Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român: „Am intrat în diplomaţie şi în politică prin intrarea numită Shakespeare“
0
Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român, prezent la Sibiu în perioada Festivalului Internaţional de Teatru, a vorbit, într-un interviu pentru "Adevărul", despre spectacolele care l-au impresionat, dar şi despre strategiile culturale pe care ar trebui să le aplicăm. Cu studii de regie de teatru, diplomatul recunoaşte că teatrul e un microb, care i-a intrat în sânge, şi că a intrat în politică prin "intrarea Shakespeare".
"Adevărul": V-am văzut, în public, la Sibiu, la spectacolul "Oameni obişnuiţi". Proiectul Gianinei Cărbunariu de la Teatrul "Radu Stanca" a fost selectat şi în Festivalul Naţional de Teatru. Cum priviţi noul demers al tinerei regizoare?
Radu Boroianu: Da, am revăzut, în Festivalul de Teatru de la Sibiu, „Oameni obişnuiţi“, regizat de Geanina Cărbunariu. Spectacolul face parte din stilul acesta polemic al Geaninei, polemică cu realitatea, pe care ea a adus-o aproape la o limită. I-am spus şi ei: "Sunt foarte curios unde te mai poţi duce". Remarcabil spectacol. Arată că avem o conştiinţă vie a realităţii, pe de altă parte şi că avem o conştiinţă românească care se mai răscoală câteodată împotriva teoriilor uşor plasate asupra noastră de către alţii. Spectacolul acesta, realitatea de fapt, demonstrează că fenomenul corupţiei nu s-a născut în România, nu trăieşte doar în România. Ar fi bine dacă noi nu ne-am promova doar lipsurile, acestea nu au nevoie de asta - în general defectele se exportă singure - şi ne-am preocupa mai mult să ne promovăm valorile. Lucru care este sensul fundamental al existenţei Institutului Cultural Român (ICR) şi de care se împiedică în acelaşi timp Institutul Cultural, pentru că nu există o lege care să-i prilejuiască un loc mai bun în rândul instituţiilor româneşti, nici fondurile necesare, pentru că, până la urmă, o imagine de ţară nu se construieşte din valorile subterane sau supraterane, ci doar din cele supraterane umane. Valorile umane sunt probabil cele mai importante dintotdeauna. Şi e un fel de rezistenţă românească în faţa propriilor valori, care e istorică şi de care ar trebui în sfârşit să ne despărţim. Acest festival de la Sibiu, ca şi celalte bune din România, arată capacitatea noastră de a fi în competiţie. La fel cum arată şi capacitatea noastră de a fi în competiţie tehnică, ştiinţifică, în orice alt domeniu creativ. Ar trebui să începem să promovăm mai mult lucrul acesta. Să ne şi asumăm naţional şi să promovăm internaţional, mai îndesat, strategic.
Credeţi în teatrul de proiect sau în cel de repertoriu?
Nu trebuie să se cadă într-o extremă. Teatrele trebuie să fie diverse, nu trebuie să fie toate teatrele de un singur tip, nici nu au cum, pentru că şi valorile sunt foarte diferite. Poate să coexiste foarte bine un teatru de repertoriu cu un teatru de proiect, nu sunt antinomice.
Cum v-aţi raportat la conflictul de la Opera Naţională Bucureşti?
În niciun fel. Aduceţi-vă aminte de începutul meu la Institutul Cultural Român în care am fost obligat tot timpul să fac o demonstraţie suplimentară a faptului că nu mă interesează conflictele, nici persoanele confilictuale, ci mă interesează doar valorile. Aştept ca peste tot principiul aceasta să fie respectat. Nu e un principiu pe care l-am inventat eu, e un principiu al normalităţii. Nu văd de ce trebuie orchestra să fie în conflict cu baletul, nu văd de ce cântăreţii trebuie să fie în conflict între ei. Evident, anumite compartimente nu se ridică la valoarea altor compartimente. Trebuie să fie o preocupare din partea Statului, în acelaşi timp Statul nu se poate deroga la nesfârşit oferind pentru instituţii culturale bugete mici. Nicăieri în lume nu se întâmplă asta, oriunde ne-am întoarce capul. Bugetul Operei în comparaţie cu alte bugete de Operă din lume şi atunci vedem că nu e exorbitant. Nu se poate altfel, nu putem avea pretenţii, fără finanţări.
Dacă vrem să avem un teatru provincial cu un buget provincial, atunci o să avem un teatru provincial cu un buget provincial. Dacă vrem performanţă, atunci trebuie să asigurăm condiţii pentru performanţă. Valorile sindicale nu trebuie să treacă înaintea valorilor de repertoriu şi de muncă asiduă pentru ridicarea nivelului.
O cunosc pe Beatrice Rancea, care a venit director interimar, e un om ambiţios, un om care ştie multe despre spectacol în general, despre cel de operă în special. Vine din interior, a fost director şi la Opera Naţională din Iaşi, şi, repet, e un om ambiţios şi foarte muncitor. Şi sper că lucrurile care s-au văzut la Iaşi, sub manageriatul ei, să se vadă şi la Bucureşti. Dar, repet, trebuie să aibă şi mijloace. Eu nu mai pot să accept ideea - de care aud de dimineaţă până seara - că nu ştiu ce probleme bugetare are România. Bugetul pentru cultură trebuie pus într-o realitate simplă şi într-o egalitate simplă cu aportul industriilor creative la PIB-ul românesc. Nu vrem mai mult, dar vrem să avem o bună parte din acest raport. Asta, dacă România vrea să evolueze. Dacă România vrea să bată pasul pe loc, dacă România nu ştie cum să-şi rezolve crizele, o să avem o soartă tristă. Nu, nu mai am de gând să-mi ţin gândurile în afara spaţiului public. Din această toamnă, dacă lucrurile nu vor lua o turnură evidentă în favoarea valorilor româneşti, singurele care pot să scoată din marasm România, am să mă exprim din ce în ce mai îndesat pe tema aceasta. Înseamnă că nu ştim ce vrem, înseamnă că nu ştim ce putem. Însă sper să schimbăm nişte lucruri.
Institutul Cultural Român sprijină proiectul dirijorului Christian Badea de a avea, în deschiderea din luna octombrie a stagiunii "George Enescu" de la Ateneu, două spectacole-concert cu opera"Parsifal", actul I.
Anul trecut s-a pus în scenă doar un act, actul al III-lea. În toamnă, se va prezenta primul act al operei lui Wagner, sperăm ca la un moment dat Christian Badea să dirijeze în integralitate "Parsifal". E o probă, o încercare pentru toată lumea. Acest proiect e un lucru extraordinar pentru Orchestra şi Corul Filarmonicii "George Enescu". De aceea îl şi sprijinim pe Christian Badea, un dirijor excepţional, care chiar încearcă şi reuşeşte să facă nişte lucruri în România. Talentele de la Filarmonică nu au pierit: atunci când un dirijor reuşeşte să le atragă, perfomanţa lor e vizibiă. Performanţa unei orchestre nu vine întâmplător, ci vine o dată cu un repertoriu care să-i oblige, sub bagheta unor mari dirijori.
În ce mod v-au influenţat studiile de teatru modul de a face diplomaţie?
Studiile pe care le-am făcut sunt de regie de teatru. Am avut o experienţă de 25 de ani în teatru, a fost şi posibilitatea unui refugiu personal, dat fiind epoca pe care am trăit-o, dar îi port recunoştiinţă teatrului. Făceam o glumă undeva la începutul anilor ‘90 la întrebarea unui gazetar din străinătate, cum am ajuns eu în politică.
"În politică, am intrat pe intrarea Shakespeare", i-am răspuns. Este şi nu este o glumă. Am învăţat enorm din teatru, am învăţat enorm din Shakespeare şi din Caragiale.
Cred însă că aveam nevoie să încerc să mă exprim în favoarea a ceea ce a fost preocuparea mea dintotdeauna, acest paradox al unor creatori excepţionali din toate domeniile, de la toate nivelele din România, şi faptul că societatea românească dintotdeauna nu i-a luat în seamă. E sensul, dacă vreţi, al filosofiei mele liberale, cheia cu care eu am deschis vechea vocabulă „prin noi înşine“ era aceasta: din moment ce avem valori în toate domeniile creative româneşti, de ce nu suntem în stare să le punem în valoarea întregului? Nu numai teatrul, ci şi artele plastice sunt la fel de importante - e vorba de tot ce înseamnă creativitate. Sigur că, la un moment dat, teatrul devine un microb de care nici nu aş vrea să scap. Mi-am luat concediu ca să pot participa la Festivalul de Teatru de la Sibiu.
Cu ce spectacole plecaţi, în memorie, de la Sibiu?
Cu multe...Ceea ce găsesc foarte important aici la Sibiu, dincolo de plăcerea mea de spectator, este că teatrul românesc, realitatea românească, poate să se impună în această competiţie internaţională, în faţa unor alte mari valori recunoscute. Aceasta este cel mai important. Avem cu ce să ne reprezentăm.
În primul rând, legat de Sibiu, vreau să vă spun că este impresionant că bugetul unei primării oferă 12% pentru cultură. Asta arată că aici la Sibiu s-a înţeles rolul culturii. Nu este întotdeauna cazul în România. Eu aş vrea ca această experienţă să devină într-o bună zi o experienţă naţională.
Aţi revăzut spectacolul "Faust"? Aţi fost la curent cu scandalul în jurul acestui spectacol, scandal iscat de un psiholog?
A fost o aiureală tot acest scandal. Teatrul şi-a luat măsurile de prevedere legale pentru tot şi domnul acela nu a făcut altceva decât să detracteze un lucru de calitate. Mai dureros e că acel domn e sibian.... Întotdeauna însă festivalul de la Sibiu a avut însă detractorii lui. Directorul Constantin Chiriac nu e un personaj simplu şi poate să nască, slavă Domnului, admiraţii, dar şi invidii, reacţii ciudate. Privesc din afară toate lucrurile acestea, eu am avut întotdeauna o dedicaţie specială pentru valorile autentice, pe mine mă interesează să fie vorba de o valoare autentică. „Faust“ rămâne un spectacol foarte mare, e o valaorea autentică, pentru mine discuţia legată de acest scandal se încheie aici. Găsesc că e foarte bună această idee a Teatrului "Radu Stanca de a păstra spectacolele mari în secţiunea "Patrimoniu". Aproape toate spectacolele de valoare ale Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu sunt în repertoriu permanent. Asta e mare lucru. Tot ce s-a întâmplat la Habitus, sub bagheta lui George Banu, a fost foarte important, au apărut cărţi importante, s-a discutat despre cărţi importante, au revenit în atenţie lucruri importante. E bine că Tim Robbins a fost aici, iar faptul că a venit cu un spectacol după Shakespeare a fost onorant pentru Tim Robbins. Plec "bogat de la Sibiu, cu toate aceste spectacole, evenimente, întâlniri, pe care le iau cu mine.
Ambasador al României în Elveţia din 1997 până în 2001
Radu Boroianu este preşedintele ICR din aprilie 2015.
A absolvit, în 1968, Facultatea de regie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti şi a profesat, până în 1989, ca regizor la mai multe teatre din ţară.
Din 1990 este membru fondator al conducerii Fundaţiei Tzigara-Samurcaş, membru al conducerii Institutului de Studii Liberale şi Preşedinte onorific al Asociaţiei pentru Promovarea Artei Vizuale Contemporane (funcţii din care s-a retras pe perioada mandatului de Preşedinte al Institutului Cultural Român).
În perioada 2013-2014 a fost Preşedintele Comisiei Internaţionale pentru analiza operelor brâncuşiene şi Secretar de Stat în Ministerul Culturii. În iulie 2014 devine vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator, funcţie din care s-a retras, odată cu suspendarea calităţii de membru al PLR, începând cu data de 29 aprilie 2015.
Între anii 2007 şi 2013 este Preşedinte fondator al Asociaţiei Comercianţilor de Opere de Artă şi membru al Asociaţiei Internaţionale a Neguţătorilor de Obiecte de Artă, Preşedinte-Director General şi co-fondator al casei de Licitaţii Artmark şi al galeriilor Art Society şi Point Contemporary (2008-2010), devenind ulterior administrator al Galeriei European Art Gallery (2010 şi 2012).
Vicepreşedinte Relaţii Publice şi Internaţionale al RP International (Franţa) între 2006-2007, în 2005 este numit Secretar de Stat pentru Francofonie în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi reprezentant personal al Preşedintelui României în Consiliul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.
A fost ambasador al României în Elveţia (1997-2001).
S-a înscris în PNL în februarie 1990. Vicepreşedintele PNL-AT din 1990 până în 1994, este apoi Vicepreşedinte Executiv al PNL (1994-1997).
În legislatura 1996-2000 a fost ales senator PNL Ilfov, demisionând în 1997. A fost Ministru Delegat al Informaţiilor Publice (1996-1997) şi Secretar de Stat în Ministerul Culturii (1990-1992).
Redactor Şef al cotidianului PNL Viitorul (1990), este până în 1993 director al trustului de Presă şi al Editurii Viitorul Românesc.
Între 1960 şi 1989 a fost regizor şi director artistic adjunct al teatrelor Al. Davila, Piteşti, Ion Vasilescu, Bucureşti, Ţăndărică, Bucureşti, şi a colaborat şi cu teatre din Franţa şi Polonia.
Traducător atestat de limba franceză din 1967, a publicat sub semnătură proprie şi în colaborare Dosarul Moliere-Leon Thoorens, Uşi închise, Diavolul şi bunul Dumnezeu (Jean Paul Sartre), Au plaisir de Dieu (Jean D’Ormesson) ş.a., precum şi articole şi eseuri în presa culturală.
Absolvent al cursurilor Expertiza în arta vechilor maeştri (2009-2010) în cadrul Universităţii de vară Transilvania Heritage, Radu Boroianu este Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa (1998), Comandor al Ordinului de Merit, România (2000) şi medaliat cu aur al Senatului Republicii Franceze la împlinirea vârstei de 65 de ani (2007).
Se încarcă comentariile...
