Dintre minorităţile etnice care fac subiectul unor spectacole, saşii reprezintă o pondere limitată, poate şi datorită numărului relativ redus, de câteva sute de mii, care au locuit pe teritoriul României, preponderent în Transilvania. Dacă influenţa saşilor asupra culturii, civilizaţiei şi dezvoltării urbanistice în zonă a fost incontestabilă, deceniile scurse de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace au marcat şi diminuarea numerică a populaţiei saşilor, până la dispariţia aproape completă a acestora.

Acest proces gradual de scădere a populaţiei saşilor reprezintă subiectul spectacolului „Dispariţii“ de Elise Wilk, pus în scenă la Studio Yorick din Târgu Mureş de Sebestyén Aba, în cadrul celei de zecea ediţii a proiectului „Dialog intercultural prin prisma teatrului contemporan“. Dacă reputaţia din ce în ce mai solidă a Elisei Wilk se leagă îndeobşte de explorarea universului versatil şi înşelător al adolescenţei, reprezentat în piese precum „Pisica verde“ şi „Avioane de hârtie“, dar şi mai recentul „Semnale disperate către planeta Pluto“ (pus în scenă de Theo Marton tot la Târgu-Mureş, dar la Teatru 3G), texte de dată mai recentă dezvoltă idei, interese şi tematici noi. „Dispariţii“ este, prin raportarea la propria origine etnică şi, prin urmare, la istoria saşilor pe teritoriul românesc, un text foarte personal şi, după cunoştinţele mele, unic în dramaturgia contemporană autohtonă.

Piesa povesteşte istoria unei familii de saşi transilvăneni, din 1945 până în zilele noastre, şi este structurată în trei părţi, marcând trei perioade cruciale pentru istoria României: 1944-1945 (când a avut loc deportarea etnicilor germani în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică), 1989-1990 (Revoluţia, urmată de exodul în masă a minorităţii germane) şi 2007 (anul aderării României la Uniunea Europeană).

Structura modulară, care începe în anul 1989 şi face apoi un salt în trecut, reconstituie arborele genealogic, ramificaţiile sale în istorie şi moştenirea unei familii care a sfidat adversităţile de-a lungul timpului şi a răzbit până în anul de graţie 2007, care a adus schimbări majore în dinamica migraţionistă din România. Cele 12 personaje ale spectacolului sunt interpretate cu nerv şi cu expresivitate de 6 actori, iar scena, montată pe o placă turnantă şi rotită apoi de câţiva actori, în funcţie de necesităţile scenice, realcătuieşte încăperi şi spaţii noi, printr-o ingenioasă economie de mijloace. Personajele care au supravieţuit deportărilor în Uniunea Sovietică şi au preferat (sau au fost constrânse) să rămână în ţară, au asistat la plecarea cunoştinţelor şi-a apropiaţilor ca la un spectacol aproape ireal, şi şi-au exprimat perplexitatea şi dezolarea în faţa spectacolului depopulării în termeni când poetici, când incisivi, dar umbriţi mereu de o nostalgie a irecuperabilului şi a efemerităţii.

Perdeaua de zale lucioase care compune o parte din decorul spectacolului exprimă o ambiguitate semantică şi estetică: pe de o parte, încarcerarea şi izolarea în perimetrul unui spaţiu care, timp de decenii, s-a dovedit opresiv pentru toţi locuitorii, şi pe de altă parte deschiderea din perioada post-decembristă, care a îmbogăţit decorul cu un luciu amăgitor, prefaţând o libertate câştigată cu greu, într-o ţară aflată într-o permanentă convalescenţă.

Intens, evocator, pe alocuri elegiac şi nu lipsit de umor, „Dispariţii“ oferă o privire sinoptică asupra unei minorităţi etnice care a amprentat spaţiul transilvănean, şi nu numai, şi exprimă, totodată, continuitatea acesteia prin Elise Wilk, care îi perpetuează moştenirea cu succes atât la noi, cât şi peste hotare.

Premiera spectacolului „Dispariţii“, în regia lui Sebestyén Aba, a avut loc în data de 18 septembrie, la Studio Yorick din Târgu Mureş.

Distribuţia:

SZILÁGYI ENIKŐ

BAJKÓ EDINA

SCURTU DÁVID

SZABÓ JÁNOS SZILÁRD

TÓTH ZSÓFIA

SEBESTYÉN ABA


Regie: SEBESTYÉN ABA

Muzica: CÁRI TIBOR

Violoncel: DOMAHIDI KATALIN şi

VILHELEM ANDRÁS

Costume şi decor: SÓS BEÁTA

Asistent regie: MÁTHÉ BARBARA

Dramaturg: CSEKE TAMÁS

Traducerea: ALBERT MÁRIA