Năstruşnicul, năzdrăvanul Sebastian Papaiani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Papaianu                        FOTO Adevarul
Sebastian Papaianu                        FOTO Adevarul

Fie că era primul din distribuţie, fie că-i revenea un rol secund, Sebastian Papaiani era năstruşnicul, năzdrăvanul şi, prin asta, cel ce făcea jocul sau susţinea un joc secund, inocent-subversiv şi misterios.

Fie că era primul din distribuţie (Un surîs în plină vară în 1964 sau Păcală din 1974), fie că-i revenea – mai frecvent – un rol secund (Astă seară dansăm în familie din 1972 sau seria B. D.-urilor din acelaşi deceniu), Sebastian Papaiani era năstruşnicul, năzdrăvanul şi, prin asta, cel ce făcea jocul sau susţinea un joc secund, inocent-subversiv şi misterios, ieşind astfel în evidenţă, în comediile cinematografice care i-au consacrat debuturile şi i-au fixat profilul, în zeci de filme de varii genuri şi specii, de-a lungul a cinci decenii.

Era şi cel mai constant ca personaj, trecînd dintr-un film în altul el însuşi, cu verva inepuizabilă a unei perpetue înnoiri. Cînd era eroul cu stea în frunte, îşi trata propria putere de iradiere cu autoironie explozivă şi ne cîştiga definitiv, indiferent unde se situa prestaţia regizorului dirijor al jocului. Se complăcea, altminteri, fără fasoane, să interpreteze un subaltern, să accepte posturi incomode şi perdante, fără teamă că aura „şefului” l-ar putea eclipsa: de acolo, din penumbră, îşi lua revanşa cu o maliţie a inteligenţei superioare, cu farmecul personal contagios, mucalit cu graţie subtilă, în unicat.

De aceea, Sebastian Papaiani e deasupra oricărei ierarhizări. Lui îi stă foarte bine în constelaţia din care face parte, a marilor actori împreună cu care s-a nemurit, după ce au compus o lume a lor pe ecran, liberă de soarta filmelor înseşi: oriunde se plasează ele, în topurile criticii istoriografice de specialitate, strălucirile constelaţiei actoriceşti răzbat cu o putere fascinatorie perenă şi vor face ca proiecţia filmelor, mai ales pe micile şi minusculele ecrane, să fie savurată cu delicii indicibile, de generaţiile succesive ale spectatorilor de toate categoriile: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Iurie Darie, Dumitru Furdui.

Neverosimilă apare azi în context, dincolo de tehnicile bravurilor interpretative, extraordinara cordialitate fraternă răspîndită în jur de Sebastian Papaiani, pe ecran, ca şi în viaţa de toate zilele - irezistibil şi imbatabil, la întrecere loială cu partenerii care nu rămîneau datori, în a brava şi sfida opreliştile sau opacităţile întîmpinate în cale. Unora dintre noi, nu ne vine parcă a crede, cum uităm azi cu totul ingratitudinile provocate de judecăţile de ansamblu aplicate filmelor de odinioară şi ne lăsăm integral în seama încîntărilor procurate spontan de reîntîlnirea cu aceleaşi figuri, care vin spre noi, de pe lungul versant coborîtor al secolului trecut, încrezătoare şi fericite.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite