Poveşti cu crime

Brăila e un oraş unde nu mai e comunism, dar nici capitalismul n-a început. Clădirea teatrului domină străzile prăfoase şi deşi aparent se încadrează în peisaj, teatrul este unul dintre

Brăila e un oraş unde nu mai e comunism, dar nici capitalismul n-a început. Clădirea teatrului domină străzile prăfoase şi deşi aparent se încadrează în peisaj, teatrul este unul dintre factorii cei mai vii din viaţa oraşului.

Câţiva oameni întreţin dinamica teatrală. Astăzi va fi vorba despre regizorul Radu Afrim, factor de turbulenţă şi de creativitate pe care doamna Veronica Dobrin, directoarea teatrului „Maria Filotti", a ştiut să-l alinte şi să-l certe. 

Poveştile incluse în drama scriitorului irlandez Martin McDonagh sunt saturate de violenţă, dar nu de imitarea violenţei văzute în filme, ci de invenţiile elaborate de „minţile nevinovate" de copii. Un bărbat este arestat de poliţia unui stat totalitar gata să-l pedepsească pentru că naraţiunile imaginate de el sunt transformate în realitate. Crimele din manuscris se petrec în colţurile întunecate ale oraşului.

Violenţa copiilor interferează în mod dezordonat şi nefericit cu violenţa de stat a poliţiştilor. Element indispensabil pe traseul de la realitate la invenţie şi invers, Omul pernă este tot un personaj de poveste: fiinţa fără anexe agresive îşi sfătuieşte interlocutorii, ajunşi pe diversele trepte ale disperării, să se sinucidă: moartea e preferabilă chinurilor.

Sunt găsite cadavrele celor care s-au sinucis. Piesa are o structură inelară: inelul ultim, invizibil şi implicit, ar putea fi marele monolog al lui Ivan Karamazov despre suferinţa copiilor.

Însă piesa lui Martin McDonagh introduce un element nou, tulburător: de îndată ce li se dă posibilitatea, victimele-copii se transformă, cu mari delicii, în călăi-copii, modelele narative oferite de adulţi sunt doar un punct de plecare pentru fantezia lor malignă.

Interogatoriul la care sunt supuşi scriitorul şi fratele său rimează cu mărturiile supravieţuitorilor din temniţele totalitarismului, dar în cele din urmă fraţii sunt cu adevărat vinovaţi: au acceptat, au colaborat, au produs violenţă.

Iniţial scriitorul Katurian îşi apără opera: el n-a făcut nimic, doar a scris. „Omorâţi-mă pe mine, dar păstraţi manuscrisul!". Treptat se descoperă că ucigaşii au avut de profitat de pe urma invenţiilor lui crude. Iar fratele său a suferit. La alt nivel, şi fratele său a avut de profitat.

Lupta pentru salvarea manuscriselor devine o bătălie pentru a pătrunde dincolo de semi-adevărurile opace ale clipei. Pot fi folosite orice mijloace împotriva adulţilor care molestează copii? Ce e de făcut cu copiii criminali?

Un spectacol echilibrat

Demonstraţia regizorului Radu Afrim este extrem de convingătoare pentru că nu-şi asumă rolul judecătorului, ci pe acela al povestitorului implicat. Spectacolul începe cu povestirea spusă de Mihaela Trofimov despre copii chinuiţi, morţi, în judeţele Bihor şi Vaslui.

Întâmplările n-au nimic exotic în ele. De la acest grad zero al realităţii construieşte Afrim spectacolul transmiterii violenţei din civilizaţie în civilizaţie, din generaţie în generaţie. Pe scenă, actorii văd ceea ce nouă spectatorilor ni se ascunde.

Aflăm din jumătăţi de cuvinte, din icneli, gâfâituri, retrageri cu cârpa la gură: consecinţele acţiunilor celor doi torţionari sunt oribile. Ada Milea cântă despre degeţelele băieţelului, tăiate cu metodă. Şi din boxele luminate artificial actorii urmăresc cu  spaimă şi participă cu entuziasmul dat de frică la coborârea în iad.

Oamenii normali şi psihoticii, copiii şi adulţii, inspectorii de poliţie şi arestaţii, povestitorii şi ascultătorii sunt angrenaţi împreună într-o poveste plină de dezordine şi ură. Acceptarea iniţială declanşează un mecanism imposibil de oprit.

Performanţa interpreţilor susţine tensiunea spectacolului: Liviu Pintileasa şi Alin Florea, poliţistul bun şi cel rău, se înverşunează să-i acuze pe fraţii Katurian, îi torturează devenind perfect odioşi, iar fraţii Katurian coboară pe treptele vinovăţiei. Fragmentele narative sunt meşteşugit integrate în structura dramatică, accelerând parcă despletirea iţelor.

Ca de obicei publicul lui Radu Afrim a umplut până la refuz sala şi tensiunea creată între scenă şi sală se simţea aproape fizic. Spectacolul lui Afrim merge în echilibru pe linia atât de fragilă dintre realitatea din Bihor şi legenda băiatului din Hamelin.

Energia tinerei echipe actoriceşti funcţionează omogen, pe măsură ce se clarifică subiectul şi se complică mâzga motivaţiilor, regizorul izbuteşte să-şi păstreze mâinile curate în modelarea unui succes. Succesul e al lui şi al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila.

INFO

Teatrul „Maria Filotti" Brăila
Omul pernă de Martin McDonagh
Spectacol de Radu Afrim
Distribuţia: Eugen Jebeleanu (Katurian), Emilian Oprea (Michal), Liviu Pintileasa (Tupoloski), Alin Florea (Ariel), Special Guest (Mihaela Trofimov)
Decor: Cosmin Florea
Costume: Ana-Maria Pavel