Pedagogie teatrală, pedagogie de viaţă

Scenă din „Băieţii din strada Pál”, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş  FOTOGRAFII de Rab Zoltan

În urmă cu vreo două-trei luni, pe o reţea de socializare, cineva a avut iniţiativa de a iniţia o aşa-numită „leapşă cu cărţi”. Eram provocaţi de prieteni reali sau virtuali să enumerăm câteva cărţi ce ne-au marcat existenţa. Nu cele mai bune, nu cele mai interesante, nu cărţile de Nobel sau de Goncourt pe care le-am citit, ci acele scrieri ce au însemnat ceva în formarea, în devenirea fiecăruia dintre noi.

Printre cărţile plasate de mine în lista cu pricina se număra şi Băieţii din strada Pál. Un roman scris în 1906 de Molnár Ferenc, roman devenit o carte-cult a literaturii maghiare. O carte despre copilărie, despre prietenie şi despre onoare. O carte cu unguri şi cu evrei uniţi de idealuri ce îi fac să uite cărei naţionalităţi îi aparţin. O carte pe care oricine ar trebui să o citească, o carte ce a fost adesea ecranizată (cel mai recent de italieni în 2003) sau dramatizată.

Ţin minte şi acum că am găsit volumul cu totul întâmplător în bibliotecă. Era un exemplar nu tocmai nou, apărut cândva prin anii 50-60 ai secolului trecut. Căutând pe internet chiar acum, înainte de a mă apuca de scris cronica spectacolului prilejuit de dramatizarea cărţii, la Trupa „Tompa Miklόs” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, date suplimentare despre carte şi autorul ei, am fost trimis spre un anticariat on line ce comercializa un exemplar exact din ediţia citită de mine acum mai bine de 45 de ani. Doar o coincidenţă? Se prea poate!

Atunci când am menţionat scrierea lui Molnár Ferenc în lista mea de pe facebook, nu îmi mai aminteam riguros exact povestea. Prezente, revenite în actualitate şi în memorie erau numai emoţia şi încântarea încercate la parcurgerea ei. Văzând spectacolul de la Naţionalul târgumureşean mi-am dat seama că emoţia aceea de demult era provocată de dorinţa ca cei ce îşi spuneau băieţii din strada Pál să câştige confruntarea cu rivalii lor autointitulaţi Cămăşile roşii. Să rămână stăpâni pe maidanul lor. Emoţia de odinioară era generată şi de speranţa că cel mai mic dintre băieţi, un copil pe care îl chema Nemecsek, model de cinste, de demnitate, de curaj, de devoţiune va câştiga şi cea mai grea luptă din viaţa lui. Aceea cu boala şi cu moartea. Emoţia despre care vorbesc se datora şi tristeţii încercate în clipa în care, ajuns la ultimele pagini ale cărţii, am văzut că ea nu are happy- end. Că micul erou a pierdut bătălia decisivă, că prietenii lui, cei care la început l-au umilit şi l-au dispreţuit, care, la un moment dat, s-au comportat tare cumplit de urât cu el, nedreptăţindu-l grav, care, pe urmă, l-au preţuit şi onorat, au ajuns să piardă maidanul. Nu fiindcă ar fi fost înfrânţi de rivali- de înfrângere i-a salvat, cu ultimele sale puteri, micul erou Nemecsek Ernö- ci pentru că Budapesta începutului de secol al XX lea a început să fie modernizată şi sistematizată. Modernizarea şi sistematizarea impuneau ca maidanul ce stârnise atâtea pasiuni, atâtea rivalităţi, atâtea trădări, ba chiar şi un „război”, dar şi nenumărate, exemplare dovezi de cinste, de demnitate, de respect pentru prieteni, dar şi pentru adversarii deveniţi modele de conduită, să dispară de pe faţa pământului şi să fie înlocuit cu o casă mare, imensă, cu câteva etaje.

Scenă din „Băieţii din strada Pál”, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş  FOTOGRAFII de Rab Zoltan

Mărturisesc cu mâna pe inimă că am urmărit reprezentaţia cu emoţia de odinioară. Adesea cu lacrimi în ochi. Cu implicarea, cu participarea din vremea lecturii din copilărie. Dovadă că spectacolul regizat de Vidovszky György, în decorul masiv, de lemn, valorizat de avantajele scenei turnante, decor semnat de Cziegler Balász, e exact ceea ce trebuie să fie. Un spectacol al faptelor exemplare şi al sentimentelor frumoase. Un spectacol în care inocenţa se aliază cu onoarea. Un spectacol ce nu e doar pentru copii şi adolescenţi, aşa cum ar fi tentaţi unii să spună, ci e unul pentru toate vârstele. Băieţii din strada Pál e un spectacol pentru cei aflaţi la vremea formării, pentru cei ce au nevoie de modele adevărate, dar şi un spectacol pentru adulţii care, în vârtejul vieţii cotidiene, uită cam prea adesea să fie cinstiţi, drepţi, liberi, altruişti precum copiii din cartierul budapestan Jόzsefváros.

