Nu, domnule Marin Moraru, teatrul nu s-a oprit în loc odată cu generaţia dumneavoastră!

Marin Moraru                                                                                       FOTO Florin Ghioca

„N-am cu cine, n-am de ce şi n-am ce”. Asta ar fi, pe scurt, descrierea pe care Marin Moraru, celebrul Marin Moraru, îndrăgitul actor Marin Moraru i-o face teatrului românesc actual. Cu o singură frază reduce la zero tot ceea ce se întâmplă în acest moment şi de ani buni în teatrul şi în filmul românesc.

Declaraţiile pe care Marin Moraru le face într-un interviu acordat lui Florin Ghioca, la TIFF, (unde a fost invitat să primescă un premiu!), sunt vânturate cu o plăcere sadică de câteva zile pe reţelele de socializare. Marin Moraru dă de pământ cu filmul românesc, Marin Moraru spune că nu are cu cine să joace, Marin Moraru anulează toate generaţiile de după el... „Păi, cu cine să joc? N-am cu cine.” Scurt, fără dubiu, în alb şi negru. „Beligan nu mai poate să joace, Dinică a murit... şi eu mă simt cam rău.” Se subînţelege, dacă noi nu mai existăm, nu mai există nici teatrul...

Că Marin Moraru a fost/ este un mare actor, că Marin Moraru a făcut creaţii remarcabile în teatru şi în film nu neagă nimeni. Şi totuşi, citindu-i cuvintele nu poate să nu te apuce şi amărăciunea, şi revolta când vezi atâta lipsă şi de generozitate, şi de documentare. Nu, domnule Marin Moraru, teatrul românesc din fericire există, din fericire nu s-a sfârşit. Chiar dacă „Beligan nu mai poate să joace”, chiar dacă „Dinică a murit” şi chiar dacă dumneavoastră „vă simţiţi rău” şi nu aveţi timp şi dispoziţie, poate, să intraţi într-o sală de teatru şi să vedeţi că acolo există valoare, că acolo sunt oameni care creează, că sunt actori care, fără să aspire la statutul de monştri sacri, îşi fac meseria cu adevărat.

Că s-a schimbat lumea, că esteticile se schimbă, că interesul publicului s-a schimbat, că teatrul cu totul s-a schimbat, că lumea nu stă în loc, da, e un adevăr. Şi acest adevăr se reflectă în teatrul zilelor noastre, care, slavă Domnului, nu poate rămâne ca cel de acum 50 de ani. Şi nici nu se reduce, dle Marin Moraru, la înjurături.

Să anulezi toate generaţiile care îţi urmează e, am s-o spun iarăşi, o lipsă şi de informare, şi de generozitate. Domnul Marin Moraru a avut şansa (să spunem „şansă”...) de a funcţiona într-o societate în care actorii se formau altfel. Erau puţini, programul televiziunii publice îi transforma în vedete, cu toţii aveau acces la producţiile cinematografice – multe dintre ele tributare sistemului, dar de asta uităm acum, marii actori sunt scuzaţi că au jucat atunci şi ce nu trebuia. Ceea ce nu e cazul marilor actori de azi, pentru că, da, domnule Marin Moraru, aceşti actori mari există, chiar dacă sunt tineri, chiar dacă joacă în filme şi în spectacole care dvs nu vă plac. Şi chiar dacă unii se mai duc şi la televiziuni să câştige bani ca să trăiască, iertaţi-i, ei n-au şansa unui salariu sigur plătit de stat. Şi iertaţi-le şi talentul, pe care, ca să li-l negaţi, ar trebui să mergeţi să-i vedeţi.

Urmăresc de ani buni Galele Absolvenţilor de la UNATC Bucureşti şi an de an mă întristez de actori – mulţi, dle Moraru, foarte mulţi – care sunt extrem de talentaţi, dar care se pierd pentru că n-au şansa de a se forma într-un teatru. Ceea ce nu înseamnă că unii dintre ei, cei care reuşesc să reziste, nu sunt buni şi foarte buni. Nu, generaţia de aur, celebra generaţie de aur, nu e doar atunci şi acolo, există şi acum, doar că funcţionează altfel. Funcţionează aşa cum poate, în teatre mici, în care oamenii lucrează adesea fără bani de dragul acestei meserii, care da, în scolul 21 e puţin altfel decât o ştiaţi dvs. Dar nu trebuie să aruncaţi cu noroi, pentru că e altfel. Pe scenele din Bucureşti încă pot fi văzuţi mari actori, pe care cu siguranţă îi ştiţi, de la Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, Marcel Iureş, Oana Pellea, la alţii mai tineri, precum Marius Manole sau Vlad Ivanov sau Cristina Casian, sau Alexandra Fasolă, sau Nicoleta Hâncu, sau Sorin Miron sau o mie de alţii pe care n-am loc să-i înşir acum aici, pe care nu vreţi să-i ştiţi...

Da, teatrul s-a schimbat, pentru că lumea s-a schimbat şi, după cum ştiţi, teatrul este acea artă care preia cel mai puternic schimbările sociale. Nu se reduce totul la înjurături nici în teatru, şi nici în film, dle Marin Moraru, sunteţi dezinformat. Iar teatrul, arta în general, nu pot fi confiscate de nimeni şi ca atare nici de generaţia dumneavoastră, ale cărei merite nu le contestă nimeni. Dar nu negaţi sute de actori fără să-i cunoaşteţi şi nu le puneţi etichete de dragul de a anula tot ceea ce a urmat în teatru după dvs. Şi dacă într-o seară vă smulgeţi din faţa televizorului, de la un talk-show, şi vi se face dor de teatru, poate faceţi o vizită pe Calea Victoriei, în subsolul de la Teatrul Act, sau în clădirea de cărămidă din spatele CEC-ului de pe aceeaşi Calea Victoriei, unde se află, UNTEATRU, sau la Odeon să vedeţi „Tipografic Majuscul” (s-ar putea să vă spună ceva acest spectacol!), sau la Centrul Cultural pentru „UNESCO” Nicolae Bălcescu, unde veţi vedea o trupă de actori tineri senzaţională. Sau, dacă aveţi timp zilele astea, mergeţi la Palatul Copiilor să-i vedeţi pe absolvenţii de la UNATC din această promoţie. Poate vă veţi schimba părerea şi vă veţi da seama că aveţi cu cine să jucaţi...