O „casa“ şi câţiva actori talentaţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
o casa teatru

În turneu la Bucureşti, Teatrul Maria Filotti din Brăila a prezentat spectacolul „Casa“ de Evghenii Grişcoveţ (traducerea Bogdan Budeş), în regia Sânzianei Stoican&Valentin Vârlan.

Dacă dramaturgul rus Grişcoveţ nu ne e necunoscut, el făcând parte din noul val al tinerilor autori ruşi care au fost şi mai sunt în vogă  (ne mai amintim de Oraşul, piesă jucată la Teatrul Act şi de o altă pagină poetică, Iarna, parcursă fulgurant pe scena de la Arcub ) cei doi autori ai montării sunt nume noi pentru cei mai mulţi dintre noi, chiar dacă aflăm din program ei au mai atras atenţia de la debut luând şi unele premii studenţeşti.

Ne grăbim deci să spunem că în spectacolul cu pricina cei doi dau un alt examen preţios, în faţa unui public pretenţios , nu doar fiindcă era din capitală ci şi fiindcă era format din mulţi oameni din domeniu, veniţi la spectacol. Mă alătur aplauzelor acestora  pentru că am văzut cu această ocazie un spectacol cinstit, curat, care-l confirmă pe neoromanticul Grişcoveţ ( cum se autodefineşte) cu un mesaj  direct, omenesc despre poezia lucrurilor simple la care avem tot mai greu acces.  

Piesa spune o poveste aparent oarecare. Un doctor din vremurile de azi, bun profesionist, onest, chiar generos, cu venituri modeste şi o familie pe măsură,  ar vrea să-şi cumpere o casă. O visează de fapt. N-are deocamdată bani, dar speră să-i poată împrumuta, ceea ce va dovedi imposibil. Cert e că acest vis se transformă treptat în coşmar făcându-le viaţa imposibilă celor trei membri ai familiei doctorului, până mai ieri liniştită. Căutarea banilor le dezvăluie brusc adevărul despre lumea în care trăiesc, în care nu prea mai e loc de sentimente umane şi unde domneşte suspiciunea, şantajul, minciuna.

Aparent realistă, piesa permite însă celor doi realizatori ai spectacolului, regizor şi scenograf, o descindere generoasă în imaginar, de unde în primul rând arhitectul Valentin Vârlan îşi ia ideile pentru excelenta lui scenografie. Mai întâi simbolica pendulă, care supradimensionată, domină peisajul intrând în actiune decisiv, vorba lui Cehov,  la sfârşit. Timpul care-l biciuie pe doctorul nostru, şi curge în defavoarea lui, pare că se opreşte acum, sau e oprit, pentru a da răgaz de odihnă…de viaţă, personajului. Ghemuit pe soclul acestui monstru cronofag Alin Florea , interpretul eroului din Casa, iese parcă din timp, pentru a-şi permite pe mai departe să viseze. Pentru celelalte multe spaţii şi personaje la care face apel autorul în desfăşurarea cinematografică a textului său, sunt imaginate cu multă inspiraţie tot felul de soluţii.

o casa teatru

Pesonajele intră în scenă purtându-şi recuzita, şi-şi construiesc la vedere microclimatul definitoriu. Valentin Terente, în rolul unui coleg cu aspiraţii mărunte cară o roabă  purtând o conversaţie derizorie ca şi îndeletnicirea asta de timp liber, pentru a-şi descuraja amicul. Actorul e perfect convingător. Liviu Pintileasa intră în scenă cu recuzita unui ipohondru , amator de practici orientale. Actorul creează din afectări ilare şi prefăcătorii respingătoare un portret original pe care ceva mă face să cred că nu l-a găsit descris aşa la Grişcoveţ.

Emilian Oprea e măcelarul din colţ, cu ustensilele la vedere, frământând halca de carne şi mustăcind la propriu la adresa ideilor chipurile năstruşnice ale domnului doctor care-şi încearcă norocul şi la el, respectiv împumutul banilor. Mai trece prin scenă şi o fostă colegă, căreia antreprenoriatul în care s-a aventurat  i-a remodelat nu doar fizicul ci şi moralul, pentru care Ramona Gângă compune pandantul- vampă al soţiei credincioase, tot ea jucând-o şi pe aceasta la fel de atractiv. În fine o reapariţie a lui Emilian Oprea în rol de bussinesman, parcă pentru a ne dovedi o dată în plus calităţile multiple ale acestui actor atât de înzestrat  şi a Lillianei Ghiţă, vedetă incontestabilă a Brăilei, mai ales după succesul din Hoţi, de la Teatrul National din Bucureşti, care pe post de bunici,în cuplu cu  Marius Exarcu, completează tabloul multicolor al acestei lumi.  

Alin Florea, un Don Qujote modern, se luptă cu candorile personajului,cu morile de vânt ale neîncrederii, ale defetismului şi micimii sufleteşti la care a ajuns omenirea după ceva ani de liberalism- corporatist şi democratie. E învins sau va învinge? Nu ştim dar, ne spune actorul, important e să-ţi păstrezi firescul trăirilor. Cât despre fiica lui minoră (rol în care zumzăie tinereşte Corina Borş) e încă prea devreme să spunem ce a înţeles ea din zbuciumul părinţilor şi visul de a avea o casă. În fine din toate aceste ingrediente de spectacol, administrate cu talent şi inspiraţie regizoarea, scenograful şi întreaga echipă brăileană traduc scenic povestea plină de tandreţe a autorului rus care face figură aparte, ca stil şi mod de exprimare, în peisajul accidentat al dramaturgiei contemporane din lumea de azi care are cel puţin un numitor comun, indignarea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite