„Pisica pe acoperişul fierbinte“ zgârie rău. Premieră la Teatrul Bulandra

Imagini din spectacolul „Pisica pe acoperişul fierbinte“ de la Teatrul Bulandra     FOTOGRAFII: Cosmin Ardeleanu / Bulandra

Marţi seară a avut loc premiera, la Sala Izvor (Liviu Ciulei) a Teatrului Bulandra, cu spectacolul „Pisica pe acoperişul fierbinte“, pe textul premiat cu Pulitzer al celebrului Tennessee Williams (tradus de regretata Antoaneta Ralian) şi în regia reputatului Dinu Cernescu. Publicul a fost încântat de prestaţia unor îndrăgiţi actori: Alexandra Fasolă, Tudor Aaron Istodor, Dana Dogaru, Virgil Ogăşanu, Silvana Negruţiu şi Lucian Ifrim.

Reputatul dramaturg american Tennessee Williams (1911-1983) spunea că nu prea a avut încredere în acest text, dar s-a dovedit totuşi a fi unul dintre cele mai de succes ale lui, dacă nu chiar cel mai de succes. Textul, într-adevăr destul de uşurel (faţă de marile drame ale autorului sudist, originar din Mississippi), are în plus faţă de altele povestea unei relaţii homosexuale (este binecunoscută homosexualitatea lui Williams), aflată în fundalul piesei (concentrată pe unitate de timp şi spaţiu: ziua de naştere a lui Big Daddy, într-un conac izolat de pe o plantaţie din Sud), dar nu redată explicit.

„Pisica în călduri“

Altfel, acest renumit „dramaturg al femeilor“ are în centru tot un (pe parcurs) puternic personaj feminin, piesa fiind de fapt povestea „recuceririi unui bărbat“, a ipoteticei salvări a lui din infernul alcoolismului şi readucerii în „patul conjugal“ – care tronează mereu în mijlocul scenei, în scenografia imaginată de arhitectul Octavian Neculai (în calitate de „consultant spaţiu scenic“; costume Maria Miu).

Acum, la Bulandra, în regia clasică, chiar retro a lui Cernescu (una însă aşezată, temeinică, atentă la nuanţe şi detalii), textul este salvat de interpretarea talentaţilor actori: „pisica“, personajul feminin central, este Alexandra Fasolă (teribilă în cele două spectacole ale lui Andrei Şerban de la Bulandra, dar acum într-un alt emploi), partenerul său Tudor Aaron Istodor, cei doi bătrâni sunt Dana Dogaru şi Virgil Ogăşanu (Big Daddy), secondaţi fiind de un alt cuplu, „de nătărăi“, jucat de Silvana Negruţiu şi Lucian Ifrim.

Tennessee şi filmul

A contribuit la impunerea piesei lui Williams în conştiinţa publicului şi ecranizarea cinematografică, film care, deşi unul dintre cele mai slabe dintre numeroasele realizate după piesele dramaturgului, a avut la rândul său succes. Probabil tot datorită distribuţiei: realizat în 1958 de Richard Brooks, „Cat on a Hot Tin Roof“ îi are în rolurile principale pe celebrii Elizabeth Taylor (cum ar veni, Fasolă) şi Paul Newman (cum ar veni, Istodor) – pentru că pe interpretul lui Big Daddy, Burl Ives, nu-l mai ştie nimeni. Filmul a avut şase nominalizări la Oscarurile din 1959, cele mai importante: pentru cel mai bun film, regie, scenariu adaptat, cei doi interpreţi principali şi imagine.

Personal, prefer dintre (multele) filme după Williams nu atât „Un tramvai numit dorinţă“, din 1951 – film important, Kazan îl lansează aici pe tânărul Brando, dar îi dă şi rolul „de amurg“ lui Vivien Leigh –, cât alte trei. Este vorba despre „Noaptea iguanei“ (1964, regia John Huston, cu: Richard Burton, Deborah Kerr, Ava Gardner) şi „Vară şi fum“ (1961, regia Peter Glenville, cu Geraldine Page şi Laurence Harvey), văzute primele, cam în acelaşi timp, la o vârstă destul de fragedă, şi „Dulcea pasăre a tinereţii“ (1962, regia tot Richard Brooks, tot cu Paul Newman şi tot cu Geraldine Page) – le-avea cu titlurile scriitorul american! După vizionarea acestuia din urmă, T.W. a devenit multă vreme scriitorul preferat (unul dintre) în adolescenţă, fie şi prin ecranizări.

Alexandra Fasolă, în rolul lui Maggie Pollitt

Obsesii paroxistice

„Premiată cu premiul Pulitzer în 1955, piesa Pisica pe acoperişul fierbinte este un vârf al dramaturgiei lui Tennessee Williams, ducând la paroxism obsesiile autorului său: opresiunea conformismului social şi ravagiile pe care le face disimularea, dorinţa şi violenţa sentimentelor contrare, gravitatea ipocriziei şi singurătatea oamenilor.

În Pisica pe acoperişul fierbinte, Tennessee Williams surprinde cu un talent remarcabil  tensiunile din sânul unei familii aparent fericite, dar măcinată de lăcomie, minciuni şi gelozie.

Un spectacol de calitate despre falsitate şi neadevăr într-o societate şi o cultură cu obiceiuri morale complicate, însă lipsite de substanţă.“ (Teatrul Bulandra)

Tennessee Williams: „Pisica pe acoperişul fierbinte este, în acelaşi timp, o operă de artă şi o operă de iscusinţă profesională. După părerea mea, e bine construită şi toate personajele sunt amuzante, credibile şi înduioşătoare. De asemenea, se încadrează în principiul aristotelic, anume că o tragedie trebuie să aibă unitate de timp, de loc şi magnitudine a acţiunii. Decorul din Pisica nu se schimbă niciun moment, iar piesa se desfăşoară în timpul real, obiectiv, al acţiunii; fiecare act urmează direct celuilalt..(...) Dar motivele pentru care îmi place Pisica sunt mai profunde.

Cred că în actul al doilea am reuşit să-i imprim lui Big Daddy o exprimare plină de naturaleţe, o elocvenţă nudă, crudă, pe care n-am reuşit s-o infuzez niciunuia dintre personajele create de mine.

Eu credeam că prezentasem prin Maggie portretul real şi mişcător al unei tinere femei ale cărei frustrări în dragoste şi al cărei simţ practic o împing spre seducerea unui tânăr ostil. Brick e literalmente împins forţat să revină la pat, din clipa în care Maggie îi confiscă băutura... Şi am fost nevoit să-mi violez intuiţia, făcându-l pe Big Daddy să reapară în actul trei. Nu vedeam ce-ar mai putea face, revenind pe scenă în ultimul act, iar această reapariţie nu mi se părea corectă din punct de vedere dramatic (...) Deşi piesa a primit Premiul Criticii de Teatru şi Premiul Pulitzer... eram convins că piesa va fi un rateu.... Dar Pisica a devenit, ulterior, cea mai mare şi mai longevivă piesă a mea.“

Citeşte şi: „Coriolanus“. Despre demnitate sau „Revolta maselor“ – cronica la spectacolul lui Alexandru Darie „Coriolanus“ de la Teatrul Bulandra

