De la spectacolul cu Visul unei nopţi de vară montat de Marcel Ţop la Teatrul de Stat din Constanţa, văzut cu ocazia Festivalului Theaterstock de la Bacău am plecat la sfârşitul primei părţi, hotărât să respect regula de a nu mă pronunţa în scris despre el. Regulă pe care, iată, acum o încalc. O dată-n viaţă. Din două motive.

Mai întâi fiindcă mi-a fost dat să citesc argumentaţia lui Marcel Ţop, publicată în caietul de sală al montării. Or, cu toate că spectacolul cu Visul… e net superior celui cu Woyzeck relocat în Transilvania, realizat în urmă cu un an şi jumătate de acelaşi director de scenă la Secţia Română a Teatrului de Nord din Satu Mare, beţia de cuvinte a lui Marcel Ţop a rămas neschimbată. Dacă ar fi să îi dăm crezare, spectacolul său ar fi unul manifest, manifest al Visului, manifest al Mării, manifest al Cazinoului constănţean lăsat în paragină, manifest pro Roşia Montana, ş.a.m.d. Or, eu, cel puţin, nu am găsit nimic din toate acestea în prima parte a reprezentaţiei. Singura idee recognoscibilă în ceea ce se întâmplă pe scenă e plasarea poveştii în epoca flower power, cu muzica şi costumele aferente. Fără îndoială, muzica aceea place şi azi, dovadă că e încă frecvent difuzată, iar spectatorilor dintr-o anumită generaţie le stârneşte nostalgii. Nostalgia dulce a tinereţii, nostalgia amară a interdicţie pentru că cenzura comunistă a avut grijă să „raţionalizeze” şi să supravegheze până şi acest gen de muzică asociată emancipării şi revoltei. Dar mai departe? Dincolo de această accesorizare muzicală mai e ceva nou, nevăzut, atrăgător, deştept, cu autentică miză artistică în „viziunea” lui Marcel Ţop? Tare mă tem că nu. Oricum, noul acesta eu nu l-am sesizat. 

„Visul unei nopţi de vară”, în regia lui Marcel Ţop FOTO Maria Ştefănescu

În momentul în care i-am văzut pe scenă pentru întâia oară pe cei patru îndrăgostiţi Lysander, Demetrius, Hermia şi Helena, observându-le vestimentaţiile antitetice sugerând opoziţia sobru/revoltat, am crezut că spectacolul s-ar fi aşezat pe coordonatele antitezei physis/antiphysis, pe restabilirea firescului la capătul unei serii de aventuri care fac farmecul textului shakespearian. Nici vorbă. Dacă ideea a existat, ea a fost uitată pe parcurs. Cât despre farmec nici nu poate fi vorba. De unde aşa ceva câtă vreme montarea nu are nici o idee reală dusă până la capăt, nici o miză, nici cea mai mică urmă de umor şi curge agale, leneş, deritmat, punând în situaţii deloc de invidiat un număr consistent de actori care, fără doar şi poate, ar fi putut face mult mai mult dacă ar fi fost mai bine îndrumaţi. Sau îndrumaţi pur şi simplu.

Al doilea motiv ce m-a determinat să îmi spun opinia, ţine de felul în care s-a scris cât s-a scris despre spectacolul cu pricina. Citind cronicile ce i-au fost consacrate, mai-mai să cred că am văzut montări total diferite. Cu actriţe ce s-ar manifesta asemenea unor stihii şi cu scenografe ce s-ar întrece pe sine. Şi că spectacolul acesta ar fi un eveniment. Nimic mai fals, greu de găsit vreo mărturie mai mincinoasă. În prima parte, cel puţin, cea pe care am văzut-o eu, s-a jucat prost, vetust, îngroşat peste marginile iertate, iar decorurile şi costumele au fost cum nu se poate mai urâte, imitând diletant o lume, o epocă, o stare de spirit. De fapt, din starea aceea de spirit prima parte a spectacolului nu păstrează nimic. Mă îndoiesc că lucrurile s-ar fi schimbat radical după pauză  


Teatrul de Stat din Constanţa- VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ de William Shakespeare;
Regia artistică şi ilustraţia muzicală: Marcel Ţop;
Scenografia: Anca Maria Cernea;
Coregrafia: Iurie Braiş;
Cu: Dan Cojocaru, Ionuţ Alexandru, Remus Archip, Andu Axente, Nicodim Ungureanu, Cristina Oprean, Iulian Enache, Florentin Roman, Andrei Cantaragiu, Ana Maria Ştefan, Georgiana Baran, Luiza Martinescu, Dana Dumitrescu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Alexandru Bibere;
Data reprezentaţiei: 2 august 2015