Un punct forte al producţiei din 1980 era prezenţa marii actriţe Vanessa Redgrave în rolul principal.

A fost tradusă în româneşte de regretatul Petre Bokor şi, din câte se pare, a cunoscut premiera pe ţară de abia cu ocazia unui spectacol marca Alexander Hausvater, produs de Teatrul Alexandru Davila din Piteşti.

Cel de-al Doilea Război Mondial, Holocaustul, Shoah-ul au fost ele însele fenomene excepţionale. Un şir de teste, de examene la care istoria a supus umanitatea, tot atâtea probe la care o întreagă omenire, îndeosebi civilizaţia europeană a aşa-zisului „secol al intelectualilor” a rămas, spre ruşinea ei, corigentă. Iată însă că în aceste cadre pe care o minte normală nu ar fi trebuit nici să şi le imagineze, cu atât mai puţin să le admită ori să le devină complice la înfăptuire, s-au petrecut alte şiruri de fapte excepţionale. La un moment dat, în lagărul de la Auschwitz, loc al memoriei, cum am spune astăzi, utilizând o formulă a lui Piere Nora, în care erau supuşi exterminării oameni proveniţi din toate ţările Europei zdrobite de cizma nazistă, a fost creată o orchestră de femei. Componentele acesteia, conduse de o evreică trăitoare în Germania, cântau spre a câştiga timp. Pentru a câştiga viaţă. Ştiau că îşi datorează scăparea de la gazare doar faptului că le fac pe plac comandanţilor lagărului şi superiorilor acestora. Că mai câştigă o zi de viaţă numai dacă le cântă acestora ceea ce naziştilor le place. Ceea ce nu înseamnă că nu au avut parte de umilinţe, de înfometare, chiar de dispreţul celor ce le acuzau că practică un fel de colaboraţionism cu germanii.  La un moment dat, din orchestra cu pricina a ajuns să facă parte o pianistă evreică de origine franceză, pe nume Fania Fenelon. Miller a scris piesa Playing for time pe baza mărturiilor acesteia.

Alexander Hausvater a realizat la Teatrul Alexandru Davila din Piteşti un spectacol perfect descris de o frază din caietul-program al Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio şi de Forme Noi, ediţia a XXIII a. „Fania Fenelon este un spectacol de lumină, ritm, culoare, un spectacol energic şi entuziasmant”. Practic, regizorul convoacă o formulă spectaculară ce i-a devenit un fel de marcă de înregistrare. Formulă deja de ani buni verificată, consacrată, fundamentată pe energie, pe fizicaţie, pe dans, pe muzică aproape neîntreruptă, pe o rostire a replicilor absolut specială, dar şi pe agresarea voluntară a simţurilor spectatorului. O face cu ajutorul unor colaboratori de primă mână, aşa cum sunt Diana Sav (decor), Maria Miu (costume),Marius Hristescu (muzica), Victoria Bucun (coregrafia), Lucian Moga (light design), Constantin Şimon (video design).

Actorii contează în primul rând la nivel de grup, de ansamblu, ceea ce nu înseamnă însă că montarea nu îngăduie sau nu facilitează şi creaţii individuale. Unele de-a dreptul remarcabile. Începând cu aceea a Paulei Chirilă, distribuită în rolul titular,  care, cu această ocazie,  se dovedeşte a fi mult mai mult decât ceea ce ştiam de ani că este. O excelentă  actriţă de comedie. Paula Chirilă apare în condiţia de actriţă de dramă, mărturiseşte, cântă, dansează, dă seama dinamic, cu implicare, fără lacrimaţii şi inutile ori deranjante patetisme despre sinuozitatea şi tragismul unui destin absolut aparte. I-am mai remarcat pe Ramona Olteanu (Alma) distribuită în rolul dirijoarei care ştie că misiunea ei este să îşi salveze partenerele chiar impunându-şi sieşi o conduită dură, pe Oana Marcu (Elzvieta), pe Ada Dumitru (Etalina), pe Ioana Pădăreanu (Mala), pe Ciprian Valea (Kramer), pe Adriana Drugulescu (Ceaikovska), pe Gogu Preda (Ofiţerul SS), pe Vlad Popescu (Edek). Geometria grupurilor e impecabilă, mişcările asemenea, perfect coordonate (aici e meritul excepţionalei coregrafe Victoria Bucun), muzica amestecând şansonete, tangouri celebre, celebrul vals cu rol de melodie- temă  al lui Eugen Doga, pasaje din Schubert şi Beethoven. Acorduri de la simfonic la jazz, de la sonuri populare la swing într-o asociere/alternanţă absolut cuceritoare. Muzica devine ea însăşi personaj. Aceasta şi graţie contribuţiei lui Marius Hristescu. Păcat însă că uneori muzica acoperă replicile, păcat că la cântecul final (măcar acolo) actriţele nu au avut la dispoziţie lavaliere, bizar că, deşi tehnic impecabil, spectacolul rămâne relativ deficitar la capitolul emoţie.

Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti- FANIA FENELON –adaptare după piesa “Playing for time” de Arthur Miller de Alexander Hausvater; Traducerea: Petre Bokor; Regia: Alexander Hausvater; Decor: Diana Sav; Costume: Maria Miu; Muzica: Marius Hristescu; Coregrafia: Victoria Bucun; Light design: Lucian Moga; Video design: Constantin Şimon; Cu: Paula Chirilă (Fania Fenelon), Ramona Oltean (Alma Rose), Tatiana Serghi (Mariane), Oana Marcu (Elzvieta), Gabriela Roşu (Paulette), Andreea Drugulescu (Lotte), Ada Dumitru (Etalina),Iulia Dumitru (Mandel), Diana Bagdasar (Hélène), Luiza Ghindă (Greta), Delia Toader/ Teodora Colţ (Esther), Ioana Podăreanu (Malea), Ciprian Valea (Kramer), Adriana Drugulescu (Ceaikovskaia), Valentin Dobriţă (Doctorul), Maria Popa şi Roxana Tomescu (Două gemene), Gogu Preda (Heinz, ofiţer SS), Vlad Popescu (Edek), Andrei Nedelea (Doi deţinuţi evrei); Data reprezentaţiei 8 noiembrie 2019.