Pictorul Adrian Ghenie participă la Seara Povestitorilor de la Festivalul Ideo Ideis de la Alexandria

Pictorul Adrian Ghenie participă la Seara Povestitorilor de la Festivalul Ideo Ideis de la Alexandria

Pictorul Adrian Ghenie, unul dintre cei mai de succes pictori

Activista Roxana Marin, scriitorul Florin Lăzărescu şi, în exclusivitate, pictorul Adrian Ghenie vor fi cei trei vorbitori de la Seara Povestitorilor de pe 11 august de la Alexandria, în cadrul Festivalului de Teatru Ideo Ideis (8-14 august).

Programul celei de-a 11-a ediţii a IDEO IDEIS (8-14 august) este gândit astfel încât să se plieze pe cele două direcţii principale ale festivalului, şi anume: să ofere, pe de o parte, o experienţă cât mai intensă şi educativă pentru liceenii participanţi şi, pe de altă parte, să integreze în activităţile sale culturale comunitatea din Alexandria.

Astfel, programul include 19 spectacole de teatru – 10 spectacole de teatru profesionist, 9 spectacole pregătite de trupele participante -, nu mai puţin de 27 de reprezentaţii de spectacole stradale, care vor avea loc zilnic în centrul pietonal al oraşului, trei concerte cu acces public – URMA, ArgEnTango şi Fanfara Transilvania, la o scenă deschisă amenajată în centrul Alexandriei, vizavi de Casa de Cultură şi 5 proiecţii de film, printre care Câini (2016), în regia lui Bogdan Mirică, prezentat în cadrul Caravanei TIFF.

Nume sonore de pe scena artistică şi culturală din România, care susţin educaţia alternativă, au acceptat să fie invitaţi ai festivalului în secţiunile inspiraţionale care completează grila programului: activista Roxana Marin, scriitorul Florin Lăzărescu şi, în exclusivitate, pictorul Adrian Ghenie vor fi cei trei vorbitori de la Seara Povestitorilor, iar actorii Mimi Brănescu, Dragoş Bucur, Teodor Corban, cât şi regizoarea de teatru Gianina Cărbunariu participă individual la Masterclassurile dedicate.

În afară de spectacolele invitate, toate celelalte evenimente IDEO IDEIS care se adresează publicului (excepţie făcând atelierele pentru liceeni) sunt cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile.

Spectacole invitate:

-       #minor, de Bogdan Georgescu, cu Vladimir Petre, Gabriela Pîrliţeanu, Raj, Maria Soilică şi Claudiu Urse; Teatrul Radu Stanca din Sibiu - partea a doua a trilogiei #CâtDeDeparteSuntemDePeşterileDinCareAmIeşit?, nerecomandat sub 16 ani

-       Menajeria de sticlă, de Tennessee Williams, în regia Alexandrei Penciuc, cu Emil Măndănac, Ilinca Hărnuţ, Cătălina Moga şi Mihai Smarandache; Point - Bucureşti

-       Omul pernă, de Martin McDonagh, în regia lui Eugen Gyemant, cu Ionuţ Grama, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu şi Teodora Iancu, Teatrul Act Bucureşti

-       LUNGS, de Duncan Macmillan, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, cu Denisa Nicolae şi Liviu Romanescu, Teatrul Luni de la Green Hours

-       Secretul Fericirii, de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, cu Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Theo Marton; Godot Cafe Teatru Bucureşti

-       30+, de Laura Shaine Cunningham, regia Alex Bogdan, cu Corina Moise, Ana Covalciuc, Ioana Anastasia Anton, Florina Gleznea, Dana Rogoz, Andreea Mateiu; Godot Cafe Teatru Bucureşti

-       TeenSpirit, un spectacol colectiv de Răzvan Krem Alexe, Irina Antonie, Vlad Bălan, Adela Bengescu, Vlad Bîrzanu, Raluca Botez, Nicholas Caţianis, Sonia Divile, Laurenţiu Drăgan, Ştefania Dumitru, Maria Teodora Filip, Sebastian Ghiţă, Mihaela Kavdanska, Peter Kerek, Maria Mitu, Ciprian Nemeşiu, Teodora Daiana Păcurar, Dana Rogoz, Alina Rotaru, Aurelian Stoleriu, Ovidiu Uşvat, Iuliana Vîlsan şi Dilmana Yordanova; Teatrul Excelsior Bucureşti, nerecomandat sub 16 ani

-       Fata din curcubeu, de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar, cu Ilona Brezoianu; Godot Cafe Teatru Bucureşti

-       Sunset Limited, de Cormac McCarthy, regia Andrei şi Andreea Grosu, cu Şerban Pavlu şi Richard Bovnoczki;  Unteatru Bucureşti

-       MASKAR (Între), de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol, cu Katia Pascariu şi Viorel Cojanu; spectacol de teatru comunitar, co-producţie a asociaţiilor TETA, URBANIUM, ADO

Pentru spectacolele de teatru profesionist, preţul unui bilet este de 10 lei. Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Cultură din Alexandria şi de la Terasa Conciato, începând cu 8 august.

Detalii despre spectacolele trupelor, aici

Filme:

-       Cinemateca Târzie: Lumea e a mea (2015), r. Nicolae Constantin Tănase – în prezenţa regizorului; Bacalaureat (2016), r. Cristian Mungiu - în prezenţa actorilor Adrian Titieni şi Rareş Andrici

-       Caravana TIFF: Câini (2016), r. Bogdan Mirică, Remainder/Fragmentar (2015), r. Omer Fast, Son of Saul /Fiul lui Saul (2015), r. László Nemes

-       Proiecţie specială One World România


Programul complet: ideoideis.ro.

Tema festivalului de anul acesta este „Facem şi noi nişte empatie?”.  Există o campania #facemempatie pe Facebook şi puteţui urmări aici cele 3 clipuri ale campaniei, realizate cu actori tineri, toţi foşti participanţi ai festivalului. 

IDEO IDEIS este un festival de teatru pentru comunitate şi, în acelaşi timp, un eveniment dedicat procesului de educaţie alternativă pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din ţară şi are rolul de a-i ajuta pe participanţi să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare, să capete încredere în ei înşişi şi să interacţioneze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală şi profesională.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: