Thomas Ostermeier şi trupa lui au participat atunci, în 2007, la Festivalul Naţional de Teatru (FNT) de la Bucureşti după succesul de la Avignon din acel an, unde regizorul fusese director artistic asociat. A venit atunci în FNT la invitaţia directorului artistic Marina Constantinescu cu doua spectacole memorabile – „Nora” de Henrik Ibsen şi „Concert la cerere” (Wunschkonzert) de Franz Xaver Kroetz, producţii ale Teatrului Schaubühne din Berlin. De atunci a mai fost în Festivalul Internaţional de Teatru Shakespeare în 2010  cu "Hamlet", care după „Nora” rămâne o producţie de neuitat. Anul acesta a fost la Craiova, tot în Festivalul Shakespeare, cu "Richard III".

În "Nora", Finalul piesei lui Ibsen a fost schimbat de Ostermeier: femeia modernă nu mai poate ierta, ea trebuie să se răzbune.

A-ţi părăsi soţul care te-a dezamăgit şi te-a rănit crunt nu mai e suficient, iar spectacolul reputatului regizor german reflectă ruptura definitivă din psihologia femeii moderne. Meschinaria şi lipsa de caracter ale partenerului cer sânge şi răzbunare. A-l părăsi, in varianta lui Henrik Ibsen, e prea puţin în lumea frantă din postmodernismul şi deconstructivismul pe care-l trăim acum.

Daca nu-ti mai respecti iubitul, acesta nu te mai merita si, mai mult, nu mai merita sa faca umbra pamantului. Cale de intoarcere nu mai exista, iar masurile extreme si radicale se impun. Dupa 120 de ani de la prima reprezentatie a acestei piese, prototip pentru miscarea de emancipare a femeii, spectacolul lui Ostermeier era cutremurator, desi gestul Norei de exasperare feminista sparge toate canoanele crestine. 

Montarea lui Ostermeier arata cum a ajuns lumea burgheza a lui Ibsen intr-unul dintre cartierele boeme ale Berlinului de azi.

„Nora il impusca pe Helmer. Aceasta este noutatea. De cand Ibsen a scris piesa, intotdeauna eroina si-a parasit sotul. Nora: prima femeie moderna din teatru”, scria „Der Tagesspiegel”. 

„I Don’t Love You Any More”

O scenografie moderna, din sticla, cu canapele albe, cu bar si cu acvariu, in care pestii devin spectatori, trei copii ale caror imagini sunt video-proiectate, actori, care concentreaza esenta piesei lui Ibsen.  Decorul se roteste din cand in cand. Totusi, din niciun unghi si din nicio lumina, fatalmente, alta solutie nu exista.

Dupa ce descopera ca sotia sa e datoare si a falsificat o semnatura, chiar daca a facut-o de dragul lui, avocatul Helmer (Jörg Hartmann) o scuipa, insa, dupa ce trece primejdia patarii onorabilului sau statut, devine, bineinteles, bun si „iertator”. 

Interpretata de Anne Tismer (foto), Nora devine dintr-o papusa Barbie o femeie care deschide dureros ochii si e nevoita sa infrunte o realitate rea. Caderea este prea mare, suferinta mult prea ascutita. Muzica, semnata de Lars Eidinger, cu selectiuni de la rock pana la rap, reflecta starile eroinei, care danseaza, in flashuri stroboscopice, ajungand la stari care frizeaza nebunia. Durerosul „I Don’t Love You Any More” pune in evidenta dezintegrarea si mutilarea sufleteasca. 

Fara „kitsch-uri sentimentale”

Ostermeier a spus ca „Nora”, spectacol al Teatrului Schaubühne am Lehniner Platz din Berlin, montat in 2002, a fost prezentat in peste 30 de tari. Au existat doua avanpremiere, una cu final clasic si alta cu finalul controversat. Ostermeier a explicat atunci ca modelul sau estetic sunt fratii Dardenne, care transmit emotii puternice, realiste, fara „kitsch-uri sentimentale”.

Regizorul german a dedicat o serie de piese conditiei femeii in societatea moderna. Dupa ce a vazut „Hedda Gabler”, tot de Ibsen, o femeie s-a hotarat sa divorteze. „Si pentru a-si face curaj sa depuna actele, in seara aceea venise sa mai vada o data piesa”.

Thomas Ostermeier, regizor de top al momentului, nu a ocolit actoria: in ‘90-’94 a jucat in mai multe proiecte pe scenele din Berlin. In 1995, a montat textul lui Alexander Block, „Necunoscuta”, plecand de la principiile de biomecanica ale lui Meyerhold. In 2002, este numit „artist asociat” al Festivalului de Teatru de la Avignon.

Din septembrie ‘99, Ostermeier este regizor rezident si membru al Consiliului Artistic al Schaubühne am Lehniner Platz. A montat pentru prima data piese dupa textele unor dramaturgi contemporani care ulterior au devenit celebri, ca Marius von Mayenburg sau Sarah Kane.