Chris Simion este - din nou după opinia mea -, în descendenţa celui mai de seamă regizor şi creator de şcoală actoricească şi regizorală român din ultimii 50 de ani -, Cătălina Buzoianu, omul de teatru tânăr cu o vocaţie a împătimirii pentru scenă surprinzătoare, cu o fantezie regizorală explozivă care aminteşte fericit reprezentaţiile de la Mic ale Cătălinei Buzoianu, cu un har al cuceririi actorului, al fascinării lui şi al transformării lui în personajul intenţionat de scriitorul şi de directorul de scenă, trăsături toate impuse ca o religie şi pentru spectator într-o subjugantă convingere a puterii teatrului de a transforma lumea. Chris Simion este, deopotrivă, şi un prozator remarcabil învestit şi acesta cu darul de a vedea în orice pagină de roman sau nuvelă o şansă pentru un scenariu teatral. Am adăugat şi virtutea scenaristului ilustrată, de asemenea, cu asupra de măsură de Chris Simion, pentru că în înscenările ei, câteva, nu puţine şi reprezentative, sunt rezultatul dramatizării unor opere fundamentale semnate de Mircea Eliade sau de arhicunoscutul romancier şi om de teatru francez Éric-Emmanuel Schmitt.

Aşadar, acest regizor, cu o înfăţişare de elevă în clasa a XI-a, dar cu 20 ani de patimă teatrală semnificativ însufleţită, ne-a surprins, luni, 3 aprilie - şi sunt sigur că şi data aceasta, va face istorie -, invitându-ne să fim martorii lansării unui proiect teatral unicat în geografia teatrală românească de azi: construirea de la prima cărămidă ziditoare până la prima reprezentaţie, a unui nou teatru bucureştean intitulat „G 53 – prima scenă construită împreună”.

„G 53 va fi o scenă nouă care va prezenta spectacole realizate după texte majore din literatura universală şi contemporană sau piese de teatru scrise special pentru spaţiul nostru. Ne propunem ... mai mult decât un spaţiu cultural fresh, cu o gândire estetică modernă. Ne propunem să construim un fenomen, o lume, o poveste, un pod între Bucureşti şi alte spaţii culturale din străinătate.” (Chris Simion)

Visul acesta, pentru că este un vis, a subjugat-o ani de zile pe tânăra regizoare şi, iată, azi, prin zbaterea ei a prins viaţă şi va deveni realitate, slujită şi de prietenii ei transformaţi în ctitori, actorul şi directorul de teatru George Ivaşcu, actorul Marian Rîlea şi inginerul Tiberiu Mercurian, soţul visătoarei.

În seara de 3 aprilie, când Chris Simion ne-a anunţat proiectul care sper – şi sunt sigur şi eu că va fi aşa - să solidarizeze nu mulţi, foarte mulţi iubitori de teatru români, şi nu numai, pentru că acest proiect va fi şi rezultatul unei subscripţii publice girate de personalitatea ctitorilor şi care numără ca prim sponsor şi grupul industrial Holcim România.

Astfel, vom avea în trei ani, termenul propus de visătoare, în plin centrul Bucureştiului, foarte aproape de sediul postului de Radio Bucureşti, foarte aproape de casa lui Tudor Muşatescu şi de casele în care au locuit Irina Răchiţeanu şi Mihai Zirra şi foarte aproape de Palatul Barbu Ştirbei, de Catedrala Sfântul Iosif şi de Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu, un nou teatru, mai mult decât al tinerei generaţii, al literaturii inspiratoare de teatru contemporan şi, dacă nu dezvălui cumva vreun secret, care a solidarizat şi câteva nume reprezentative ale marii proze franceze de azi şi, de asemenea, pe actualul nostru ministru al Culturii, dr. Ionuţ Vulpescu.

Prefaţa proiectului a constituit-o după anunţul acestuia, un spectacol care s-a intitulat „A.A.A. (prima producţie Griviţa 53), un spectacol de Chris Simion-Mercurian, coregrafia Ioana Marchidan, cu Ioana Marchidan, Carla Teaha, Alin State, Vlad Bîrzanu, invitat special Irina Margareta Nistor, scenografie Adina Mastalier, visuals şi afiş Hermina Stănciulescu.

Reprezentaţia s-a desfăşurat în Sala Atelier a Teatrului Metropolis cu actori foarte tineri, biciuiţi de patima regizoarei care a construit reprezentaţia unicat pe canavaua unui scenariu scris anume de ea, înfăţişând ipostaze ale iubirii, cuprinsă în primii trei ani de viaţă - dar cât o viaţă întreagă -, de către trei cupluri îndrăgostite, începând de la primul DA spus la unirea din iubire, până la... „adânci bătrâneţi”.

E vorba de un poem dramatic întemeiat pe pantomimă şi „jucat” cu o credinţă despre care am mai vorbit, capabilă să electrizeze fireşte, în primul rând pe interpreţi, dar şi sala întreagă care la final i-a aplaudat pe realizatori şi pe ctitorii teatrului şi, fireşte, pe Chris Simion.

Salutul pe care îl adresez azi, din acest colţ de pagină, regizoarei şi prozatoarei cu un talent de duminecă, Chris Simion, este împuternicit şi de credinţa mea că proiectul va deveni o realitate şi va intra inspirat în istoria teatrului românesc.

Nu rămâne decât să fim solidari cu Chris Simion!