Poveşti de familie, de cupluri, de vecini
0
Într-un living imens, pe canapele de culori diferite (decoruri - Vanda Maria Sturdza) sunt adunate 15 personaje. Oameni de ambele sexe, de vârste diferite, de felurite profesiuni.
Şoferi, pensionari ce au ajuns să se plictisească şi de ei înşişi, mici întreprinzători, funcţionari de bancă ajunşi workaholici, mămici aduse la exasperare de plânsul care nu mai încetează al bebeluşilor, dame de consumaţie, adolescenţi, băieţi de băieţi şi fete de fete, învăţători la pensie. Costumele pe care le poartă (le semnează Lia Dogaru) sunt mai mult decât individualizatoare.
Totul începe printr-un cântec interpretat la un microfon specific unui cabaret de altădată de personajul cu numele Iulia. Interpretat de Iulia Colan. De altminteri, toate personajele din spectacol poartă exact aceleaşi prenume ca şi actorii care le interpretează. Nu e pentru prima oară când regizorul Radu Afrim face apel la o astfel de strategie. Adio Shakespeare, adio dramatis personae? Nici vorbă!
Cântecul Iuliei este preluat şi de alte personaje pentru a fi, pe neaşteptate, întrerupt de vestea că vânzătorul micului magazin al cărui proprietar este Dragoş (Dragoş Măceşanu) s-a sinucis prin împuşcare. Vânzătorul este unul şi acelaşi cu compozitorul muzicii de spectacol, Alex Bălă, care va rămâne tot timpul într-un colţ al scenei. În faţa unui laptop. De acolo de unde se vor auzi muzici, zgomote care mai de care mai ciudate. Eternul plânset al copilului Iuliei şi al lui Cătălin (Cătălin Vieru). Acelaşi Cătălin care şi el, la un moment dat, parcă pentru a respecta o indicaţie a lui Cehov sau a lui Stanislavski, se va sinucide.
FOTO Florin Chirea
De aici, de la aceste premise se naşte un spectacol de aproape trei ore intitulat Dacă am gândi cu voce tare, purtând semnătura regizorală a lui Radu Afrim. Poate mai mult decât în alte dăţi, regizorul este îndreptăţit să îşi numească montarea show, momentele muzicale, dansante, de cabaret (coregrafia - Flavia Giurgiu) revenind cu o anumită frecvenţă. Antrenând individualităţi şi grupuri. Contrapunctând poveştile în unul, în doi, în trei, în oricâţi vreţi ale unor personaje care, mult prea adesea, disimulează. Îşi recunosc anevoie identitatea, le e greu să spună că sunt ceea ce sunt. Vor să fie altfel indiferent de vârstă. Şi pensionarii Constantin şi Tamara (Constantin Cicort şi Tamara Popescu), şi copiii de cartier Raluca, Claude şi Cala (Raluca Păun, Claudiu Mihail şi Alex Calangiu), şi şoferul de taxi Juvete (Marian Politic), văduv, care de abia acum îşi descoperă propriul copil (Cătălin Stratone), şi gravida (Costinela Ungureanu), şi Prostituata (Romaniţa Ionescu), poate chiar şi tânărul gay (George Albert Costea) săturat de jocul dublu al iubitului său, Dragoş,. Învăţătorul terorist de altădată care astăzi face box (Eugen Titu) îi determină să redevină ei înşişi pe Raluca, pe Claude, pe Cala. Pe alţii îi face să redevină, măcar pentru o clipă, sinceri, să spună ceea ce gândesc cu adevărat, să gândească cu voce tare însăşi viaţa. Parcă numai bătrâna mamă a Ralucăi (Lili Sîrbu) este sinceră cu noi, cei ce o privim din sală, şi cu sine
Textul tânărului dramaturg Adnan Lugonič este pentru Radu Afrim doar pretextul pentru un spectacol în care reia, în noi forme, preocupări mai vechi sau de dată mai recentă. Începând cu aceea a avatarurilor familiei contemporane, post-post moderne (amintesc aici câteva spectacole- bornă, precum Boala familiei M, Tihna, Între noi e totul bine, Family Affairs), continuând cu aceea a căutării în propria intimitate, a recunoaşterii, adevărului despre sine şi încheind cu specificităţile, negative, nivelatoare ale traiului la bloc (Pasărea Retro) în care cei care trăiesc într-un adevărat cavou ori într-o închisoare puţin altfel sunt cum nu se poate mai străini unul de altul.
FOTO Florin Chirea
Sunt uşor recognoscibile în spectacolul craiovean nu doar teme, motive obsesive, ci şi o anumită stilistică numai înşelător repetitivă. Stilistică ce capătă aspecte inovatoare începând prin însuşi faptul că spectacolul intitulat Dacă am gândi cu voce tare reprezintă prima întâlnire a lui Radu Afrim cu colectivul actoricesc al Teatrului Naţional Marin Sorescu. Este meritul regizorului de a le fi valorificat unora dintre actori date demult ştiute, de a le fi conferit acestora o identitate nouă (Tamara Popescu, Constantin Cicort, Raluca Păun) ori de a-i fi adus pe alţii în situaţia de a se prezenta în faţa spectatorilor complet altfel (Claudiu Mihail, Marian Politic, Romaniţa Ionescu, Alex Calangiu). Laude merită deopotrivă George Albert Costea (aflat în mare formă), Iulia Colan şi Cătălin Vieru. Dar şi Costinela Ungureanu, Dragoş Măceşanu şi Eugen Titu. Este mai mult ca sigur că s-a muncit mult şi cu imensă dăruire la acest spectacol.
Poate că Dacă am gândi cu voce tare este un spectacol un pic prea lung. Cu certitudine montarea este marcată (aşa a fost la ora premierei) de momente de cădere de tensiune, de zone terne, fără penetraţie. Pe de altă parte, Dacă am gândi cu voce tare înseamnă un act de curaj al directorului Alexandru Boureanu fiindcă spectacolul lansează un întreg set de provocări publicului din Craiova. Nu doar prin limbajul frust. Să sperăm că spectacolul va avea parte de primirea care i se cuvine.
Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova- DACĂ AM GÂNDI CU VOCE TARE de Adnan Lugonič- Regia artistică- Radu Afrim- Coregrafia-Flavia Giurgiu- Decor- Vanda Maria Sturdza-Costume-Lia Dogaru- Muzica- Alex Bălă- Cu- Cătălin Vieru, Iulia Colan, Constantin Cicort, Tamara Popescu, Marian Politic, Romaniţa Ionescu, Claudiu Mihail, Alex Calangiu, Raluca Păun, George Albert Costea, Dragoş Măceşanu, Costinela Ungureanu, Lili Sîrbu, Cătălin Stratone -Data premierei-6 mai 2017
Se încarcă comentariile...
