Brutalitate şi ritual

Brutalitate  şi ritual

Un spectacol în care trei surori nu reuşesc să plece la Moscova, împart palme şi manevrează arme. Teatrul Naţional din Timişoara iese din condiţia mediocrităţii prin administrare de şocuri. Ultimul dintre ele a fost spectacolul cu „Trei surori” de Cehov.

De ieri, de azi

De ieri, de azi

Max Reinhardt Până la Max Reinhardt, teatrul german (un teatru cu o lungă tradiţie elitistă) nu se confruntase cu masele mari de spectatori. Fusese un forum moral, aşa cum îl visase

De ieri, de azi

De ieri, de azi

Paul Gusty Ca şi Alexandru Davila, Paul Gusty a fost un adversar al formalismului şi un  promotor al unui teatru realist, centrat exclusiv pe actor şi pliat în totalitate pe structura

Dragoste cu oase rupte

Dragoste  cu oase rupte

Un dramaturg ungur, György Schwajda, şi piesa sa nonconformistă, „Ajutor (Imnul)”, la Teatrul Metropolis. Directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, se ţine de cuvânt: proiectele devin spectacole şi spectacolele merită investiţia de îndrăzneală.

De ieri, de azi

De ieri, de azi

John Barrymore În 1909, la doar trei ani după ce a scăpat ca prin minune din marele cutremur din 1906, John Barrymore (bunicul actriţei Drew Barrymore) este deja un star pe Broadway. În 1922

Un Shakespeare cu puţine cuvinte

Un Shakespeare cu puţine cuvinte

Trei reprezentaţii cu o versiune Nona Ciobanu după piesa „Furtuna” de Shakespeare, într-o distribuţie care are de ce să uimească.Regizoarea Nona Ciobanu, mai prezentă în lume decât în România, ne-a invitat la un spectacol desfăşurat pe scena de la Palatul Cotroceni.  

De ieri, de azi

De ieri, de azi

Laurence Olivier  Dacă Olivier ar trăi şi ar urca astăzi pe o scenă, ar fi considerat un actor cabotin, fals şi, fireşte, teatral. Rolurile lui n-au semănat niciodată unele cu altele,

Asaltul noului teatru

Asaltul noului teatru

Festivalul dramaturgiei româneşti oferă cele mai impresionante producţii teatrale ale momentului. Cum arată teatrul românesc de astăzi? Ce înseamnă dramaturgia clasică românească pentru creatorii de acum? Care este orizontul de aşteptare al publicului anului 2008?

Poveşti cu crime

Poveşti cu crime

Brăila e un oraş unde nu mai e comunism, dar nici capitalismul n-a început. Clădirea teatrului domină străzile prăfoase şi deşi aparent se încadrează în peisaj, teatrul este unul dintre

Am jucat rol de beţiv

Am jucat rol de beţiv

"NeApărat Caragiale" de la Teatrul Luni de la Green Hours este o mostră de divertisment pur. Ca act artistic nu oferă mari revelaţii, dar ca interactivitate bate orice Playstation. Mai ales dacă

Teatru lângă Dunăre

Teatru lângă Dunăre

Recoltă de teatru chiar în debutul toamnei. Festivalul "Zile şi nopţi de teatru european" se va desfăşura la Brăila, în perioada 7-14 septembrie. Este singura manifestare de profil din ţară

De ieri, de azi

De ieri, de azi

Jules Cazaban Familia încearcă să-l oprească să facă actorie pentru că era bâlbâit, dar Cazaban depune eforturi uriaşe şi reuşeşte să depăşească acest obstacol, fatal unei astfel de

Scriu azi despre două spectacole produse de Teatre din Banat. „Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa unor spectatori” de la Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara şi „Crima din strada Lourcine” de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Le-am văzut şi comentat la data premierei, o fac acum, din nou, după difuzarea lor online.

acum 6 zile · comentarii (1)

Am văzut pentru prima oară, ‘’Oblomov ‘’, unul dintre marile spectacole ale ultimelor decenii, important nu doar pentru palmaresul regizoral al regretatului Alexandru Tocilescu sau al instituţiei producătoare, ci pentru tot ceea ce înseamnă teatrul românesc, în general, într-un decembrie îngheţat. Era un ger cumplit afară, iar gradele nu erau cu mult mai multe nici în sala de la Grădina Icoanei a Teatrului ‘’ Bulandra’’.

acum 23 zile · comentarii (0)

Anul acesta întreaga omenire s-a văzut pusă în faţa unei teribile încercări, pentru care nu a putut avea un răspuns imediat eficient, în absenţa reperelor unei experienţe similare. Un virus necunoscut, greu de tratat şi cu o mare putere de diseminare a determinat o pandemie de panică, la care soluţia propusă a fost distanţarea fizică şi carantina.

luna trecuta · comentarii (0)

Azi vă propun două cronici despre spectacole în care este vorba despre viaţa tinerilor americani aflaţi sub arme. Am revăzut online spectacolul botoşănean cu „Cartofi prăjiţi cu orice”, în regia Antonellei Cornici, şi m-am întâlnit pentru prima oară cu „Biloxi Blues”, regizat la Teatrul „I. D. Sîrbu” din Petroşani de Ioan Horaţiu Apan.

luna trecuta · comentarii (2)