Popas în mahalaua veseliei şi în istoria teatrului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul de la Televiziunea Română cu Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, creat de Sorana Coroamă acum câteva decenii şi difuzat în aceste zile în programul Casei de producţie TVR,  e cred una dintre cele mai bune variante de interpretare a acestei piese aparţinând repertoriului interbelic.

Are spiritul necesar al epocii , are dramatismul pe care l-a vrut autorul, are adevăr şi actorie de zile mari. Este poate cel mai bun rol al Olgăi Delia Mateescu, unul emblematic pentru talentul actriţei, şi poate cel mai bun Vulpaşin pe care l-am văzut, aici în interpretarea lui Costel Constantin.  Întreaga distribuţie este de altfel una de referinţă asigurând tuturor rolurilor expresia ideală. Sorana Coroamă Stanca cultivând o concepţie originală la vremea aceea privind Teatrul TV uzează de exterioare reconstituite în platou, încercând să creeze atmosfera din mahalaua veseliei unde se desfăşoară acţiunea piesei. Considerând pe bună dreptate că acest mediu socio-uman e de fapt personajul principal al piesei, regizoarea compune cadre definitorii în afara interioarelor pe care le-a indicat autorul pentru acţiune pe care le populează cu figuraţia necesară. Decorurile lui Vasile Rotaru o urmează arătându-ne în toată mizeria ei mahalaua din care Nastasia vrea să evadeze dincolo de barieră, în  Popa Nan. Acest tărâm al  făgăduinţei funcţionează  ca o frumoasă metaforă a fericirii de neatins pentru nişte dezmoşteniţi ai sorţii asemeni familiei curelarului Ion Sorcovă şi fiica lui Nastasia. Autorul Maidanului cu dragoste, roman care i-a adus faima, G. M Zamfirescu e în felul lui un pictor al mahalalelor care în Bucureşti îşi aveau nu doar dramele ci şi pitorescul lor. Regizoarea reproduce acest tablou cu fidelitate, de la nivelul detaliului de peisaj urban şi până la galeria de personaje bine fixate în insectarul timpului. Tabloul din cârciumă în care apare cântând într-o secvenţă ce se reţine Corina Chiriac e o fotografie în profunzime a acestei umanităţi abrutizate de sărăcie despre care cei care o înţeleg exclamă gorkian : ce lucru dracului e omul.  Bariera care se profilează simbolic pe ecran din primele cadre lângă care se petrec scenele cheie, de la întâlnirile Nastasiei cu logodnicul şi până la crima care pune capăt poveştii de dragoste a fetei sărace cu aspiraţii bovarice îndreptăţite, taie din timp în timp, orizontul şi aşa întunecat al unei lumi fără speranţă.

 Cum reuşeşte spectacolul să fie credibil în ciuda exterioarelor din carton şi a zgomotului paşilor care trădează trucul ţine fără îndoială de interpreţi, de actorii care  dau greutate rolurilor parcă înrudite aici cu personajele din Azilul de noapte. De la rolurile secundare şi până la protagonişti fiecare partitură poate fi subiect de analiză, identificându-se cu o întreagă categorie socială şi umană. Fie că e vorba de Paraschiva, demimondena de cartier care prin Rodica Sanda Tuţuianu ne livrează un portret plin de culoare dar şi de miez  tragicomic, fie de Ionel, curat fante de obor, rol în care Dan Condurache, tânăr şi la debut realizează o minuţioasă creaţie, de la  atitudine la vorbire, evitând cu dibăcie excesele de vulgaritate ale personajului, fie de Luca, icoană a purităţii şi simplităţii sentimentelor, rol în care ne întâlnim cu chipul romantic al lui Mişu  Dinvale  aflat la primele roluri. Scena în care îi prezintă viitoarei lui mirese mobila achiziţionată cu lustru galben şi oglinzi, la care Nastasia visa e de o gingăşie antologică. Cu greutatea care-i caracteriza apariţiile pe scenă sau ecran, Gheorghe Cozorici îi împrumută lui Ion Sorcovă ceva din măreţia voievodală a celor care ştiu să îşi  asume cu demnitate destinul. Căldura din glasul lui baritonal e pentru asta un atu. Vulpaşin în interpretarea lui Costel Constantin nu mai e personajul cu o oarecare linearitate din alte interpretări rutiniere. Actorul forează cu inteligenţă dincolo de carapacea de învins a  eroului pentru a descoperi resursele dramei acestui ucigaş cu inimă de copil , cum îl numeşte Sorcovă. Blestemul dragostei pentru inaccesibila Nastasia care-l împinge la crimă naşte trăiri învolburate pe care actorul le redă cu măsură într-o compoziţie minuţioasă în care sensibilitatea şi temperamentul interpretului îşi spun cuvântul. În rolul Nastasiei, considerat de actriţă şi nu numai, rolul vieţii , Olga Delia Mateescu proiectează un soi de feminism avant la lettre în care dorinţa de emancipare domină condiţionalităţile socio-economice. E cu alte cuvinte o făptură dârză, neînduplecată, trăsături  care se manifestă şi în plan sentimental respectiv în dragostea pentru Luca alături de care speră să evadeze din condiţia ei umilă. În acelaşi mod reacţionează şi în privinţa lui Vulpaşin pe care îl momeşte în planul ei sinucigaş, moment în care actriţa dobândeşte statură de eroină antică, capabilă de sacrificiu suprem. În toate ipostazele  Olga Delia Mateescu e convingătoare, adaptându-şi mijloacele situaţiilor pe care le traversează personajul. Jocul ei are măsură şi rigoare evitând căderile în melodramă la care e predispus textul.

Imagine indisponibilă

Reluarea pe micile ecrane a acestui spectacol a fost şi o ocazie de a medita la reconsiderarea istoriei noastre scenice uneori pe nedrept ignorată sau prost judecată.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite