1. Şi iarăşi, ascunsul fascinează

În urmă cu mai bine de 4 ani, atunci când am scris despre atât de controversatul spectacol cu "Maestrul şi Margareta", montat de tânărul regizor maghiar Balász Zoltan la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, începeam însemnările mele prin referiri la îngemănatul destin tragic al vieţii şi operei lui Mihail Bulgakov.

Aduceam, fireşte, în discuţie cinica relaţie dintre marele scriitor şi ferocele dictator Iosif Vissarionovici Stalin, invocând celebra scrisoare adresată de Bulgakov arhitectului Marii terori la data de 29 iulie 1929. Aminteam că Bulgakov luase decizia de a-i scrie lui Stalin după ce numeroase alte foruri şi instanţe ale întortocheatului sistem criminal bolşevic duseseră la apogeu presiunile psihologice exercitate asupra acestui geniu care deranja pe toată lumea cu scopul de a-l face să înceteze lupta. Să accepte, să îşi autoasume realitatea că fusese deja condamnat la moarte civilă. Pentru imensa, pentru de neiertat vină că devenise stat în stat, un fenomen atipic, or atipismul nu putea fi tolerat sub nici o formă de comunismul de esenţă totalitară.


FOTO Cristina Gânj

Observam în respectiva cronică, antologată în cartea mea Foi de parcurs- 2013 -Un an teatral aşa cum l-am văzut, că unul dintre cei mai subtili comentatori români ai scrierilor lui Bulgakov- e vorba despre universitarul clujean Ion Vartic- ne atrăgea atenţia încă din postfaţă din 1995 scrisă pentru prima ediţie completă, necenzurată, a romanului Maestrul şi Margareta, apărută la editura Univers,Roman teatral, o altă scriere bulgakoviană, cu un caracter apăsat autobiografic, se numeşte, de fapt, Însemnările unui mort.

În fond şi la urma urmei ce altceva se consideră Maestrul decât un om mort încă din momentul în care a decis să dea foc el însuşi romanului neterminat şi pe care Woland îl va obliga totuşi să îl termine, dacă nu cumva îl va sili să îi urmărească terminarea. Un moment-cheie cu subtilitate surprins de adaptarea realizată de Benedek Zsolt şi de Roxana Marian de care s-a slujit în spectacolul său de la Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional din Târgu Mureş regizorul Bocsárdi László. O secvenţă fundamentală în susţinerea unei serii de alter-ego-uri pe care o propune montarea. Fiindcă ce altceva decât un alter-ego al lui Isus este Maestrul, o idee subtil precizată de costumul purtat de actorul Mihai Crăciun? Ce altceva decât un alter-ego al lui Pilat din Pont este Woland- la începutul spectacolului îl vom vedea măturând scena pe Woland pentru ca, spre final, aceeaşi operaţiune să fie făcută graţie revenirii după 2000 de ani de aşteptare a lui Pilat? Sesizantă subliniere a ideii proteiformei prezenţe a Diavolului.

De altminteri, se cuvine obligatoriu spus că întreg spectacolul valorifică formula în oglindă. O face în nenumărate forme.


FOTO Cristina Gânj

O face prin decor fiindcă vedem nu doar personaje reflectate, ne vedem şi pe noi înşine stând pe gradene, graţie decorului numai aparent simplu imaginat de Bartha József. Un decor transparent, din plexiglas, îmbogăţit de light design-ul conceput de Bányai Tamás şi de video-design-ul creat de Rancz András. Decor care devine, rând pe rând, sală de interogatoriu şi de judecată a pretinselor blasfemii rostite de Yeshua Ha- Nocziri, spital psihiatric, închisoare, bulevard, linia de tramvai unde i se retează capul lui Berlioz, spaţiu al demascărilor inventatelor abateri ideologice ale romanului Maestrului, loc al zborului întru găsirea adevăratei identităţi al Margaritei. Un decor ambivalent, deopotrivă loc al certitudinilor, al hotărârilor fără cale de întoarcere, dar şi al părelnicului şi iluziei. Am în vedere când vorbesc despre părelnic şi iluzie îndeosebi minunata scenă a succesiunilor/suprapunerilor rapide dintre manechine şi dansatori.

O face prin situaţii dramatice, aşa cum sunt acelea ale întâlnirilor dintre Maestru şi Margareta/Margarita. Prima oară înveşmântată în rochia din lalele contrapunctată de întâlnirea de dincolo de moarte în care Margareta poartă o rochie din trandafiri roşii. O face prin citarea temei vânzării pe bani puţini a fiinţei, a trădării lui Iuda, pusă în oglindă prin teancurile de bani cu care Woland aruncă la începutul spectacolului în cei aflaţi în sală. Punându-şi astfel în aplicare planul de a afla nu doar cum sunt moscoviţii, dincolo de aparenţe. Dincolo de metrou, tramvaie, biciclete, automobile, avioane, rachete. Dar şi cum sunt toţi cei de azi, indiferent de loc ori de credinţă.


FOTO Cristina Gânj

De azi fiindcă Bocsárdi László doreşte să facă din ambiţiosul lui spectacol menit să aducă pe scenă cât mai multe dintre numeroasele, arborescentele teme ale scrierii lui Bulgakov unul despre lumea noastră. Privită din unghiul şi din perspectiva acestui roman cu totul emblematic. De aici şi sound-ul muzicii compuse de Boros Csaba, de aici şi mişcarea scenică, dansurile create de Bezsán Noémi.

Revin la cronica spectacolului sibian din 2013 doar pentru a mai readuce în atenţie o remarcă a profesorului Ion Vartic. Aceea în care exegetul atrăgea atenţia că într-o epocă a terorii, sub spectrul arestării, al lagărelor siberiene ori, pur şi simplu, al împuşcării, M. A. Bulgakov încearcă, cu curajul deznădejdii, să frâneze accelerarea dezagregării sale umane şi artistice.

De ce altceva decât de curajul deznădejdii dă dovadă Maestrul, cu multă inteligenţă, rigoare şi emoţie auto-conţinută interpretat de Mihai Crăciun atunci când îşi înfruntă ori doar îşi vede/priveşte inamicii, indiferent că ei se cheamă Berlioz (Luchian Pantea), criticul Ariman (Edi Marinescu), criticul Latunski (Cristina Holtzli), criticul Lavrovici (Cristian Iorga) sau doctoriţa Stravinskaia (Monica Ristea)? Sau când îşi întâlneşte şi îmbrăţişează tovarăşii de suferinţă (pe poetul Ivan jucat de Csaba Ciugulitu), ori pe însuşi Voland, cu măsură, fără exagerări nepotrivite, dar poate cu un minus de metafizic interpretat de Nicu Mihoc? Ori o îndepărtează, din dragoste, pe femeia iubită (foarte bună, mai ales în secvenţa zborului, Elena Purea)?

Regăsim în scenariu şi în spectacol o lume oportunistă, bezmetică, panicată, laşă, caraghioasă, grotescă, descreierisită, contaminată de Diavol. Exact aceeaşi lume, privită prin perspectiva cotidianalităţii, despre care vorbea Mihail Bulgakov în Scrisori.


FOTO Cristina Gânj

Atât în postfaţa ediţiei din 1995 a romanului lui Bulgakov cât şi în cartea Bulgakov şi profilul lui Koroviov. Interpretare figurală la Maestrul şi Margareta (Biblioteca Apostrof &Editura Polirom, 2006), Ion Vartic aducea în discuţie nu doar petiţia adresată lui Stalin, ci şi scrisoarea trimisă la 28 martie 1928 de Bulgakov guvernului sovietic, document calificat de exeget drept un model de disidenţă asumată. Era în acea scrisoare o afirmaţie ca un strigăt- Sunt un SCRIITOR MISTIC!. Afirmaţie care apare transpusă sub nenumărate forme în spectacolul lui Bocsárdi. Începând cu exemplarele secvenţe dintre Pilat din Pont – un rol de mare rafinament, făcut îndeosebi din inflexiunile vocii de Sorin Leoveanu- Yeshua -Ha Noczri (Alexandru -Andrei Chiran), Kaifa (Dan Rădulescu) şi Secretarul (ce bine că cineva şi-a adus aminte că există în Târgu Mureş un actor de valoarea lui Theo Marton !).

