Politicieni ce îşi scriu singuri scena

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna decembrie a anului 2010, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi DramAcum ne invitau la premiera unui spectacol intitulat Roşia Montană pe linie fizică şi politică.

Patru tineri scriitori de literatură dramatică- Peca Ştefan, Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean şi Radu Apostol- ultimii trei manifestându-se şi în calitatea lor principală de regizori- împreună cu excelentul scenograf care e Andu Dumitrescu, încercau să readucă în discuţie, slujindu-se de formula teatrului documentar, problema viitorului unei localităţi, a unor exploatări aurifere şi a unei comunităţi umane. Un viitor care, încă de pe atunci, divizase societatea românească. O făceau în condiţiile în care se ştia foarte bine că cel mai înalt for ştiinţific al ţării, Academia Română, dăduse deja aviz negativ proiectului, în care era deja limpede că reuşita acestuia presupune nu numai mulţi, foarte mulţi bani ce ar intra în conturile beneficiarului, ci conţine şi numeroase implicaţii politice dar şi un imens potenţial de corupţie.

Andu Dumitrescu a transformat superba Sală Studio a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj într-o arenă. Scaunele destinate spectatorilor erau dispuse pe laturile patrulaterului astfel obţinut şi tot acolo erau plasate miniaturi al căror scop era acela de a reaminti patrimoniul cultural-istoric al locului. Un patrimoniu aflat, evident, în primejdie

Ceea ce nu însemna nicidecum că spectacolul ar fi formulat o opţiune fermă în favoarea soluţiei culturale. Deşi mai tuturor celor ce erau la curent cu datele controversei în  jurul problemei, le era cum nu se poate mai limpede că alegerea urmează să se facă între economie pe termen scurt şi cultură pe termen lung, plus riscuri ecologice cât cuprinde.

Realizatorii spectacolului nu doreau să propună rezolvări, ci, dimpotrivă, să sugereze bezna în care e scufundată problema. Căci cum altfel ne-am fi putut explica faptul că la sfârşitul reprezentaţiei, noi, spectatorii, ne-am găsit singuri, parcă abandonaţi. Garderobierele nu mai erau la datorie, a trebuit să ne recuperăm singuri hainele, iar scările erau cufundate în semi-întuneric. Totul cu scop, fireşte. Ieşirea noastră se asemăna cu ieşirea dintr-o mină.

Au trecut de la premiera acelui spectacol aproape trei ani, iar lucrurile în privinţa viitorului Roşiei Montane nu s-au lămurit deloc.

Au devenit însă ceva mai clare, aş zice chiar mult mai clare alte lucruri. Mai întâi că acţionarii firmelor ce vor să înceapă exploatarea zăcămintelor aurifere dar şi a metalelor rare despre care se spune că ar exista acolo sunt dispuşi să cheltuiască oricât în vederea obţinerii feluritelor aprobări. Şi că pentru aceasta au favorizat şi sponsorizat diverse forme de corupţie.

Pe cea economică în primul rând. S-au exploatat mai cu seamă vulnerabilităţile tot mai pronunţate ale audio-vizualului românesc. Firmele interesate au investit imens în publicitate, spoturile mieroase şi persuasive au inundat ecranele tuturor televiziunilor. Iar, în condiţiile în care, starea financiară a întregii prese româneşti, deci şi a audio-vizualului, este extrem de precară, în care orice reclamă a devenit cum nu se poate mai preţioasă, iar pierderea unui furnizor de publicitate e echivalentă cu o catastrofă, respectivele televiziuni au avut nenumărate reticenţe în a da imagini în direct ori filmate de la manifestaţiile declanşate de trimiterea către Parlament a proiectului legii a cărei adoptare ar da cale liberă intereselor Roşia Montană Gold Corporation.

 Când problema a devenit “groasă” şi cum nu s-a putut invoca salvatoarea “ceaţă’’, şefii şi slujbaşii respectivelor televiziuni au spus nenumărate neadevăruri despre manifestanţi şi calitatea acestora. După modelul instituit în aprilie 1990, odată cu începerea maratonului din Piaţa Universităţii, de FSN, de Ion Iliescu şi de principalul lor organ de propagandă de atunci, Televiziunea Română, s-au adus în faţă aspectele colaterale, marginale ale protestelor şi protestatarilor, şi nu esenţa acestora. Manipularea a cunoscut vârful de sarcină în talk-show-urile de la Antenele voiculesciene urmate îndeaproape de România tv. Ambele televiziuni de partid.

