Piesă românească, pusă în scenă la Naţional: „Matilda şi groparii“

Piesă românească, pusă în scenă la Naţional: „Matilda şi groparii“

Matilda şi groparii de Stela Giurgeanu, declarată „Piesa anului 2018” la Gala Premiilor UNITER, va avea premiera oficială sâmbătă, 15 februarie, la Sala Atelier, de la ora 20.00.

Ştiri pe aceeaşi temă

Publicul Teatrului Naţional din Bucureşti are ocazia de a se întâlni cu o nouă piesă românească, desprinsă din realitatea zilelor noastre, în care violenţa domestică planează, apăsătoare, când tăcută, dar cel mai adesea violent de zgomotoasă, asemenea păsărilor întunecate, deasupra căminului ce adăposteşte trei cumnate şi un destin tras parcă la indigo. O comedie neagră despre eterna dispută dintre femei şi bărbaţi, plină de suspans ca un policier, din care nu se ştie niciodată cine iese învingător, sau măcar…la suprafaţă. Un text despre o generaţie care şi-a îngropat demonii spre a-i lăsa generaţiei următoare dreptul la fericire.

În regia lui Mircea Rusu, cu o distribuţie aleasă şi dirijată cu fineţe psihologică, Matilda şi groparii este un spectacol‒pledoarie pentru libertatea femeilor atât de puternice în toată fragilitatea lor, un joc al aparenţelor, camuflând dureri teribile şi răni cicatrizate.

„Această împletire de spaimă şi umor, „umorul negru”, mă fascinează. Este un microunivers care respinge şi atrage în acelaşi timp”, apreciază Mircea Rusu.

„Dacă lucrurile nu sunt totuşi ceea ce par a fi? – s-a întrebat autoarea, jurnalistă pasionată de investigaţia socială. Dacă cineva, care spune într-una glume, ascunde o traumă? Dacă cineva care pare angelic, este, în fapt, un diabolic? Poate fi un om puternic, un om extrem de fragil? Un om rece şi detaşat, care râde de ideea de iubire, nu cumva tânjeşte disperat după iubire? Prinşi în ritmul unei vieţi trepidante, ignorăm de multe ori suferinţele celor din jur – riscând astfel să construim acel cerc vicios în care şi cei din jur vor fi surzi la suferinţele noastre.

Pentru că „Matilda şi groparii” este, în primul rând o piesă despre aparenţe, pare o comedie. Însă, după cum mi-a spus un spectator: „nu prea ştii dacă să râzi, sau să plângi”. Şi cred că prin asta, mi-am atins scopul: să dau oamenilor răgazul să se gândească de două ori înainte să pună o etichetă şi să ofer o călătorie pe axa dintre bine şi rău, o călătorie plină de nuanţe – la finele căreia să zgândăresc, fie şi pentru puţin, blazarea cotidianului”, ne spune Stela Giurgeanu.

Redactor al revistei Dilema veche, Stela Giurgeanu este un jurnalist remarcabil axat cu consecvenţă pe teme sociale. În 2003, a primit o menţiune la secţiunea „reportaj” a concursului „Tânărul jurnalist al anului", organizat de Fundaţia Freedom House, iar în 2008 a fost desemnată „Reporterul european al anului", premiu acordat de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România, pentru reportajul Europa moţilor din Gârda. A debutat literar în 2007 cu povestirea Doi oameni, publicată în volumul Cartea cu bunici (ed. Humanitas). Ca dramaturg, a participat de mai multe ori la Concursul anual organizat de UNITER sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. În 2015, piesa Timpul nebunilor a fost desemnată „Cea mai bună piesă românească a anului" şi a fost prezentată, într-un spectacol-lectură, la TNB. În 2016, piesa Colecţionarul de timp a fost nominalizată în Selecţia finală a Concursului UNITER de dramaturgie. În 2019, Matilda şi groparii a fost desemnată "Cea mai bună piesă românească a anului" şi a fost publicată la Editura Unitext.

Trei femei pe terasa casei, într-un trai hilar şi improvizat. De cine fug, ce taine ascund?

În distribuţie: Amalia Ciolan, Cesonia Postelnicu, Erika Băieşu, Fulvia Folosea, Lari Giorgescu.

Trebuie să vă mai spunem că, pentru perioada următoare se află în repetiţii încă o variantă de distribuţie. Trioul cumnatelor va fi format din Liliana Hodorogea, Tania Popa şi Oana Constantinescu, iar logodnicii vor fi Cristina Constantinescu şi Dragoş Ionescu.

Scenografia spectacolului este semnată de Gabi Albu, ale cărei creaţii le-aţi putut admira recent, cu ocazia premierelor Neguţătorul din Veneţia şi Livada de vişini.

Următoarele reprezentaţii cu Matilda şi groparii vor avea loc în zilele de 18 şi 28 martie, la Sala Atelier, de la ora 20.00.

Matilda şi groparii

de  Stela Giurgeanu

Regia    Mircea Rusu

Scenografia    Gabi Albu

Coregrafia      Lari Giorgescu

Distribuţia

Sonia:        Amalia Ciolan / Liliana Hodorogea

Olga:         Cesonia Postelnicu / Tania Popa

Nora:         Erika Băieşu / Oana Constantinescu

Matilda:      Fulvia Folosea / Cristina Constantinescu

Peter:         Lari Giorgescu / Dragoş Ionescu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: