Poeta Ana Blandiana susţine un recital de poezie la Madrid, în Festivalul PoeMAd

Poeta Ana Blandiana susţine un recital de poezie la Madrid, în Festivalul PoeMAd

Ana Blandiana

Poeta Ana Blandiana participă la cel mai cunoscut festival internaţional de poezie PoeMAD, care are loc în perioada 17 octombrie – 3 noiembrie la Madrid. Participarea poetei este susţinută de ICR de la Madrid.  Ana Blandiana se va întâlni cu publicul spaniol, duminică, 27 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Conde Duque din Madrid.

Alături de Ana Blandiana, pe scena festivalului, va fi prezent autorul sloven Boris A. Novak, într-un recital unic intitulat „Mano a Mano”, moderat de poetul şi criticul literar Jordi Doce. „Recitalurile internaţionale «Mano a Mano» ne aduc în primul rând participarea specială a două figuri esenţiale ale poeziei europene actuale: scrierea, ca forma de rezistenţă, pe care o construieşte cunoscuta Ana Blandiana, va dialoga cu modul estetic provocator în care Boris Novak descoperă imperfecţiunea emoţionantă a lumii.

Ambii autori vor fi însoţiţi de poetul Jordi Doce”, declară organizatorii festivalului. Recitalul de poezie al Anei Blandiana cuprinde mai multe poeme care vor fi publicate anul viitor de editura Galaxia Gutenberg, în volumul Un arhanghel murdar de funingine, traducători Viorica Pâtea şi Natalia Carbajosa. Volumul colectiv integrează cele patru poezii din Revista Amfiteatru (1984) care au provocat cea de-a doua interzicere a poetei; Arhitectura valurilor (1990), ultimul volum scris sub dictatura comunistă şi primul publicat după revoluţie; Orologiul fără ore (2016) şi un text compus din fragmente care reprezintă Poetica Anei Blandiana.

Ana Blandiana (n. 1942, Timişoara) este o figură legendară în literatura română. Oponentă de excepţie a regimului Ceauşescu, Blandiana face parte din grupul de scriitori care şi-au conceput vocaţia literară ca o formă de rezistenţă morală. Autoare a şaptesprezece cărţi de poezie, două volume de poveşti fantastice, nouă eseuri şi un roman, pentru care a primit numeroase premii naţionale şi internaţionale, Blandiana este în prezent cel mai cunoscut poet român, invitat al multor festivaluri internaţionale de gen, cărţile sale au fost traduse în douăzeci şi cinci de limbi, în total optzeci de volume diferite. După 1989, Ana Blandiana a fondat şi a prezidat Alianţa Civică (1991-2001), o organizaţie independentă care a luptat pentru democraţie şi respectarea valorilor europene. Sub egida Consiliului Europei, a creat la Sighet Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei (1993), care este atât un muzeu, un centru de cercetare, cât şi o şcoală de vară. Romantică, contemplativă şi vizionară, poezia sa cultivă un ton sincer şi spontan al inflexiunilor metafizice. În Spania, cărţile de poezie Mi patria A4 (editura Pre-Textos, 2014, traducători Viorica Patea şi Antonio Colinas), Soarele de dincolo şi refluxul simţurilor (Pre-Textos 2016, traducători Viorica Patea şi Natalia Carbajosa) şi Octombrie, Noiembrie, Decembrie (editura Pre-Textos, 2017, traducători Viorica Patea şi Natalia Carbajosa), precum şi cărţile sale de proză Proiecte trecute (editura Periférica, 2008) şi Cele patru anotimpuri (editura Periférica, 2011), ambele traduse de Viorica Patea şi Fernando Sánchez Miret, au fost foarte apreciate de cititorii spanioli. Editura Galaxia Gutenberg pregăteşte, pentru anul 2020, o ediţie specială a poeziei Anei Blandiana, care reuneşte trei cărţi esenţiale ale universului său creativ, sub titlul Un arhangel murdar de funingine. PoeMAD, ajuns în acest an la cea de-a noua ediţie, este unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de poezie din Spania. Reunind figuri emblematiceale poeziei contemporane, manifestarea transformă Madrid-ul în primă scenă a poeziei europene din capitala Spaniei. Festivalul Poeziei de la Madrid porneşte de la conceptul de corespondenţă poetică şi prezintă un program în care dialogul dintre culturi şi discipline artistice trimite simbolic la Drumul Mătăsii ca fundal. În 2019, printre variatele activităţi care se vor desfăşura în centrele culturale din Madrid, se va aduce un omagiu personalităţii şi operei marii scriitoare portugheze Sophia de Mello, cu ocazia centenarului naşterii sale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: