Ocazie cu care piesa lui Neil LaBute nu doar că îşi reconfirmă calităţile ce fac să fie atât de căutată de regizori şi de tinerii actori deopotrivă, ci prilejuieşte un foarte bun spectacol, lucrat cu maximă rigoare- o rigoare “germană”, aş zice- de regizorul Cristi Juncu şi de scenograful Cosmin Ardeleanu. Lor alăturându-li-se  patru interpreţi foarte buni, impecabil aleşi.

Povestea, o rescriere în cheie modernă a mitului lui Pygmalion, e deja familiară publicului românesc de teatru căci primei reprezentări a textului ( cea de la Teatrul Act, în regia lui Vlad Massaci, cel ce a şi descoperit-o şi tradus-o în româneşte) i s-au adăugat deja încă vreo câteva. La ora actuală, Forma lucrurilor poate fi regăsită, după ştiinţa mea, în repertoriul Teatrului “Sică Alexandrescu” din Braşov, în regia lui Gelu Colceag, şi în cel al Companiei “Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş (regia: Adrian Iclenzan). Fostul interpret al lui Adam din varianta princeps de la Act, Vlad Zamfirescu, a devenit regizorul unei versiuni scenice ce se joacă la Godot Café Théâtre din Bucureşti.

O tânără pe nume Evelyn, studentă în ultimul an la o facultate de arte, duce la consecinţe maxime, absolute, îndemnul profesorului ei fă artă, dar schimbă lumea! O face demonic, alegând drept cobai un băiat oarecare, student la Anglistică. Adam e non-eroul prin excelenţă. E timid, prostuţ, grăsuţ, cu ochelari demodaţi, prost îmbrăcat. Născut şi făcut parcă anume spre a lăsa indiferentă orice Evă de pe lumea aceasta. Numai că Evele contemporane sunt diabolice şi experte în arta manipulării. Evelyn, care în spectacolul de la Teatrul German de Stat din Timişoara şi în remarcabila interpretare a Ioanei Iacob, devine etalonul însuşi al femeii diabolice, pune la cale un întreg plan la capătul căruia Adam trebuie să fie cu totul altul. O statuie umană. Un bărbat perfect, atrăgător, sigur pe sine. O formă.

Devenit subiect de lucrare de diplomă pe viu şi în viu, Adam suferă sub ochii noştri transformarea completă. Devine întruchiparea însăşi a conceptului de depersonalizare. Adam e complet reformatat de Evelyn. Sau pare astfel până în momentul explicaţiei finale. O explicaţie care, în spectacolul timişorean, dispune de o concentrare şi o tensiune explozivă defel contrafăcută. Adam slăbeşte exact 12,5 kg cât a planificat Evelyn că trebuie să slăbească. Merge la sală. Se îmbracă trendy, uitând, ba chiar făcând ascunsă geaca dizgraţioasă cu care şi-a început studenţia şi care i-a devenit o vreme marcă de înregistrare. Adam şi-a făcut o operaţie estetică fiindcă aşa i-a cerut Evelyn. Ajunge să fie mai frumos decât frumosul Philip. E altul. E forma dorită de Evelyn.

Povestea remodelării nu se opreşte însă aici. Adam şi-a făcut şi o operaţie sufletească deoarece, la solicitarea aceleiaşi Evelyn, a suspendat orice relaţie cu vechii lui prieteni, Philip şi Jenny (în spectacol, Konstantin Keidel şi Daniela Török), ei înşişi deveniţi victime colaterale ale experimentului, încărcat în montarea lui Cristi Juncu cu o atentă, riguroasă, deloc exagerată, conotaţie de cvasi-demenţialitate. Căci experimentul, numai aparent, doar formal artistic, pus la cale de Evelyn, e unul ce pune la încercare zăgazurile normalităţii. Ce face Evelyn nu mai are nimic în comun cu arta, ci urmăreşte reconfigurarea demonică a Lumii însăşi, chiar dacă respectivul proces se limitează deocamdată la un singur subiect uman.

O ştim deja demult. De aproape, dacă nu chiar de mai bine de 15 ani. Lui Cristi Juncu îi plac poveştile. El face teatru ca să ne spună poveşti. Ţine cu tot dinadinsul ca, în ipostază de povestitor, să fie cât se poate de clar, de limpede, de convingător. Drept pentru care, înainte de a începe să povestească, se pregăteşte cu conştiinciozitate, citeşte cu maximă atenţia istorioara pe care vrea să ne-o relateze în limbaj scenic. E atent la fiecare cuvânt, la fiecare nuanţă. Nu se grăbeşte niciodată. Îi place să creeze ambiguităţi, atunci când acestea sunt dictate de necesităţi artistice. Atâta doar că respectivele ambiguităţi sunt fundamentate pe anterioare depline clarificări pe cont propriu. În cele mai bune spectacole ale sale, Cristi Juncu are plăcerea şi rigoarea managerizării timpului povestirii. Iar Forma lucrurilor de la Teatrul German de Stat din Timişoara e, cel puţin după părerea mea, unul dintre cele mai bune spectacole ale sale. Şi e aşa şi fiindcă regizorul şi-a găsit în scenograful Cosmin Ardeleanu colaboratorul ideal.

Aparent, decorul lui Cosmin Ardeleanu e unul oarecare. Făcut din câteva panouri albe, pe unul dintre acestea fiind inscripţionat însuşi titlul spectacolului, ba chiar şi numele autorului piesei. Panoul central e străpuns de dreptunghiuri în spaţiul cărora vor fi proiectate imagini filmate. Aflate într-o continuitate şi complementaritate fără cusur cu ceea ce se întâmplă live. Care ele însele parcă dau senzaţia de live.Un live de gradul al doilea aş zice, din care orice gratuitate e exclusă. În scena finală, aceea a explicaţiilor, în care totul se răstoarnă, în care victoria lui Evelyn nu mai e victorie, iar înfrângerea şi umilirea lui Adam par să însemne şansa redescoperirii naturalului şi a demnităţii, startul regăsirii autenticităţii, imaginile din dreptunghiuri, riguros administrate de ansamblul conceptului video datorat tot lui Cosmin Ardeleanu, dobândesc relevanţă maximă. Indiciu de netăgăduit al utilităţii.

Cum spuneam, Ioana Iacob, Konstantin Keidel şi Daniela Török sunt foarte buni în rolurile încredinţate. Însă Forma lucrurilor de la Teatrul German de Stat din Timişoara înseamnă un examen, o probă de foc îndeosebi pentru Horia Săvescu, actorul distribuit în rolul lui Adam. Pe Horia Săvescu, cel ce şi azi, la câţiva ani buni de la debut, are încă figură de copil, îl ştiu demult. Cred că încă de pe vremea când era student. De vreo trei încoace Horia Săvescu e protagonistul unui proces de minuţioasă consolidare profesională. Totul a început, cred, odată cu Urâtul, în regia lui Theodor Cristian Popescu. În Fetiţa din bolul peştelui auriu, superbul spectacol al lui Radu Afrim, Horia Săvescu a primit un rol- enigmaticul Mr.Lawrence- parcă anume scris pentru el. Yuryi Kordonskyi l-a distribuit pe Horia Săvescu în Treplev, din parcă insuficientul lui apreciat Pescăruş, desenând un Treplev convenabil actorului. Aici, în cele două ore şi ceva cât durează Forma lucrurilor, Horia Săvescu trece cu notă maximă proba compoziţiei. Nu aş vrea să spun şi să scriu vorbe mari. Dar cred că, odată cu reuşita din Forma lucrurilor, pentru Horia Săvescu începe o nouă etapă în carieră. Să fie într-un ceas bun!           

Teatrul German de Stat din Timişoara- FORMA LUCRURILOR de Neil LaBute; Traducerea în limba germană: Jakob Kraut; Regia: Cristi Juncu; Decorul, costumele şi conceptul video: Cosmin Ardeleanu; Video: Raoul Venţel, Alexandra Didilescu; Cu: Ioana Iacob, Horia Săvescu, Konstantin Keidel, Daniela Török; Data reprezentaţiei: 27 iunie 2014