Ci s-a apropiat serios şi cu aplicaţie de marii clasici.

Era firesc să se întâmple asta. Mai întâi fiindcă este indiscutabil că regizoarea nutreşte şi pasiune, şi respect faţă de valorile perene ale literaturii dramatice universale. O pasiune probată şi într-o consistentă teză de doctorat pe inepuizabila temă Shakespeare. În al doilea rând deoarece Antonella Cornici este conştientă că, până la urmă, validarea în profesie se obţine, oricât de mult ar vrea să fie altfel cronicăresele open minded, în, prin şi graţie spectacolelor în cheie modernă, contemporană pe textele respectivilor mari clasici. Aici, pe astfel de texte, se dovedeşte capacitatea de inovaţie, dar şi calificarea directorului de scenă de a clarifica o acţiune şi de a aduce pe scenă personaje adevărate, marcate de palpitul vieţii. 

E drept, pentru moment, Antonella Cornici preferă spectacolele după. Aşa se face că unei montări după Unchiul Vanea, montare aflată şi astăzi în repertoriul Teatrului „Mihai Eminescu“ de la Botoşani, i-a urmat cea după Hedda Gabler a lui Ibsen, spectacol pus în scenă la Teatrul „I.D. Sîrbu“ din Petroşani. Un loc în care clasicii au avut parte de o primire bună căci Antigonei lui Mihai Măniuţiu i-au urmat ori i s-au asociat, în timp, Nunta lui Figaro montată de Alexandru Dabija, Casa Bernardei Alba, în regia lui Sorin Militaru, Hamlet, o propunere mai mult decât interesantă a lui Gelu Badea, sau o suită de spectacole regizate de Alexander Hausvater, dintre care mă mulţumesc să amintesc doar Strigoii. Şi nu am enumerat decât spectacolele văzute de mine.

Ce înseamnă pentru Antonella Cornici să faci un spectacol după un text celebru? Mai întâi, o concentrare a partiturii, de data aceasta în operaţiunea de rescriere a celebrei şi, în vremea din urmă, atât de frecventatei piese ibseniene (se joacă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj în cuceritoarea regie a lui Andrei Şerban, la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ în lectura tinerească a lui Botond Nagy, la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely“ din Timişoara, într-un spectacol doar parţial împlinit semnat de Tom Dugdale, la Secţia maghiară a Naţionalului târgumureşean, în viziunea lui Keresztes Attila) fiind ajutată de teatrologul Călin Ciobotari. Aşa concentrată cum este, versiunea de la Petroşani trece, indiscutabil, nu doar testul inteligibilităţii, ci şi pe acela al păstrării a tot ori aproape tot ce era mai semnificativ din piesă.

Antonella Cornici şi Călin Ciobotari au decis ca titlul de afiş să fie Gabler. Hedda Gabler şi aceasta deoarece spectacolul priveşte întreaga succesiune de fapte marcate definitoriu de voinţa, capriciile şi caracterul Heddei drept o consecinţă a educaţiei pe care aceasta a primit-o din partea tatălui său, generalul Gabler.

Ideea nu e tocmai nouă, apare, în diferite forme, atât în spectacolul de la Cluj-Napoca al lui Andrei Şerban cât şi în cel de la Târgu Mureş al lui Keresztes Attila. Dacă la Târgu Mureş generalul Gabler era asimilat cu figura lui Ibsen, aici, ca şi în montarea de la Cluj-Napoca, generalul apare pe scenă, într-o formă spectrală poate nu dusă până la ultimele ei consecinţe Hedda (e jucat de DorIn Ceagoreanu) însoţit de Hedda - copil (o joacă micuţa Alessia Rădescu). Antonella Cornici toarnă întreaga poveste într-o evidentă, pronunţată, deliberat obsesivă matrice cehoviană. Îşi fac, în repetate rânduri, apariţia în scenă pistoalele generalului Gabler, se aud împuşcături repetate pentru ca totul să se sfârşească prin sinuciderea deloc frumoasă, deloc în specificul filosofiei Heddei a lui Eilert Lὄvborg. Problema care intervine e aceea a absenţei unui suficient cuantum de nuanţe în jocul interpretei rolului Heddei, Amelia Toaxen. Care e prea dură, prea milităroasă. Şi cam atât. Deficitare rămânând capitolul senzualităţii pe care ar fi trebuit să se bazeze atât triunghiul conjugal la care face adesea referire cinicul domn Brack, bine jucat de Cosmin Rădescu, cât şi complicata relaţie dintre Hedda şi Eilert, un rol în care am apreciat evoluţia actorului Marian Politic, cu folos „împrumutat“ de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova. Pasionalitatea deficitară din jocul actriţei distribuite în rolul titular se încearcă a fi suplinită de muzica de scenă a lui Cári Tibor, semnificativă îndeosebi prin tangourile ce dobândesc carnaţie datorită contribuţiei coregrafei Victoria Bucun. Dar şi de sporirea ponderii deţinute în spectacol de Berte, cu aplomb jucată de Corina Vişinescu sau de entuziasmele adolescentine din apariţiile doamnei Elvsted, entuziasme credibile în interpretarea Irina Bodea-Radu. Mi se pare că regizoarea a făcut o bună opţiune atunci când a decis ca rolul Jὄrgen Tesman să fie jucat de Radu Tudosie. Vedem un Jὄrgen infantil, nerupt de mătuşi - pe Julia Tesman o joacă credibil Oana Liciu Gogu -, egoist şi generos în acelaşi timp, complexat din toate punctele de vedere, conştient de inferioritatea lui în raport cu Eilert.

Concentrării partiturii, cu consecinţele aşteptate în spectacol, li se asociază, ca parte a formulei după, o anume atemporalitate vizibilă în decorurile şi costumele datorate Alinei Dincă-Puşcaşu.

Teatrul I.D Sîrbu din Petroşani - GABLER. HEDDA GABLER după Hennrik Ibsen; Dramaturgia: Călin Ciobotari; Regia: Antonella Cornci; Scenografia: Anca Dincă-Puşcaşu; Muzica: Cári Tibor; Coregrafia: Victoria Bucun; Video design: Andrei Cozlac; Light design: Lucian Moga; Cu: Radu Tudosie (Jörgen Tesman), Amelia Toaxen (Hedda Gabler), Oana Liciu Gogu (Julia Tesman), Marian Politic (Eilert Lövborg), Irina Bodea-Radu (Doamna Elvsted), Cosmin Rădescu (judecătorul Brack); Corina Vişinescu (Berthe, Femeia în roşu), Dorin Ceagoreanu (generalul Gabler); Alessia Rădescu (Hedda copil); Data premierei:23 martie 2019