Confirmând încă o dată câtă dreptate avea Jean Starobinski când afirma – Ascunsul fascinează.

Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Compania Liviu Rebreanu- BULGAKOV 17 după MAESTRUL ŞI MARGARETA de Mihail Bulgakov- Dramatizare şi adaptare scenică- Benedek Zsolt şi Roxana Marian- Regia- Bocsárdi László -Decor- Bartha József- Costume- Cs. Kiss Zsuzsánna- Light design- Bányai Tamás-Video design- Rancz András- Muzică- Boros Csaba- Mişcare- Bészan Noémi- Cu-Mihai Crăciun, Elena Purea, Nicu Mihoc, Sorin Leoveanu, Alexandru Andrei Chiran, Csaba Ciugulitu, Luchian Pantea, Dan Rădulescu, Theo Marton, Monica Ristea, Edi Marinescu, Cristina Holtzli, Cristian Iorga, Emilia Ostace, Pasztor Petre- Dansatori- Raisa Ané, Alexandru- Andrei Chiran, Georgiana Ghergu, Loredana Dascălu,Paul Preduşel, Fekete Róbert- Data reprezentaţiei- 28 mai 2017

2. O vizită a unei bătrâne într-un orăşel din Ungaria

Vizita bătrânei doamne, cea mai cunoscută şi mai jucată piesă a lui Friederich Dürrenamatt (astăzi în România ea se află în repertoriile Naţionalelor din Bucureşti şi Iaşi, a fost montată în urmă cu vreo doi ani la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, iar acum intră, iată, pe afişul Trupei Tompa Miklós a Teatrului Naţional din Târgu Mureş.

E scrisă de Dürrenamatt însuşi şi extrag din ea citatul următor- Vizita bătrânei doamne este o poveste ce se petrece într-un orăşel din Europa Centrală, o poveste scrisă de un om întru nimic deosebit de oamenii aceia şi care nu e prea sigur că s-ar comporta altfel decât ei.


Rab Zoltan

Probabil că tocmai această prefaţă a lui Dürrenmatt le-a sugerat regizorului Mohácsi János şi lui Mohácsi István, cel ce a asigurat dramaturgia montării de la Trupa Tompa Miklós a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, ideea de a muta acţiunea într-un oraş sărac lipit pământului din Ungaria de azi. Acolo unde circulă fel şi fel de zvonuri despre imensitatea bogăţiei lui Claire Zachanassian, ce le era tuturor cunoscută, până în urmă cu vreo 35 de ani când a părăsit aşezarea în împrejurări mai mult decât dramatice, sub familiarul prenume Klári. Doar iubitul ei din acea vreme, rebotezat în adaptare Illner Alfred, o numea Klárissima sau o alinta cu tot felul de nume, îi spunea piscuţo, în vreme ce ea îl gratula cu apelativul pantera neagră. De revenirea ei pe meleagurile natale şi presupusa ei generozitate, de multele ei miliarde din care se zvoneşte că ar fi ajuns să profite însuşi George Soros, se leagă toate speranţele de salvare a locuitorilor oraşului. Unul mai sărac ca altul, unul mai caraghios decât celălalt în toiul operaţiunilor menite să îi asigure presupusei salvatoare o primire aşa cum se cuvine. Primarul, un pitic de gumilastic, preotul, directorul şcolii şi conducătorul corului de femei, poliţistul, şeful gării, mulţimea populaţiei sunt pregătiţi pentru orice sacrificiu, admit să suporte orice umilinţă întru realizarea scopului. Fără a şti ce doreşte în schimb Claire, fără să se gândească că ei îi trebuie, în contrapartidă, dreptate, şi fără să îşi închipuie ce înţelege ea prin dreptate. Cât de atroce îi este răzbunarea şi cât de scump preţul.

O foarte bună bucată din spectacol acesta are o accentuată alură de comedie. Chiar de comedie bufă. De montare cu apăsată tentă populară. Oamenii din micul orăşel au ajuns să fie personajele ridicole ale unui spectacol la care asistă, fără a schiţa nici măcar un zâmbet, Claire. O femeie cochetă, cu ţinută, departe de a fi bătrână şi încă şi mai departe de vechea ei condiţie.