Despre Tennessee Williams

Thomas Lanier Williams s-a născut în Columbus, SUA, în 1911 şi a murit la New York, în 1983. Dramaturg, poet şi romancier american, şi-a conştientizat din tinereţe vocaţia pentru teatru. A absolvit Facultatea de Filosofie şi Litere, a Universităţii din Iowa. La vârsta de 11 ani, a început să scrie, avându-i drept model pe Cehov, D.H.Lawrence şi poetul simbolist Hart Crane. Primele lui piese au fost jucate de o trupă din sud cu care autorul a colaborat, concepţia artistică a acesteia coincizând cu cea a lui Tennessee Williams: Arta este o formă de anarhie, iar teatrul o formă de artă. Şi-a trăit viaţa boemă la New Orleans, până când, stăpânit de un sentiment de vinovăţie faţă de sora lui, căreia i se făcuse o operaţie de lobotomie, a scris, în 1944, piesa care avea să fie primul lui mare succes: Menajeria de sticlă, piesă care avea să-l consacre ca fiind cel mai important dramaturg american din epocă. Ulterior, Tennessee Williams a scris: Un tramvai numit dorinţă (1947), Vară şi fum (1948), Trandafirul tatuat (1951), Camino real (1953), Pisica pe acoperişul fierbinte (1955), Orfeu în infern, refacere a primei sale încercări dramatice (1957), Dulcea pasăre a tinereţii (1958), Noaptea iguanei (1961). Personajele lui se confruntă adesea cu societatea, având parte de conflicte intense, departe de convenţionalismul social. Avem de-a face cu un mediu opresiv, dar dialogurile sunt poetice şi senzuale. Un tramvai numit dorinţă a primit premiul Pulitzer, textul fiind ecranizat de Elia Kazan, în 1951. Pisica pe acoperişul fierbinte, premiată cu Pulitzer în 1955, este ecranizată în 1958 de Richard Brooks, cu Elisabeth Taylor, Paul Newman şi Burl Ives în rolurile principale. Probabil că Tennessee Williams este autorul secolului XX cu cele mai multe piese adaptate pentru cinematografie. Intensitatea dramatică a textelor sale, calitatea dialogurilor, generarea unor situaţii degenerând în scandaluri, precum şi energia personajelor, mai ales a celor feminine, au provocat numeroşi cineaşti talentaţi să se interseze de piesele lui. Autorul analizează cu luciditate violenţa primitivă din civilizaţia americană. În 1967 a publicat o carte de poeme “În iarna oraşelor”, iar în 1975, vede lumina tiparului volumul “Memorii ale unui bătrân crocodil”. Moare la New York în 1983.

În limba română, piesele sale - apărute la editura ART, precum şi volumul de memorii – apărut la editura Minerva - au fost excelent traduse de doamna Antoaneta Ralian.

Despre Dinu Cernescu

Nascut la 18 octombrie 1935 in Bucuresti, Dinu Cernescu este unul dintre cei mai importanti regizori de teatru romani, cu o bogata activitate pe scena Teatrului Nottara din Bucuresti.  Totodata, Dinu Cernescu a fost regizor artistic la Televiziunea Romana, iar in perioada 1994-1995 a ocupat functia de director artistic al Teatrului National din Bucuresti. A absolvit in 1957 sectia de regie teatru din cadrul Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica I. L. Caragiale din Bucuresti. A fost asistent de regie pentru Ion Sahighian, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Sica Alexandrescu si Moni Ghelerter. Dinu Cernescu a debutat in 1957 pe scena Teatrului National Marin Sorescu din Craiova, cu spectacolul Tudor din Vladimiri, de Mihnea Gheorghiu. A colaborat cu Teatrul Nottara din Bucuresti pentru o perioada de peste 50 de ani, timp in care a realizat montari de referinta precum: Hamlet, de William Shakespeare, Tigrul, de Murray Schisgal, Viziuni flamande, de Michel de Ghelderode (1968) – care a fost prezentata in turneu, in Danemarca si Finlanda. A mai montat pe scena celor mai importante teatre din tara, spectacole de referinta precum: Vizita batranei doamne, de Friedrich Dürrenmatt, Teatrul de Stat Brasov, Amoor, de Murray Schisgal, Teatrul Mic Bucuresti, Tristan si Isolda, de Jean de Beer, Teatrul Tineretului, Piatra Neamt, Matraguna, de Niccolo Machiavelli, Teatrul de Comedie Bucuresti, Masura pentru masura, de William Shakespeare, Teatrul Giulesti, Amadeus, de Peter Shaffer, Teatrul Giulesti, Falstaff, de Giuseppe Verdi, Opera Romana Cluj-Napoca, Portile padurii, de Elie Wiesel, Teatrul Evreiesc de Stat,Generatia de sacrificiu, de I. Valjan, Teatrul National Bucuresti, Mamouret, de Jean Sarment, Teatrul Bulandra, Sambata, duminica, luni, de Eduardo de Filippo, Teatrul National din Bucuresti, Voiajul domnului Perrichon, de Eugene Labiche, Teatrul Bulandra, Un tramvai numit dorinta, de Tennessee Williams, Teatrul Odeon, Pe lacul auriu de Ernest Thompson, Teatrul Bulandra.

Dinu Cernescu a fost invitat sa monteze pe mari scene ale lumii, in teatre din Budapesta, Bruxelles, Copenhaga, Tel Aviv, Haga, Praga. Palmaresul sau include peste 100 de spectacole. Pe langa activitatea din teatru,  Dinu Cernescu a publicat in anul 2009 un volum de memorii intitulat Regizor.