Primăria Capitalei ar trebui să înfiinţeze Teatrul Rom înaintea Teatrului „Stela Popescu“

Deşi, oficial, minoritatea romă este a doua cea mai numeroasă din România, niciodată nu a existat vreo iniţiativă concretă din partea statului român de a înfiinţa un teatru rom, cu toate că acest proiect a apărut în mai multe strategii de guvern pentru incluziunea cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome.

Ieri (28 aprilie – n.r.) însă am aflat că Primăria Capitalei va înfiinţa un nou teatru în Bucureşti, acesta urmând să poarte numele actriţei Stela Popescu, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat pe 28 aprilie, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Teatrul se va adresa în principal copiilor şi tinerilor.

În prezent, la nivelul Municipiului Bucureşti, funcţionează un număr de 14 instituţii de spectacole, 4 dintre acestea fiind deja destinate copiilor. Salutăm decizia de a avea un nou teatru în Capitală, însă cu tot respectul, noi, actorii romi, credem că este mai urgent proiectul înfiinţării unui teatru rom.

Romii sunt singura minoritate din România care nu deţine nicio instituţie de cultură. În România nu au nici măcar un singur teatru, muzeu, galerie de artă, institut cultural sau bibliotecă, Centrul de Cultură a Romilor fiind singura instituţie finanţată de Guvernul României în scopul păstrării, dezvoltării şi promovării culturii rome. Centrul de Cultură funcţionează însă doar la nivel administrativ, neavând un spaţiu pentru organizat spectacole de teatru, concerte sau expoziţii, iar toate activităţile sale culturale sunt aproape invizibile pentru scena de artă din Bucureşti.

O să spuneţi că romii nu au cultură şi că nu au nevoie de un teatru. Că nu au exerciţiul spectatorului consumator de teatru şi că nu sunt suficienţi de educaţi pentru a constitui un public de teatru.

Dar dacă v-aş spune că există numeroşi actori romi? Dacă v-aş povesti despre noi, actorii romi care de mulţi ani ne organizăm independent fără buget, fără un teatru şi avem producţii artistice de succes cu un public format atât din romi, cît şi din majoritari? V-aş invita la spectacolul „O noapte furtunoasă“  să vedeţi ce frumos sună Caragiale şi în limba romani! Da, limba romani există, are o gramatică dificilă şi exprimă prin muzicalitatea sa bucuria comuniunii neamurilor rome, dar şi persecuţiile a 500 de ani de sclavie, Holocaustul romilor din Transnistria sau din lagărele naziste, sărăcia extremă şi excluziunea, pentru ca astăzi să reziste cu mândrie în faţa oricărei tendinţe asimilaţioniste într-o cultură majoritară.

V-aş povesti despre „Declar pe proprie răspundere“, un spectacol al unei actriţe rome care ne trezeşte fiori în timp ce ne spune despre ce înseamnă să ai o identitate romă în România şi despre cum se simte ura celorlalţi până la nivelul pielii.

Aş povesti cu bucurie despre momentul în care am jucat „Del Duma, Vorbeşte-le despre mine“ în comunitatea romă din Pata Rât – Cluj Napoca, care a fost aruncată la propriu la groapa de gunoi de către autorităţile locale. De cămăruţa aceea mică pe care mi-au oferit-o ca să joc pentru ei, plină cu mame cu copii în braţe, bătrâni şi bărbaţi îmbrăcaţi cu cele mai bune cămăşi pe care le aveau pentru că un spectacol de teatru era un eveniment la care nu sperau vreodată.

De atunci spectacolele noastre s-au jucat şi în alte comunităţi de romi şi de fiecare dată am zărit lacrimile lor de emoţie şi de mândrie că există o trupă de actori romi.

Dar dacă v-aş povesti despre trupa noastră de teatru – Giuvlipen – care şi-a propus să revendice locul culturii rome în spaţiul cultural românesc? Spectacolele Giuvlipen au fost primite cu entuziasm de publicul din România, o parte din piese fiind jucate şi în afara ţării. Unii dintre voi ne ştiţi. Vă ştim şi noi, unii dintre voi veniţi să ne vedeţi în puţinele localuri din Bucureşti care găzduiesc teatru independent, dar cei mai mulţi dintre voi refuză ideea că romii au o cultură, fapt care nu se potriveşte cu imaginea stereotipală din minţile voastre.

Vrem un teatru pentru că este dificil să ne susţinem activitatea cu un buget zero şi fără spaţii de repetiţie şi spectacole. Pentru că vrem ca arta romă să nu rămână marginalizată şi nevalorificată. Pentru toate celelalte minorităţi etnice există teatre, de ce nu şi pentru romi?

În România există nouă teatre maghiare (la Cluj, Timişoara, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Târgu Mureş, Satu Mare şi Oradea) un teatru evreiesc (la Bucureşti) şi două teatre germane (la Timişoara şi Sibiu), ceea ce ne transformă în singurul stat al Uniunii Europene care deţine atât de multe teatre minoritare.

Râmâne întrebarea: Când îşi vor asuma autorităţile urgenţa de a înfiinţa şi un teatru rom în România?

Conform hotnews.ro actriţa Stela Popescu a declarat în cadrul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti:

„Este nevoie de un nou teatru, teatrul este o şcoală, toţi v-aţi izbit de această problemă. Generatiile urmatoare trebuie sa aiba repere, incredere in noi cei care am facut ceva pana acum. Trebuie sa invete sa traiasca mai departe pentru valorile acestui neam  care in toate domeniile are realizari fenomenale, pe care ei nu le cunosc. Le vor cunoaste. Vrem copiii nostri sa nu se lase supusi sunetelor scarboase din geamurile deschise ale masinilor de lux si sa invete ce inseamna bine, ce inseamna rau, ce inseamna frumos, ce inseamna urat si asta poate sa le ofere teatrul. Iar teatrul de copii si de tineret va avea aceasta preocupare. Vrem sa readucem folclorul cel adevarat in inimile copiilor, vrem sa aducem poezia, care nu o mai cunosc deloc, in inimile si in inteligenta copiilor, vrem sa fim educatorii unei generatii asa cum a avut Romania intotdeauna, de calitate".

Eu cred că generaţiile viitoare au nevoie şi de un teatru rom pentru a învăţa că binele şi frumosul înseamnă acceptarea diversităţii etnice, educaţia în spiritul drepturilor omului, respectul pentru tot ceea ce înseamnă diferit. Aceştia trebuie să înveţe să trăiască pentru toleranţă şi pentru ideea de a contribui la o lume mai bună, în care toate persoanele care trăiesc în România trebuie să se bucure de drepturi egale. Teatrul rom poate să aducă un dialog intercultural în care grupurile majoritare şi minoritare să poată coexista ca parteneri egali care încearcă să se înţeleagă şi să se accepte unul pe cealălalt în contextele lor culturale specifice. Cred că vrem pentru generaţiile viitoare să nu se lase supuse urii şi violenţei rasiale, iar Teatrul Rom poate fi acel loc în care se poate învăţa că sclavia romilor sau Holocaustul Romilor a însemnat tot ce e mai rău şi urât.

Teatrul Rom poate fi acea instituţie – piatră de hotar în asumarea trecutului şi o recunoaştere istorică a culturii minorităţii rome în România.

Teatrul Rom este visul comunităţii rome de a-şi împărtăşi cultura şi frumuseţea diversităţii sale, este locul în care putem avea o voce şi putem duce poveştile noastre mai departe.

Singura întrebare care rămâne a fi repetată până când îşi va afla răspunsul este: Când va decide statul român că e nevoie să construiască un teatru rom?