Scenă din „Băieţii din strada Pál”, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş  FOTOGRAFII de Rab Zoltan

Nu e chiar la îndemâna oricui să regizeze spectacole în care grosul distribuţiei e reprezentat de neprofesionişti. De elevi, de adolescenţi, de tineri a căror vârstă e aceea a principalilor eroi ai cărţii. Nu e chiar foarte simplu pentru un regizor să facă astfel încât să păstreze neştirbit, de-a lungul unor repetiţii lungi şi obositoare, entuziasmul celor ce s-au prezentat la casting. Şi care, firesc, vor să se vadă cât mai repede pe scenă, sub lumina reflectoarelor. Să culeagă aplauze, să primească flori, să fie priviţi cu admiraţie de cei de o vârstă cu ei ori chiar mai mari decât ei. Nu e defel simplu să îi convingi pe foarte tinerii componenţi ai distribuţiei că pe scenă se ajunge greu, cu multă muncă, cu sudoare. Şi că aplauzele şi florile se obţin încă şi mai greu. Regizorul Vidovszky György a izbutit acest lucru şi merită felicitat pentru asta. Nu e nicidecum de colea să faci şi teatru, dar şi pedagogie. Pedagogie teatrală şi pedagogie de viaţă, deopotrivă. Şi să o faci fără să devii didactic ori antipatic. Şi asta a reuşit Vidovsszky György. Deşi e cât se poate de limpede că spectacolul putea avea un plus de concentrare, de ritm, chiar mai multă coerenţă. Cu toate că e clar că, de pildă, scena morţii micului Nemecsek putea fi compusă cu mai multă fantezie, cu ceva jocuri de lumini în plus, ş.a.m.d.

Scenă din „Băieţii din strada Pál”, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş  FOTOGRAFII de Rab Zoltan

Felicitări merită toţi componenţii tineri şi foarte tineri ai distribuţiei. Cu toţii sunt buni, iar interpreţii liderilor taberelor rivale, Boka şi Áts- sunt chiar foarte buni. Ei se numesc Barabás Hunor şi, respectiv, Gaál Attila Csaba. Extraordinar, copleşitor e micul Dull Bence, interpretul lui Nemecsek. Nu ştiu dacă, odată ajuns la maturitate, Dull Bence va opta pentru o profesie în teatru. Nu ştiu dacă, în cazul în care o va face, chiar va deveni un foarte bun actor. Dar aici, în acest spectacol, e realmente senzaţional. E autentic, e simplu, e copilăros, e uman, e copleşitor.

Scenă din „Băieţii din strada Pál”, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş  FOTOGRAFII de Rab Zoltan

Felicitări li se cuvin deopotrivă actorilor adevăraţi, actorilor cu diplomă ce evoluează în spectacol. Se cuvin elogiate profesionalismul, altruismul şi eleganţa lor. Ei se numesc Sebestyen Aba, Kilyen Lászlό, Tollas Gábor, Szabadi Nόra, Henn János, Benö Kinga, Lászlό Csaba, Őrdög Miklόs Levente. Cu toţii şi-au pus orgoliile în cui şi au lucrat cum se cuvenea să o facă, ştiind foarte bine că nu ei vor lua caimacul, că nu ei vor primi cele mai puternice aplauze. În felul acesta şi ei au desăvârşit lecţia de teatru, lecţia de viaţă conţinute de montare.     

Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Trupa Tompa Miklόs- BĂIEŢII DIN STRADA PÁL – adaptare după romanul lui Molnár Ferenc;

Regia: Vidovszky György,

Muzica: Faragό Béla;

Decoruri: Czigler Balász;

Costume: Bocskay Gyöpár;

Cu: Dull Bence, Barabas Hunor, Böjthe Rόbert, Mihály Csongor, Pál Endre, Jancsό Elöd, Csiki Szilveszter, Kilyén Dávid, Sόlyom Lászlό, Gaál Attila Csaba, Szabό János Szilárd, Szilagy Botond, Magos Zsolt, Ádámcsik Árpád, Selyem Zorán, Böjthe Nόrbert, Nagy Lászlό, Mihály Szilárd, Sebestyén Aba, Kilyén Lászlό, Tollas Gábor, Szabadi Nόra, Henn János, Benö Kinga, Lászlό Csaba, Őrdög Miklόs Levente:

Data premierei: 15 noiembrie 2014