă – asta ţine de noi. Însă din punctul acela mai departe, ce se întâmplă în spectacol depinde de oamenii din distribuţie şi din echipă, fiecare aduce ceva foarte important în proiect. Fiecare îşi aduce acolo lumea proprie. „Regele moare“ e cu totul şi cu totul special pentru că e multă lume acolo, foarte specială.

Da, nouă ne plac întâlnirile şi venim la o întâlnire cu actorii cu nişte propuneri, ne place însă să descoperim împreună unde o să ajungem.

O bucătărie a teatrului

Cum aţi ajuns la formula de scenografie din „Regele moare“?

Cred că ne-am putea imagina bucătăria aceea în orice spaţiu. Să fim toţi trei şi bucătăria apare. O bucătărie a teatrului.  Am trecut prin multe în lucrul la spectacolul „Regele moare“, inclusiv printr-o etapă în care am folosit toată scena.

Familia asta de care am încercat să vorbim, familia lui Ionescu aşa cum am perceput-o noi, ni s-a părut că trebuie să fie o insulă şi să fie un spaţiu extrem de intim şi rupt de orice altceva.

Ne-am gândit la un spaţiu insular, în care ţi se întâmplă nişte lucruri în intimitatea ta, unde se petrec bucurii, pierderi.

Ne-a plăcut senzaţia aceea – când am păşit pe scena goală, am avut un sentiment de pustiu. Toţi am trăit sentimentul acesta. Cred că a rămas senzaţia aceea cu noi.

Intâlnirea cu Andrei Şerban pentru „Pescăruşul“

Să vorbim de fenomenul „Unteatru“. Au fost trei reprezentaţii ale spectacolului „Pescăruşul“ în cadrul FNT.

La spectacolul „Pescăruşul“ încap 90 de oameni în sală. Andrei Şerban spunea că acest teatru îi aminteşte de atmosfera de la teatrul „La MaMa“ la care a lucrat în New York.

Sunt 20 de actori în distribuţie, sunt zece personaje şi, în rest, totul e posibil.

Nu are de suferit energia spectacolului în urma acestor combinaţii?

Deloc. Cumva s-au legat lucrurile. Andrei Şerban a venit prima dată la noi la teatru în urmă cu doi-trei ani, a văzut nişte spectacole. Noi n-am fi îndrăznit să-l rugăm pe Andrei Şerban să vină să facă un spectacol la noi la teatru. Cumva propunerea a venit de la el. El ne-a spus că ar vrea să vină să facă un spectacol. Nu ştiam despre ce text  e vorba, acesta a fost anunţat cu şase luni înainte de începerea repetiţiilor. Timpul pentru repetiţii a fost foarte scurt.

S-a repetat trei săptămâni cu două distribuţii.

 S-au legat lucrurile. Toată distribuţia a fost prezentă în aceste săptămâni de dimineaţă până seara, s-au schimbat chiar dacă au mai avut alte spectacole sau repetiţii în perioada respectivă. Nu au ieşit din „Unteatru“, s-a luat masa acolo. E un lucru foarte important pentru că s-a creat o echipă.

 Cred că toată lumea a lucrat şi în spaţiul intim, şi acasă, au lucrat constant, altfel nu ar fi fost posibil.

 Claudia Ieremia a venit tocmai de la Timişoara pentru acest spetacol.  Credem că în interiorul fenomenului „Unteatru“ s-a născut fenomenul „Pescăruşul“. Chiar aşa am simţit, că e unic. Ce se întâmplă acum, nu se poate repeta.

 Dinamica generală e dată de Andrei Şerban, e cu totul a lui. A adus enorm de mult din el în tot ce s-a construit acolo şi toată lumea a simţit asta. Atunci actorii au păstrat sensul acesta, care nu se poate altera, nici modifica.

Noi, cât am putut, am stat la repetiţii în cele trei săptămâni. Am văzut toate reprezentaţiile şi e un mecanism care funcţionează.

Oamenii au fost foarte dedicaţi, s-au implicat real, aşa cum foarte rar vezi o mobilizare în cazul actorilor pentru un spectacol.

 Ne ajută această triplă distribuţie în cazul Treplev pentru programări. Noi, neavând actori angajaţi, trebuie să aşteptăm programul de la teatrele instituţionalizate ca să putem să ne facem şi noi programul. „Pescăruşul“, sper, că va avea o soartă frumoasă în ceea ce priveşte festivalurile. Putem să mergem în deplasări, pentru că avem triplă distribuţie.

Povestiţi-ne despre spectacolul semnat de Peter Kerek, „Persona“. O retranspunere pe scena a unei pelicule cinematografice. Cum aţi primit ca manageri acest experiment?

Peter Kerek a mai făcut un spectacol la noi, „Hamlet“, în trei actori, dintre care unul e chiar Peter.

Nu am stat să cântărim mult lucrurile pentru că avem mare încredere în ei şi în echipa lor. Ştim sigur că tot ce fac fac din pură pasiune şi cumva spaţiul nostru a fost extrem de potrivit pentru proiectul lor. Nu au avut un deadline, s-a lucrat la acest spectacol timp de peste un an. Au avut timpul lor de acumulare şi de lucru.

Ne place foarte tare zona de experiment pe care o face Peter la noi la teatru.

Şi o încurajăm atât cât putem.

 La „Unteatru“, avem trei săli: o sală de concert care e şi foaier înainte de spectacol, o sală mare care are 90 de locuri şi o sală foarte mică care are 35 de locuri. Ce e frumos e că purtăm toţi această luptă de cucerire şi în felul asta vom reuşi să ne facem auziţi. Noi, independenţii, trebuie să ne facem auziţi. Nu mai vorbim de teatru independent, ci de teatru punct. Teatrul are nevoie de o voce comună, groasă, de bas. Aceasta trebuie să se audă peste casele de marcat, peste parcuri de distracţie, peste terase, peste filmele de miercuri, peste promoţii şi oferte. ;

„Nu poţi să faci ceva cu jumătate de măsură“

Care sunt nemulţumirile care îl frustrează pe un artist, dar care, în acelaşi timp, îl împing să ducă lupta mai departe?

 Atenţia săracă pe care o primeşte teatrul în lista de activităţi de timp liber. Lipsa educaţiei artistice încă din şcoală. Absenţa elevilor de la spectacole. Absenţa totală a studenţilor din sălile de teatru. Un spectacol pe săptămână ar trebui să fie una dintre temele pentru acasă. Teatrul face pentru suflet ce face literatura pentru imaginaţie. Lista cu dorinţe ar fi ceva mai lungă: să fie mai mulţi bani pentru cultură şi pentru cea independent. şi pentru cealaltă. Proiectele ar trebui alese cu mai multă grijă, şi în teatrele de stat, şi în cele independente.Teatrul nu e divertisment. Responsabilitatea pe care creatorii de teatru o au e aceeaşi cu cea pe care o au profesorii. Joaca noastră are rol şi scop educativ printre altele, chiar dacă ne place sau nu, asta trebuie să ne stea pe umeri. Nu poţi să faci ceva cu jumătate de măsură, nu ai voie să faci lucrurile în grabă, şi nici în scop mercantil. Nu facem bişniţă şi nici târguieli.

Pentru ce luptă artiştii Andrei şi Andreea Grosu?

Luptăm pentru o lume nouă, prin teatru, cu teatru, pentru teatru.

Care sunt armele cu care luptaţi?

Cinstea. Asta ştim sigur să facem, să fim cinstiţi, noi cu noi, noi cu ei, noi cu arta noastră. Luptăm pentru libertate în continuare, se pare că e o luptă fără sfârşit, e o luptă care se pasează de la o generaţie la alta, ca moştenire fraternală. Oricum nu ştim altfel, te naşti cu dorinţa să câştigi un lung şir de lupte, în iubire, în prietenii, în familie, în societate, unele calde, duioase, altele sângeroase, cu cicatrici, violente, dar necesare.

Am decis acum şapte ani să ne construim o lume în care să primim cât mai multă lume până când lumea asta va fi atât de mare că o va înghiţi pe cea rămasă mică.

Poate fi salvată arta spectacolului azi, când „spectacolul“ este peste tot – în mediul online, la TV, în Piaţa Victoriei, în faţa clădirii guvernului? 

 Da, poate se vorbeşte prea mult despre salvare când, de fapt, nu suntem atât de pierduţi. Ne-am rătăcit puţin. Spectacolele trebuie să apară din nevoia de a căuta, nu din nevoia de a găsi. Noi avem încredere că toată lumea ştie drumul drept înapoi. Toţi avem de făcut alegeri care nu sunt întotdeauna cele care ne aranjează coloana în poziţia ei verticală. Suntem oameni. Prin oameni se poate salva tot. ;

Un cuplu talentat

Numele: Andrei şi Andreea Grosu

Data şi locul naşterii: 15 iulie 1985/ 2 iunie 1983

Starea civilă: căsătoriţi

Studiile şi cariera:

În 2010, au fondat „unteatru“ - Teatru independent Bucureşti. Printre spectacolele regizate se numără  „Regele moare“ de Eugen Ionescu  (Teatrul Naţional Bucureşti – premiera noiembrie 2017),  „Don Juan“ după J.P.Molière  (Teatrul de Comedie Bucureşti – premiera martie 2017),  „The Sunset Limited“ de Cormac McCarthy  (Teatrul „Unteatru“ Bucureşti - premiera octombrie 2015).

 Andrei şi Andreea Grosu au fost recompensaţi cu o serie de premii pentru spectacolele regizate,  dar şi pentru realizarea proiectului independent „Unteatru“, printre care Premiul Criticii 2016 în cadrul FNT, acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (AICT), pentru crearea unui spaţiu cultural de referinţă al teatrului independent, premiul pentru cel mai coerent demers artistic în Festivalul Naţional de Teatru Independent (2015), şi premiul pentru cea mai bună regie la Bucharest Fringe - Maratonul Teatrului Independent (2015).

 Locuiesc în: Bucureşti.