Publicitatea nu a ocolit nici presa scrisă. Potrivit Forbes România, compania Roşia Montană Gold Corporation ar fi cheltuit pentru reclamele din ziare, în ultimii trei ani şi jumătate, nici mai mult, nici mai puţin decât 5. 433.633 euro.

De fapt, nici un organ media nu a dezbătut serios şi profesionist cele minimum patru aspecte ale problemei- de ordin economic, de ordin ecologic, de ordin legal şi de ordin cultural, preferând-se încă o dată discursul pasional şi neraţional.

Cu ochiul liber se vede însă parcă mai abitir corupţia în zona politicului. Una mare cât casa. O corupţie ce se lăfăie la nivel înalt. Preşedintele Traian Băsescu îşi afirmă acum neutralitatea, sperând că milioane de români au uitat lobby-ul gigantic, grotesc şi nemernic făcut chiar de el vreme îndelungată, cu sprijinul nemijlocit al TVR-ului, controlată o vreme la sânge de Preşedinţie, prin intermediul preşedintelui director-general Alexandru Lăzescu, de PDL şi cu concursul Departamentului de ştiri condus de mercenara absolută pe nume Rodica Culcer. Nimeni nu uită însă că dl. Băsescu a vorbit inflaţionist despre necesitatea înfiinţării de locuri de muncă în zonă şi despre salvarea reprezentată de RMGC. Şi că vorbele sale s-au reflectat în creşterile cotaţiilor la bursă ale respectivelor companii.

Dl. Băsescu nu s-a mulţumit însă doar cu atât. A minţit în cel mai descalificant chip cu putinţă, spunând că ţara ar avea nevoie de aurul de la Roşia Montană. Că rezerva de aur a Băncii Naţionale s-ar fi împuţinat deoarece ar fi fost vândută spre a se plăti salariile bugetarilor şi pensiile, preşedintele contribuind prin spusele lui mincinoase la accentuarea antagonizării societăţii româneşti, o constantă a felului său de a-şi exercita atribuţiile de şef al Statului.

Spre cinstea sa, Banca Naţională a răspuns prompt şi a demontat neadevărurile prezidenţiale. Fie şi numai pentru aceste minciuni, Traian Băsescu ar fi trebuit trimis frumuşel acasă, la pensie. Şi poate nu numai acolo.

USL a câştigat detaşat alegerile din decembrie trecut făgăduind că va proteja Roşia Montană şi nu va permite începerea exploatării. Numai că dl. Victor Viorel Ponta, reconfirmat prim-ministru, a uitat brusc tot ce a promis, a pus pe ascuns de o lege total contrară promisiunilor sale şi jurămintelor distinsei sale consoarte care se anunţa a fi un Prometeu înlănţuit, dotat cu fustă, o lege care pare a fi fost dictată din Canada, din Australia, de Frank Timiş ori de Beny Steinmetz înşişi, a trecut hoţeşte peste etapele şi avizele legale ale Ministerului Justiţiei şi Ministerului Economiei. Iar acum se face de râs spunând că una a făcut premierul Ponta şi alta va face deputatul omonim. Şi nu doar că se face de râs. Fiecare zi înseamnă o nouă dezvăluire despre minciunile prim-ministrului, fapt ce iarăşi e de natură să ridice semne de întrebare asupra onestităţii altminteri demult ciuruite a acestuia.

De râs se face şi consilierul onorific al prim-ministrului, dl. Ionel Blănculescu, poreclit Trompetă încă de pe vremea când deţinea postul de ministru al Controlului în guvernul Adrian Năstase. Dumnealui a declarat la Televiziunea Al Jazeera că, în conformitate cu un sondaj Sociopol, 68% dintre români ar susţine proiectul guvernamental şi că nu se poate vorbi despre falii în societatea românească în legătură cu această problemă.

Ce omite să spună dl. Blănculescu e că respectivul institut e condus de o altă trompetă a actualului Executiv, sociologul Mirel Palada, omul de casă al Trustului INTACT şi al Partidului Conservator, întâmplător sau nu propulsat miercurea trecută în poziţia de consilier de stat pentru strategii guvernamentale.

Una dintre secvenţele spectacolului de la care au început însemnările mele de azi se chema Politicieni care îşi scriu singuri scena. Titlu premonitoriu pentru ceea ce avea să se întâmple în următorii trei ani. Din 2010 până în 2013. Singurătatea aceasta aducătoare de bănuite profituri şi scenele dezgustătoare scrise, desenate, mâzgălite de nişte politicieni ce sunt la fel de veroşi, care concurează cu egale şanse de succes la titlul de cel mai necinstit român, indiferent că se cheamă Băsescu, Ponta sau Antonescu, se consumă pe seama românilor. Rămâne de văzut până când.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite