Portretul lui Marin Moraru, în cartea sa: „Când mă enervez, mă înroşesc, dau din mâini ca o pasăre rănită şi aş fi în stare să omor pe toată lumea“ VIDEO FOTO
0
În biografia „Suntem ce sunt amintirile noastre“ (Maria Capelos într-o discuţie amicală cu Marin Moraru), publicată la Allfa, Marin Moraru îşi făcea o auto-analiză critică şi îi trece prin acelaşi filtru şi pe colegii săi de breaslă.
Marin Moraru, care a murit duminică, făcea parte parte, indiscutabil, din galeria marilor actori care şi-au pus amprenta asupra artei teatrale şi cinematografice româneşti.
Uşurinţa cu care a dat viaţă celor mai felurite personaje nu poate fi decât semnul talentului pur.
Gândurile strânse într-o viaţă, trăirile pe care le-a încercat omul şi actorul Marin Moraru de-a lungul timpului, detaliile pregătirii fiecărui rol în parte, caractere, personalităţi, situaţii de viaţă care conturează o epocă, toate se perindă cu o sinceritate dezarmantă în paginile cărţii-mărturie, "Suntem ce sunt amintirile noastre".
Jurnalista Maria Capelos, într-o discuţie amicală cu Marin Moraru, a creionat în mici fragmente de memorie, asemenea unor piese de puzzle, portretul unui om pentru care actoria a reprezentat un mod de a fi. Marin Moraru ne-a lăsat libertatea şi bucuria de a ordona singuri piesele acestui puzzle, reconstituind astfel prin lectură peste şaptezeci de ani de existenţă.
„N-am vrut niciodată să joc ceva anume. Mi s-a dat, mi s-a propus şi eu am acceptat sau nu. Nu am cerut niciodată nimic şi nici nu mi-am dorit vreun rol anume. Cel mai important şi mai plăcut este să tragi biletul din căciulă, ca la examen. Iar eu sunt pregătit oricând, atât fizic, cât şi psihic, să trag orice bilet“, declara, în carte, Marin Moraru.
"Omul Marin Moraru este irascibil uneori, gestual vorbind, brutal. Şi asta se întâmplă neaşteptat, când o picătură umple paharul şi nu ştii când şi care e picătura aia. Ţin îngrozitor de tare la oricine este în faţa mea, cuvintele nu mai au expresia normală, ci devin urlete. Mă înroşesc, dau din mâini ca o pasăre rănită şi aş fi în stare să omor pe toată lumea. Dar, ce este cel mai îngrozitor e că după ce se termină evenimentul, eu îl refac în gând şi mă enervez şi mai tare“, nota actorul Marin Moraru în cartea sa, publicată, în noiembrie 2013, la Editura Allfa.
„Meseria aceasta (de actor, n.r.) se fură. Şi furi cât poţi, cum poţi şi de la cine poţi. Şi de la cei buni şi de la cei slabi. În viaţa de actor, cel mai mult înveţi stând în arlechin, dreapta, stânga scenei, locul pe unde se intră în scenă. Acolo vezi şi stângăciile, vezi şi când actorul are aură. Ce înseamnă aură? Când nu mai ştii de tine, nu mai ştii cât timp a trecut, nici măcar nu mai ştii ce ai făcut exact în tot timpul ăsta. Marin Moraru, în volumul „Suntem ce sunt amintirile noastre“
„Cine nu mă cunoaşte personal, ci doar de pe scenă sau de pe ecran mă crede un om cald, bonom“, mai spune Marin Moraru în cartea sa. „Toată lumea se aşteaptă să fiu calm, se aşteaptă ca vorbele care-mi ies din gură să nu fie aşchii, ci să fie întregi, rotunde, voluminoase. În afară de Domnul Diderot, în Nepotul lui Rameauşi de profesorul Andronic în Ultima oră, toate celelalte roluri pe care le-am jucat au fost de oameni impulsivi, în niciun caz de persoane calme. Mă implic cu sufletul în tot ce fac, mă ataşez de absolut orice. Am fost foarte afectat de moartea pisicii sau a câinelui, iar dispariţia fiecărui om pe care l-am cunoscut sau cu care am lucrat reprezintă încă o rană care se aşază pe inima mea. Cred în oameni şi îi iubesc, deşi asta nu e neapărat bine, pentru că unii pot să-şi creeze mari dezamăgiri“, a mărturisit atunci, în 2013, actorul.
Trei mari dispăruţi: Marin Moraru, Radu Beligan, Mircea Albulescu FOTO: Arhiva Radu Beligan Publicul este un organism indescriptibil care respiră odată cu tine. Tu îl faci să tragă aer în piept, să râdă, să plângă, să foşgăie sau să tacă. Dar eu nu îi dau identitate când sunt pe scenă Cel mai greu îmi este atunci când am cumpărat bilete sau am luat invitaţii pentru persoane cunoscute şi mî adresez lor atunci când joc. Atunci există puncte palpabile în sală. Marin Moraru, în cartea sa autobiografică
Marin Moraru, rugat să vorbească despre cartea sa a spus că este la fel de greu ca şi cum un pictor şi-ar explica un tablou. „Singurul lucru pe care pot să-l spun e ca în paginile acestei cărţi se află sufletul meu. Şi când v-am spus că amintirile noastre sunt cele mai scumpe lucruri din lume şi că ne definesc, eul meu se defineşte prin tot ceea ce simt, ce am petrecut, ce sunt. Cam asta e tot ce pot să vă spun. Restul e la dispoziţia dumneavoastră“, a spus, la lansarea de la Târgul Gaudeamus din 2013, vizibil emoţionat actorul Marin Moraru.
„Dintre toţi actorii din Ţara Românească, Marin Moraru este omul care a citit cel mai mult. În fiecare pauză, la repetiţii, toţi mergeam să fumăm o ţigară, să jucăm un joc de cărţi, dar el mereu era cu cartea după el. Aşa se şi explică nevoia lui de a mărturisi ce a parcurs în viaţa lui neteatrală, şi anume în viaţa lui de mare pasionat de literatură“, a punctat actorul Mircea Albulescu, la acea lansare din 2013.
Alex Ştefănescu l-a asemănat pe Marin Moraru unui...dictator. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că Marin Moraru a făcut actorie şi nu a scris cărţi de la început, fiindcă ne-ar fi făcut o concurenţă zdrobitoare. Dacă ştiam că are atâta talent literar, îl includeam în istoria literaturii române contemporane. Marin Moraru este un dictator în sensul că şi-a dictat cartea. Bine ar fi ca toţi dictatorii să procedeze aşa, să fie dictatori doar pentru că dictează cărţi. Este o carte plină de farmec, caleidoscopică, este şi un jurnal filosofic, şi un jurnal autobiografic, este şi un spectacol de inteligenţă, de o mare imobilitate intelectuală. Marin Moraru îşi completează imaginea admirabilă cu aceste texte. De-o viaţă întreagă l-am aplaudat pe Marin Moraru ca actor, acum îl aplaud şi-n calitatea lui de scriitor.“
Se încarcă comentariile...
