Proiectul „Griviţa 53”, iniţiat de regizoarea Chris- Simion Mercurian, câştigător la Gala LafargeHolcim Awards de la Marsilia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Codrin Triţescu, Chris Simion- Mercurian şi Tiberiu Mercurian la Gala LafargeHolcim Awards
Codrin Triţescu, Chris Simion- Mercurian şi Tiberiu Mercurian la Gala LafargeHolcim Awards

Joi, proiectul „Griviţa 53 – Primul teatru construit împreună” a fost recompensat cu Acknowledgement Prize 2017, la Gala LafargeHolcim Awards, considerată cea mai importantă competiţie de arhitectură şi design sustenabil din lume. Au participat aproape 5100 de proiecte din toată lumea, dintre care doar şapte au fost recompensate cu un trofeu, cel primit de Griviţa 53 fiind primul premiu pe care România îl câştigă în istoria acestui concurs.

Decernarea premiilor LafargeHolcim Awards a avut loc pe 28 septembrie 2017, la Muzeul civilizaţiilor Europei şi Mediteranei (Musée des civilisations de l'Europe et de la Méditerranée) (MUCEM), la Marsilia, în prezenţa unor arhitecţi de renume mondial.

 Premiul câştigat de Griviţa 53 constă atât într-o recompensă financiară de 20.000 dolari, dar în primul rând, în recunoaşterea internaţională a proiectului. LafargeHolcim Awards promovează şi recompensează sustenabilitatea socială şi de mediu în construcţii din 2003, informează un comunicat de presă emis cu această ocazie. 

„Acest premiu demonstrează sustenabilitatea proiectului şi încrederea pe care ne-o acordă profesionişti din liga întâi. Poate că acum vom primi sprijinul de care avem nevoie pentru a face rost de suma necesară construcţiei şi pentru a duce la bun sfârşit această poveste”, a declarat Chris Simion – Mercurian, iniţiatoarea proiectului Griviţa 53.

                                                                                       Chris Simion- Mercurian (Foto: Eduard Enea)

image

G53 – Primul teatru construit împreună este iniţiativa regizoarei Chris Simion- Mercurian care a vândut casa bunicii sale şi cu banii primiţi a cumpărat terenul din Calea Griviţei 53, locul unde va construi teatrul. Primul om care a încurajat-o a fost soţul şi partenerul ei, Tiberiu Mercurian, care a transpus visul soţiei în cifre şi a realizat că nu este o utopie.

Celor doi li s-a alăturat arhitectul Codrin Triţescu, care a confirmat că povestea pare o nebunie, dar este posibilă. Mai mult decât atât, arhitectul a realizat planul de arhitectură pro bono şi a creat în Calea Griviţei 53 mai mult decât un teatru, propunând un hub cultural în care să se îmbine arhitectura cartierului cu o linie nouă, modernă, fidelă poveştii.

În acest demers s-au alăturat personalităţi care girează cu performanţa lor, unicitatea şi performanţa proiectului construcţiei primului teatru privat după 71 de ani. În 1946,  inginerul constructor Liviu Ciulei a dus la bun sfârşit un proiect similar, pe care l-a dedicat fiului său, regizorul Liviu Ciulei. 

Pentru ca totul să fie transparent, Chris Simion – Mercurian a înfiinţat Asociaţia Culturală „Griviţa 53” prin care se desfăşoară campania de strângere de fonduri şi a donat acestei asociaţii terenul în valoare de 200.000 Euro, pe care urmează să se întâmple construcţia. Mai mult decât atât, în statutul Asociaţiei există un articol prin care destinaţia culturală a imobilului nu va putea fi schimbată niciodată.

Campania de strângere de fonduri pentru G53 a fost demarată în aprilie 2017. Până în prezent, s-au strâns (bani şi servicii) aproximativ 100.000 Euro. 

Doritorii pot cumpăra cărămizi, ferestre, scaune, uşi, pereţi, iar numele lor va fi inscripţionat şi va rămâne martor al acestei poveşti peste generaţii. 

În aprilie 2018 echipa G53 îşi doreşte să deschidă şantierul. Pentru ca acest fapt să se întample, trebuie să se strângă în jur de 400.000 Euro. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite