O comedie bună, cu nebuni

O comedie bună,  cu nebuni

„Clinica“ a închis stagiunea în ritmul unui campion la o categorie medie, boxând puţin cu plictiseala instalată pe finalul anului teatral 2008-2009. „Clinica“ rezistă în repertoriul Teatrului de Comedie de la începutul lui 2008. Dacă atunci a fost, pentru câtva timp, vedetă, acum a rămas un spectacol de pluton.

Magdalena Boiangiu: „Stai în fotoliu şi-ţi place“

Magdalena Boiangiu: „Stai în fotoliu şi-ţi place“

Titlul de mai sus era pus deasupra primei cronici de teatru semnate de Magdalena Boiangiu, în „Adevărul literar şi artistic“, la 28 noiembrie 2007. În 2007, Magdalena Boiangiu accepta să facă parte din echipa care relansa „Adevărul literar şi artistic“. Inteligenţa ei a trăit în acest spaţiu, al cronicii de teatru, până în 2009.

Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

Marele premiu al celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Atelier a avut loc la Baia Mare. Spectacolul „Născut pentru niciodată“, al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, va fi reprezentat de 23 de ori la Théâtre des Halles. Directorul Muzeului Satului „Dimitrie Gusti“ din Capitală, Paulina Popoiu, doreşte ca instituţia pe care o conduce să preia Teatrul de Vară Herăstrău

VIDEO Credeţi în Ioana d’Arc?

VIDEO Credeţi în Ioana d’Arc?

„Ioana şi focul“ este unul dintre cele mai bune spectacole care se joacă în Bucureşti. Teatrul de Comedie şi-a fortificat repertoriul cu o nouă demonstraţie de ingeniozitate. Teatrul contaminat de simplitate amplifică valenţele pozitive ale adjectivului „impresionant“.

Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

Cluj-Napoca Închidere de stagiune Teatrul Maghiar de Stat are astăzi, la ora 19.00, ultimul spectacol al stagiunii 2008-2009, cu „Richard III“ (foto) de William Shakespeare, în regia lui

De ieri, de azi

De ieri, de azi

Eva le Gallienne Timp de şase decenii, Eva le Gallienne a fost unul dintre cei mai străluciţi pedagogi ai lumii teatrale americane. A debutat ca actriţă la vârsta de 15 ani în piesa lui

Nu rataţi!

Nu  rataţi!

Cluj Teatrul Maghiar de Stat Richard III de William Shakespeare Regia: Tompa Gábor Cu: Miklós Bács, József Nagy, Bence Visky, András Hatházi, Zsolt Bogdán Miercuri, 24 iunie, ora

Banalitatea morţii

Banalitatea morţii

Piesa dramaturgului român Matei Vişniec conţine două drame: cea a războiului şi cea a comunicării.Radu Alexandru Nica a montat „Caii la fereastră“ („Horses at the Window“), de Matei Vişniec, la The Trap Door Theatre din Chicago.

De ratat!

De  ratat!

Bucureşti Teatrul Odeon Marchizul de Sade de Doug Wright Regia: Beatrice Rancea Cu: Florin Zamfirescu, Dan Bădărău, Gelu Niţu, Jeanine Stavarache, Paula Niculiţă Florin Zamfirescu

Ce să nu rataţi !

Ce să nu rataţi !

Cluj Teatrul Maghiar de Stat Trei suroride A.P. Cehov Regia: Tompa Gabor Cu: András Hatházi, Tünde Skovrán / Enikő Györgyjakab, Andrea Kali, Imola Kézdi Interzis tinerilor sub 14

Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

Paris Matei Vişniec, premiat în Franţa Dramaturgul francez de origine română Matei Vişniec (foto) a fost răsplătit cu Premiul European din partea Societăţii Autorilor şi

În anul 1960, una dintre cele mai pregnante personalităţi ale culturii maghiare din secolul trecut, născut în anul 1918 la Oradea, scria o piesă intitulată „Cele trei nopţi ale unei poveşti de dragoste“. Hubay Miklós şi-a gândit scrierea în primul rând ca un omagiu adus poetului Radnớty (Glatter) Miklós care, la nici 35 de ani, avea să piară în Cel De-al Doilea Război Mondial.

acum 12 zile · comentarii (0)

O spun încă de la începutul cronicii. Nu mă număr printre cei care, la un moment dat, ar fi dispuşi să facă parte dintr-un eventual „fan club“ ad hoc înfiinţat în vederea susţinerii necondiţionate a spectacolului cu „Meşterul Manole“, montat la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca de regizorul Andrei Măjeri. Pe un scenariu propriu, inspirat de piesa omonimă a lui Lucian Blaga.

luna trecuta · comentarii (0)

La câteva luni după un reuşit turneu bucureştean, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău revine în România, de astă dată la a XXV a ediţie a Festivalului Internaţional de la Sibiu cu, ceea ce pare a fi, una dintre piesele de rezistenţă din repertorul său. Spectacolul cu piesa Steaua fără nume, montat de Alexandru Cozub.

luna trecuta · comentarii (0)

Prima colaborare a lui Andrei Şerban cu un teatru independent românesc e o întoarcere la rădăcinile sale americane, ale experimentelor de la teatrul La MaMa. De aceea, afirmaţia sa că Pescăruşul lui Cehov este o piesă pe care n-a înţeles-o pe deplin niciodată trebuie luată în sens metaforic. Probabil sunt puţini regizori, chiar şi în lume, care s-o fi pus în scenă de cinci ori.

luna trecuta · comentarii (0)

Aniversarea unui sfert de veac de Teatru de stat cu numele celebrei Elvira Godeanu la Târgu-Jiu – un oraş care la sfârşitul veacului al XIX-lea abia număra 3.000 de locuitori, cum ne spune secretarul literar Ion Cepoi, avea totuşi o sală construită anume cu 300 de locuri, o performanţă în epocă –

luna trecuta · comentarii (0)

„Guo Feng” a fost primul spectacol din oferta celei de-a XXV a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru (FITS) de la Sibiu pe care am avut burcuria de a-l vedea.  Foarte aproape de căderea nopţii, după o călătorie solicitantă de nu mai puţin şapte ore.Reprezentaţia este încadrată în ceea ce organizatorii au numit „Sezonul chinezesc”.

luna trecuta · comentarii (1)

Orice critic de teatru, înţelegând prin aceasta omul care, prin natura profesiei, trebuie, înainte de toate, să calce cât mai des posibil pragul instituţiilor de spectacole, ştie că de-a lungul carierei sale îi va fi dat să vadă extrem de puţine spectacole cu adevărat foarte bune. Încă şi mai puţine capodopere.

acum 2 luni · comentarii (2)

Iată, în sfârşit, un musical ca la carte. Un produs, ba chiar unul industrial, cu succes mare la public. Conceptul nesofisticat, cât se poate de corect politic prin feminismul pe care-l susţine (ba chiar dând peste nas familiei tradiţionale), a făcut ca Mamma mia! să vândă 16.000 de bilete în numai patru zile, la Sala Palatului. Şi, important de precizat, proiectul a fost finanţat de firme private, în totalitate.

acum 2 luni · comentarii (5)