Rab Zoltan

Claire petrece ore şi ore în micul magazin al lui Alfred şi al familiei sale, acolo unde vin, rând pe rând, spre a bea cafea şi a-şi arăta cele cumpărate pe datorie locuitorii oraşului ce se pregăteşte să îşi plătească supravieţuirea cu o crimă colectivă. Aceeaşi Claire va asista la fel de impasibilă la săvârşirea asasinatului, la scurtă vreme după aceea îi va înmâna primarului cecul cu 2 miliarde de lire sterline, va ordona punerea în sicriul luxos a cadavrului lui Alfred şi va stabili noua destinaţie- pornim spre Capri.

Spectacolul lui Mohácsi János urmăreşte dinamica, creşterea în intensitate a nebuniei colective. Care cuprinde rând pe rând notabilităţile, oamenii de rând şi, în fine, pe fiul şi fiica lui Alfred. Au apariţii notabile Galló Ernö (Primarul, cel mai amoral/mai imoral ins din localitate), Ördóg Miklós Levente (Lacheul Ferencz) László Csaba (Un preot oarecare metamorfozat într-un fel de episcop cu mitră), Korpos András (profesorul parcă tot mai dependent de băutură), Bokor Barna (un poliţist din ce în ce mai fercheş). Dar şi Nagy Dorottya (Hajnalka- soţia lui Alfred), Kiss Bora şi Csiki Szabolcs (copiii lui Alfred), Moldován Orsolya (Vilma), Tollas Gábor, F. Béres Ildikó, Biluska Annamária. Şi lista poate să continue.


Rab Zoltan

Un singur lucru important se schimbă. Tonul muzicii interpretat live care din veselă şi zgomotoasă, de fanfară, dobândeşte mai apoi sonuri din ce în ce mai tragice, parcă tot mai apropiate de cele spe cifice recviemului. Compozitor-Kovács Márton.

Foarte bun, prin eleganţă, prin discreţie, prin evitarea oricăror tuşe mult prea apăsate, interpretul lui Alfred, actorul Kilyen László. Absolut impresionantă, în pofida vârstei, destul de îndepărtată de aceea a personajului încredinţat, Berekméry Katalin. O Claire Zachanasian când rece, când distantă, când înşelătoare în secvenţele în care îşi aminteşte calmă, melancolică, tristă, de vremuri trecute, când puternică, dură, autoritară, conştientă că bogăţia îi permite să cumpere orice şi pe oricine. Inclusiv viaţa. Şi care va rămâne mereu altfel decât cei din comunitatea vizitată. Idee foarte bine subliniată de momentul de final şi de felul în care este atunci utilizat decorul creat de Mohácsi András.

Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Trupa Tompa Miklós- VIZITA BĂTRÂNEI DOAMNE de Friedrich Dürrenmatt- Regia – Mohácsi János- Dramaturgia- Mohácsi István- Decoruri- Mohácsi András- Costume- Remete Kriszta- Muzica- Kovács Márton- Cu- Berekméri Katalin, Ördóg Miklós Levente, Kilyén László, Nagy Dorottya, Kiss Bora, Csiki Szabolcs, Galló Ernö, Moldován Orsolya,László Csaba,Korpos András, P. Béres Ildikó, Bokor Barna, Tollas Gábor, Varga Andrea, Kovács Botond, Simon Boglárka -Katalin, Henn János, Varga Balász, Ruszuly Ervin, Lörincz Ágnes, Biluska Annamária, Gecse Ramóna,Lajter Marko-Emesztó, Huszár Gábor, Máthé Zsolt, Czüvek Loránd, Demeter Márk Cristopher, Szakács László, Klaudia Kuruczova, Pál Zoltan, Rákosi Ancsa, Zádor Fanni- Muzicieni- Darabont Örs,Makkai István, Pál Tamás- Data reprezentaţiei- 29 mai 2017

P.S. Fotografiile care ilustrează aceste comentarii sunt semnate de Cristina Gânj (Bulgakov 17) şi de Rab Zoltan (Vizita bătrânei doamne).