Ovidiu Iuliu Moldovan, recitator inegalabil din Eminescu, ar fi împlinit 75 de ani. „Am senzaţia vulgarizării limbii române“, spunea actorul FOTO

Ultima  apariţie scenică a lui Ovidiu Iuliu Moldovan, născut pe 1 ianuarie 1942, a fost alături de prietenii săi apropiaţi, actorii Valeria Seciu şi Ion Caramitru, pe 15 ianuarie 2008, de ziua lui Mihai Eminescu, într-un extraordinar recital de poezie, pe scena Naţionalului, teatrul căruia i-a fost devotat o viaţă întreagă. Actorul a murit două luni mai tâziu, pe 12 martie 2008.

Text de Loreta Popa

Dacă ar fi trait, Ovidiu Iuliu Moldovan, unul dintre profesioniştii riguroşi ai actoriei, o personalitate foarte discretă, ar fi împlinit  75 de ani pe 1 ianuarie 2017.  A murit, la vârsta de 66 de ani, în urmă cu nouă ani.

Actorul Ovidiu Iuliu Moldovan şi-a ales cu grijă rolurile şi a jucat doar în filmele şi spectacolele celor mai mari regizori români. Înainte de Institutul de Teatru, a făcut doi ani de filosofie. A avut o inteligenţă nativă dublată de un studiu meticulos şi de o muncă sisifică. A sacrificat scenei şi filmului toată viaţa personală. Camarad adevărat, actor cu o nobleţe aparte, era foarte perfecţionist. Îşi pregătea cu o extraordinară meticulozitate toate rolurile, voind să scoată în evidenţă fiecare faţetă a personajului.

Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut pe 27 decembrie, dar a fost declarat la 1 ianuarie 1942, în satul Sărmaşu, din judeţul Cluj. Vremurile grele în care a crescut l-au călit. Când avea 3 ani, tatăl lui, ofiţerul Iuliu Moldovan, implicat în faptele de la Oarba de Mureş, a dispărut în împrejurări ciudate în 1944. Mama şi-a luat fiul şi a pleacat la Turda să scape de primejdie. A fost lupta unei femei curajoase care a izbândit până la urmă. 

Actorul a dat interviuri cu parcimonie, dar într-unul dintre acestea vorbea despre tatăl său ca despre unul dintre cei 40 de martiri transilvăneni care au pierit în septembrie 1944, împuşcaţi alături de alţi 130 de evrei la 15 kilometri de orăşelul Sărmaşul de Câmpie. Cu numai patru ani mai înainte au avut loc istoricele atrocităţi comise de maghiarii horthyşti la Moisei, Ip şi Trăznea.

Familia sa visa ca el să devină medic, însă, în ultimul an de liceu are loc o întâlnire care îi hotărăşte destinul. A văzut spectacolul după piesa „Domnişoara Nastasia” cu Tănase Cazimir, în rolul Vulpaşin, de 20 de ori. Atunci a hotărât să fie actor.

 A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1964, la clasa profesorilor Pop Marţian şi Octavian Cotescu. A avut şansa unor colegi foarte talentaţi. Atât de talentaţi încât trecerea prin cei patru ani de studiu a fost ceva minunat. Furau unul de la altul farmec, bucurie, tot ce se putea. Fugeau în ajunul examenelor să se vadă unii pe alţii, acesta era trendul pe atunci: solidaritate de breaslă, iubire şi comuniune. A avut profesori cu vocaţie, cu carismă. Ei erau A. Pop Marţian, Jules Cazaban, Costache Antoniu, Beate Fredanov, Octavian Cotescu.

A înţeles că a fi actor însemna nu numai aplauze, luminile rampei, flori sau celebritate, însemna şi durere, singurătate, tristeţe, umilinţă, vulnerabilitate. În anul IV a avut producţia de licenţă „Cum vă place”, de Shakespeare. Era un an de cotitură în teatrul românesc şi ştacheta era foarte ridicată. Spectacolul era semnat Liviu Ciulei. Ovidiu Iuliu Moldovan a plecat la Timişoara cu Dora Cherteş şi Florina Cercel şi a strălucit. A revenit la Bucureşti datorită lui Radu Penciulescu. Acesta i-a oferit rolul lui Oswald în „Regele Lear”, de Shakespeare.

A jucat în spectacolele unor mari regizori

Când era pe scenă chipul i se schimba, vocea i se schimba. Iubea meseria, se descătuşa în lumina reflectoarelor. A avut acest mare noroc. A jucat sub bagheta regizorală a lui Radu Penciulescu, Liviu Ciulei, Horea Popescu, Andrei Şerban, Victor I. Frunză, Ion Cojan. În film a fost actorul preferat al lui Mircea Veroiu. „Dincolo de pod”, „Între oglinzi paralele”, „Artistul, aurul şi ardelenii”, „Semnul şarpelui”, „Somnul insulei” şi „Craii de Curtea-Veche” sunt doar câteva dintre peliculele ce-i păstrează chipul dăltuit în stâncă.

Cu regizorul Mircea Veroiu, Ovidiu Iuliu Moldovan a colaborat la nenumărate filme importante pentru cariera sa cinematografică. Parcă anume făcut pentru a întruchipa personaje istorice, Ovidiu Iuliu Moldovan mărturisea că multe dintre rolurile pe care le-a clădit de-a lungul timpului, pe scena teatrului, pe micul sau marele ecran, le-a iubit tocmai pentru că îşi aveau originile în zona Transilvaniei, despre care a vorbit întotdeauna cu mândrie şi pioşenie.

Un artist liber

A trăit ca un om liber, foarte liber, înnebunit de teatru, curios în ale vieţii, singuratic şi prudent. Viaţa şi copilăria lui l-au făcut să fie aşa. Şi-a asumat boala, a trăit în ultima vreme singuratic şi trist. Poezia îi era pâine, îi era apă. Credea în poezie precum credea în curcubeul apărut după ploaie.
Reputatul om de teatru George Banu şi regizorul Radu Penciulescu sunt doi dintre cei care au meritul de a fi scos la iveală actorul din Ovidiu Iuliu Moldovan. Până în anul 1969 a jucat pe scena Teatrului Naţional din Timişoara (Sebastian din „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, Adam din „Anotimpurile” de Werker, Emilian din „Romulus cel Mare” de F. Durrenmatt, Mio din „Pogoară iarna” de Maxwell Anderson etc). 

Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a făcut roluri memorabile, dintre care amintim numai de Antonio din „Furtuna” de W. Shakespeare, Caligula din „Caligula” de A. Camus, Despot din „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri, Gelu Ruscanu din „Jocul ielelor” de C. Petrescu, Baiazid din „Moştenirea” de T. Popovici, Iason din „Medeea” de Seneca, Avram Iancu – „Avram Iancu” de Lucian Blaga, Orsino din „A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare, Tamerlan din „Tamerlan cel Mare” de W. Shakespeare, regia Victor Ioan Frunză, Platonov – „Platonov” de A.P. Cehov, Baronul din „Azilul de noapte” de M. Gorki şi Protasov din „Cadavrul viu” de L. Tolstoi.

„De câte ori moare cineva, se spune că «lumea merge înainte». De câte ori moare un Artist, lumea se opreşte. Pentru o secundă. Când domnul Ovidiu a părăsit scena cu discreţie, lumea a încremenit pentru o secundă. Poate că de multe ori chipul lui sculptat nu lăsa să se întrezărească omul din spatele măştii: un om vulnerabil, iubitor de frumos, singur şi disperat ca orice mare Artist”, declara la momentul dispariţiei marelui actor regizorul Victor Ioan Frunză.

Din iubirea faţă de părinte, precum şi din cauza faptului că mai exista un actor în Cluj cu acelaşi nume, şi-a adăugat Iuliu în nume. Moartea mamei sale, în 1995, i-a sfâşiat inima lui Ovidiu Iuliu Moldovan. S-a retras. A refuzat să mai joace în filme şi a apărut doar în spectacole de teatru şi poezie. Nimeni nu a ştiut că este bolnav. Nu a fost niciodată căsătorit, dar a avut partea sa de suferinţe într-ale inimii. Cea mai mare neîmplinire a sa a fost faptul că nu a avut un copil.

Alături de mari actori, pe scenă

Colegi de generaţie i-au fost Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, Rodica Mandache, Florina Cercel, Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu, Ştefan Radof ş.a. De la actriţa şi profesoara Marietta Sadova a reţinut că fiecare actor aduce pe scenă nici mai mult nici mai puţin decât limitele propriului lui univers.

Şi „oricât talent ar avea, oricât har şi farmec de la natură ar avea un actor, nu va putea să interpreteze un personaj de mare rafinament intelectual, într-o formă elevată, decât dacă el însuşi va aspira spre acest tip uman. Limitele acestei profesii sunt foarte clare şi nu pot fi lărgite decât printr-o acumulare de cunoştinţe care să însemne, la un moment dat, propriul său univers în viaţa particulară.

Capacitatea de a atinge o anumită zonă de transcendenţă pretinde un anumit nivel de percepere a lucrurilor. Nu mă refer la trăsăturile caracteriologice ale persoanei civile a actorului, ci la obligaţia lui de a deţine un bagaj generos de cunoştinţe, care să-i dea posibilitatea de a disimula continuu alte stări, alte lumi, alte personaje, de a ieşi, de fapt, din el însuşi”, spunea actorul într-un moment de sinceritate într-un interviu.

Crezul său până la sfârşit a fost de a refuza cu obstinenţă spectaculosul în existenţa de artist, cultivarea decenţei, credinţa în bine, în modestie, speranţa de mai bine.

„Arta devine nobilă în secunda în care propune nişte arhetipuri umane, nu figuri comune. În căutarea unui arhetip uman încerc să-i găsesc modalităţi fireşti de exprimare. Mă obsedează firescul din acest unghi. Mă preocupă vorbirea firească în teatru, dar care şi ea trebuie să devină o esenţă.

Am senzaţia vulgarizării limbii române în multe spectacole. O parte a publicului savurează pitorescul de mahala, golănismele, şi am văzut actori care cultivă acest gen de succes comercial. Firescul pe care-l urmăresc eu nu e firescului argoului”, recunoştea Ovidiu Iuliu Moldovan, care în 1967 a primit medalia Meritul Cultural clasa I „pentru merite în domeniul artei dramatice”.

În 2004, activitatea sa artistică a fost încununată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului” „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului” şi Premiul UNITER pentru întreaga activitate. La 15 martie 2008, i s-a conferit post-mortem Ordinul naţional „Steaua României”, în grad de cavaler.