O docu-ficţiune

Avanpremiera spectacolului de televiziune „Zi că-ţi place“, la Cinema Studio

Amestec postmodern de teatru şi film, de realitate şi de ficţiune, de document de arhivă şi de invenţie artistică, de personaje reale şi personaje inventate, pamflet (politic, dar şi moral, aş zice eu), aşa după cum ne avertizează genericul, „Zi că-ţi place“ este asemenea unei foi de observaţie medicală.

Cu anamneză, cu descriere minuţioasă a evoluţiei, cu „sfaturi şi recomandări“ de care nu ar fi deloc nepotrivit şi neinspirat să ţinem seama.

Spectacolul realizat de regizorul Cornel Mihalache, după piesa dramaturgului Valentin Nicolau, sub egida Casei de producţie TVR, e construit pe două paliere.

În primul rând pe acela al timpului, convocând, graţie imaginilor existente în arhiva TVR, un trecut recent, recognoscibil fără probleme, lesne de identificat şi de localizat cu precizie. E vorba despre trecutul de la finele anului 2004, acela al confruntării preliminare, dar şi al dezbaterii finale din alegerile prezidenţiale consumate în acel an. Regizorul şi, implicit, spectacolul găsesc în respectivul trecut semne cu valoare premonitorie şi de avertizare ale şi asupra unui prezent complicat şi convulsiv, foarte puţin generator de fericire şi de optimism. Şi decelează tot în el argumentele unui „pronostic rezervat“, de natură să ne neliniştească şi să genereze un aşteptat şi de dorit declic de conştiinţă.

Secvenţă din docuficţiunea „Zi că-ţi place“, în regia lui Cornel Mihalache (foto TVR)

În al doilea rând, spectacolul explorează destine. Fie ele individuale, cu nume concrete, ca de exemplu Meda, ori colective, colectivul purtând, în cazul de faţă, numele generic, nicidecum întâmplător, de România. O face prin amestecul dintre rigorile realismului şi libertatea ficţiunii, prin recursul bine măsurat la un „instrumentar“ de sorginte onirică ori suprarealistă, cu ajutorul căruia documentul este interpretat, „comentat“, supra-dilatat, extrapolat, metaforizat şi transformat în avertisment.

Secvenţă din docuficţiunea „Zi că-ţi place“, în regia lui Cornel Mihalache (foto TVR)

Acţiunea din „Zi că-ţi place“ se petrece în interiorul unui apartament oarecare, al unei femei oarecare, nici urâtă şi nici frumoasă. O femeie cu valoare statistică, o femeie-subiect, o femeie-număr, o femeie-prezenţă pe o listă electorală oarecare, o femeie prezenţă ori absenţă la urna de vot. „Zi că-ţi place“ se petrece deopotrivă în spaţiul unui studio de televiziune. Studio surprins fie direct, cu tot ce înseamnă realitatea lui vizibilă şi invizibilă, fie mediat, graţie ecranului de televizor şi telecomenzii.

Aflată în faţa micului ecran, femeia se uită ba detaşat, ba implicat, ba cu indiferenţă, ba ironic, ba încercând dialoguri imaginare cu candidaţii, la o dezbatere electorală cu miză. O miză care în film este explicitată la modul concret, fizic, dar şi psihic. În studio, dar şi pe micul ecran se perindă candidaţii. Oamenii care fac promisiuni. Promisiuni în care nici ei nu cred, promisiuni mincinoase, promisiuni care aparent nu costă, dar ale căror deconturi se vor dovedi teribile. Promisiuni ce le vor permite să tenteze, să amăgească, să atenteze, să semneze false contracte, să violeze.

Secvenţă din docuficţiunea „Zi că-ţi place“, în regia lui Cornel Mihalache (foto TVR)

Bun profesionist, deopotrivă al spectacolului filmic cât şi al celui de teatru, regizorul Cornel Mihalache a adaptat specificului micului ecran un text scris acum zece ani sub semnul urgenţei şi sub efectul impactului unei realităţi dezgustătoare şi agresive, trăite la cald de fiecare dintre noi. Simţită cu mai multă duritate de dramaturgul Valentin Nicolau care, la ora respectivă, era PDG-ul Televiziunii Române. Cornel Mihalache a descoperit inspirat cheia textului şi a precizat şi amplificat sensurile partiturii. I-a revalidat actualitatea, i-a conferit o nouă şi, adesea, tentantă şi provocatoare identitate. Avea însă datoria să impună spectacolului ceva mai mult ritm şi un plus de diversitate. Regizorul a ales valsul când, după părerea mea, preferabil era tangoul, cu pasionalitatea şi ruperile de ritm specifice. Secvenţele, episoadele din care e compusă montarea seamănă cam prea tare între ele, riscă primejdia monotoniei, în ciuda alternanţei dintre document şi ficţiune şi în pofida faptului că atât Meda Victor, excelenta actriţă căreia i s-a încredinţat rolul femeii, cât şi Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu, Constantin Cojocaru, interpreţii a cinci candidaţi fictivi la preşedinţia României, actori unul şi unul, îşi fac în mod ireproşabil datoria.

Şi încă o observaţie. Fiecare dintre cei cinci candidaţi „inventaţi“ aveau obligaţia negociată de a răspunde, asemenea candidaţilor autentici, la o întrebare incomodă. Incomodă fiind, se presupune că era necunoscută. Nefiresc deci să citească răspunsul de pe foaie.    
 

Televiziunea Română- Casa de producţie- ZI CĂ-ŢI PLACE de Valentin Nicolau;

Adaptarea, decorul şi regia: Cornel Mihalache;

Imaginea: Dan Constantinescu Jr. şi Andrei Lupu;

Cu: Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu, Constantin Cojocaru;

Data difuzării: 13 ianuarie 2014.