Ai crede că mâine e sfârşitul lumii (nu e chiar mâine!) şi că trebuie să te obişnuieşti cu gândul şi să te adaptezi la această stare de beligeranţă existenţială, care îţi ocupă mintea cu prospectarea unui viitor incert. Sigur, e recomandabil să-ţi conduci tu viaţa (nu să te conducă ea pe tine), dar şi o stare de permanentă tensiune (indusă) nu este cea mai bună bază de decolare pentru zborul unei judecăţi libere şi cumpătate. Pentru echilibru, avem nevoie în vieţile noastre şi de relaxare, de frumos şi armonie. Iar teatrul le poate furniza pe toate.

Aşa procedează şi în această vară Naţionalul din Bucureşti, care îşi aşteaptă publicul în aer liber, sub cupola înstelată, adică pe acoperişul teatrului, la Amfiteatrul TNB, singura scenă de acest tip din ţară, realizată din fondurile proprii ale instituţiei, după marea consolidare, reabilitare şi recompartimentare finanţată de Ministerul Culturii, desfăşurată între 2011 şi 2015.

Cristiana Gavrilă, coordonatoarea proiectelor 9G, ale Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală Ion Sava, se ocupă şi de programul stagiunii de vară TNB, ce include o varietate de evenimente, fie ele muzicale, cinematografice, dar, desigur, mai ales teatrale, cu spectacole ale Naţionalului bucureştean, dar şi ale altor teatre publice şi ale trupelor independente, dornice de întâlnirea cu publicul, la kilometrul 0 al capitalei.

În acest context estival, surpriza teatrală a săptămânii trecute a fost, pentru mine, actriţa Mirela Pană, protagonista spectacolului Maria Tănase. O poveste. Montarea semnată de regizoarea Carmen Lidia Vidu, prezentată la Amfiteatrul TNB, este o producţie nouă a Teatrului de Stat din Constanţa, care, de când se află sub direcţia regizorului Erwin Şimşensohn, ne procură tot felul de surprize plăcute, cum este şi această premieră din mai 2021, lucrată în perioada stării de alertă, cu toate obligaţiile sanitare plasate pe umerii artiştilor, atât la repetiţii, cât şi la spectacole. Greutăţi suplimentare ce n-au voie să se vadă în produsul finit!

Şi nici nu se văd în Maria Tănase. O poveste, ci dimpotrivă, fiindcă spectacolul emană de la început bucuria cu care a fost realizat şi ataşamentul faţă de figura-cult a cântăreţei, la moartea căreia, în 1963, un milion de oameni au ieşit pe străzile Bucureştiului, conducând cortegiul funerar al artistei emerite, care a fost omagiată la final, prin funeralii naţionale, în ciuda dorinţei ei.

A aduce în scenă sau pe ecran viaţa artistică a personalităţilor-gigant este o întreprindere extrem de dificilă şi cu puţine exemple de reală reuşită (filmul Mahler al lui Ken Russell ar fi un bun exemplu). Se întâmplă aşa, între altele, şi pentru că este iluzoriu să crezi că poţi înţelege toate meandrele din existenţa şi din gândirea celor care au primit harul lui Dumnezeu şi pe care nu-i poţi măsura cu uneltele destinate celor mulţi. Dar şi pentru că este nevoie de mijloace artistice inovatoare, care să sugereze strălucirea intelectuală şi emoţională intensă, a celui/celei evocat/e. Căci a-l omagia trecându-i în revistă, plat, evenimentele biografice face mai mult rău decât bine, memoriei sale.

O astfel de personalitate extraordinară a scenei muzicale a fost la noi Maria Tănase, inegalabila interpretă a folclorului românesc, lansată în perioada interbelică şi continuându-şi cariera şi în comunism, datorită imensei ei popularităţi, până când cancerul pulmonar a răpus-o în 1963, la vârsta de 49 de ani.

Din această perspectivă gravă a jocului dintre preaplinul vieţii şi umbra bănuită a morţii a abordat Carmen Lidia Vidu evocarea cântăreţei în spectacolul Maria Tănase. O poveste. Regizoarea a recurs la un material documentar pe care numeroasele cărţi scrise despre “privighetoarea din Livada cu duzi” l-au scos la lumină din arhive publice sau private, dar a selectat episoade mai puţin sau deloc cunoscute publicului larg, aşa cum apar ele în scrisori, memorii, documente oficiale, sau mărturii sonore ale celor care au cunoscut-o pe Maria Tănase.

Iar acest mix bine echilibrat, de texte documentare, declamate de protagonistă, de fragmente sonore de interviuri (Gică Petrescu, Ioana Radu) şi mai ales de cântece celebre ale Mariei Tănase, interpretate cu talent de Mirela Pană este însoţit de un design multimedia luxuriant, încărcat de simboluri, care a căpătat o dimensiune copleşitoare la reprezentaţia de la Bucureşti, fiind proiectat nu doar pe fundalul strict al scenei, ci şi pe peretele de beton din spatele Amfiteatrului. 

Cine o urmăreşte pe Mirela Pană cântând cu patimă, acompaniată cu aplomb de pianista Elena Gatcin, şi interpretând cu elan dramatic, melancolic sau sfidător textele ce redau fulgurant o existenţă artistică prea scurtă, nici nu simte când trec cele 60 de minute ale acestui spectacol. Demersul regizoarei ţinteşte să scoată la vedere tocmai subteranele acestui mit, punând permanent în legătură cele două Marii, cea interpretată în scenă şi cea reală, aşa cum au surprins-o fotografiile din spectacole, utilizate în pădurea virgină a design-ul grafic al acestei scenografii multimedia.

Ce se ascunde în spatele imaginii publice de succes, a acestei artiste de aur? Chin, suferinţă, umilinţă, forţă, generozitate, iubirile copilăriei şi cele oficiale, ale maturităţii, pregătirea pentru ultimul drum, dar mai ales neştirbita dragoste pentru cânt, a acestei fiinţe hărăzite de Dumnezeu să întruchipeze spiritul românesc. De aceea, publicul află de la începutul spectacolului că, la instaurarea comunismului în România, Maria Tănase este nevoită să scrie organelor, solicitând într-un memoriu, o locuinţă cu două camere, ca să aibă unde pune pianul şi ca să poată respira un pic, în voie, fiindcă este bolnavă. Chiar şi cei care nu ştiu că aceea era epoca stalinistă, în care proprietarii burghezi erau obligaţi să-i primească “în spaţiu”, cum se spunea, pe fiii proletariatului îşi dau seama de oroarea împrejurării în care o vedetă este nevoită să cerşească, practic, bunăvoinţa autorităţilor, pentru a supravieţui.

În decupajul pe care îl face în materia bogată a existenţei artistei, Carmen Lidia Vidu urmăreşte împletirea a două fire, cel al evocării bucuriilor şi a încercărilor din viaţa personală şi cel al izbânzii muzicale a celei care se transfigura în scenă, când cânta, devenind o zeiţă a melosului, născută, nu făcută. Iar prestaţia Mirelei Pană, şi la acest capitol, este remarcabilă. Am văzut-o pe această actriţă de forţă a Teatrului de Stat din Constanţa, în 2019, la Festivalul lor intitulat Miturile Cetăţii: juca în comedia de pregnant relief dramatic şi vizual, semnată de Vlad Massaci (regia) şi Iuliana Vîlsan (scenografia), cu piesa lui Martin McDonagh, Billy Şchiopul. Dar abia în Maria Tănase m-a uimit, fiindcă i-am descoperit vocea profundă, cu accente tragice, atât de potrivită pentru a interpreta repertoriul de viaţă şi moarte, al Mariei Tănase. O voce cu asemenea ambitus şi coloratură, încât cineva lângă mine a crezut în prima clipă că actriţa face playback pe înregistrările Mariei Tănase.

Şi este meritul lui Carmen Lidia Vidu de a fi pus în valoare glasul şi prezenţa scenică sigură, ale actriţei cu care a lucrat şi la Jurnal de România. Constanţa, într-un excurs muzical-dramatic-vizual dedicat acestei Maria Callas a melosului popular românesc (de altfel, în tumultuoasa lor întâlnire, Brâncuşi i-a sugerat Mariei să se lase de cântul popular şi să treacă la operă).

Maria Tănase. O poveste aduce în faţa publicului un personaj necunoscut multora, dezvăluind episoade care întregesc o imagine, pentru cei care o cunosc pe artistă, sau desenează un nou portret, bine închegat, pentru cei tineri care acum află de existenţa ei. Dar, în selecţia factuală pe care o face, regizoarea nu se aventurează în zonele de penumbră ale vieţii Mariei, cum au fost relaţiile ei cu agenţi străini, diplomaţi, siguranţa statului sau urmaşa ei, securitatea comunistă. Sau cele cu bărbaţii pe care i-a ales, sau care au ales-o. Şi aceasta se întâmplă pentru că scopurile acestei producţii au fost altele, iar drumul în penumbrele existenţei Mariei ar fi fost prea alunecos.

Avem în Maria Tănase într-adevăr O poveste. Cea a cântecului şi a prezenţei ei fascinante. Una din nenumăratele posibile. Celelalte istorii îşi aşteaptă dramaturgul.

Maria Tănase. O poveste

de Carmen Lidia Vidu

Regia: Carmen Lidia Vidu

Scenografia: Lăcrămioara Dumitraşcu 

Multimedia: Cristina Baciu