CRONICA „Mi-e frică că te pierd pe tine“.Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, în spectacolul „Umbre“ de la Naţional FOTO

Publicat: 02.07.2017 16:59

Ultima actualizare: 05.08.2022 09:54

Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, în „Umbre“ FOTOGRAFII: Florin Ghioca

În spectacolul „Umbre“, o dramă schimbă destinul unei fete şi al familiei sale. Spectacolul, care s-a jucat la Sala Atelier duminică, 2 iulie, în închiderea stagiunii Teatrului Naţional Bucureşti, se va relua din toamnă.

„Mi-am dorit să scriu despre absenţă şi, până la urmă, am ajuns să scriu o poveste de dragoste“, declara autoarea spaniolă Marilia Samper despre piesa sa, „Umbre“, care a avut premiera la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti.

Putem vedea spectacolul „Umbre“, într-o montare cu o distribuţie foarte bună, ce reuneşte trei generaţii de actori (Ana Ciontea, Gheorghe Visu, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Gavril Pătru, Alexandra Sălceanu), sub îndrumarea lui Vlad Cristache, unul dintre tinerii regizori pe val. Personajele îşi trăiesc drama personală până când, treptat, povestea fiecăruia se întrepătrunde cu povestea celorlalţi, ca într-un puzzle care, după ce-i ataşezi ultima piesă, dezvăluie o surprinzătoare imagine de ansamblu, aşa cum se arată în prezentarea spectacolului de la TNB. După ce fiica le este violată în pădure, părinţilor interpretaţi de Ana Ciontea şi Gheorghe Visu li se opreşte viaţa în loc.

„Reîncarnare sau reciclare?“

Paralel, un bătrânel şi o bătrânică discută despre viaţă şi moarte.

„Nu ştiu, mereu s-a spus asta, că rămâne energia şi că ajunge undeva. Nu zic că în cer, şi nici că ajungi să cânţi la o harfă undeva pe un nor. Nu, astea-s poveşti de adormit copiii. Dar ar fi frumos ca tot ceea ce simţim, iubim şi visăm, toate amintirile noastre să ajungă să se răspândească prin univers, ca un soi de îngrăşământ pentru o nouă viaţă, poate chiar pentru a face să se nască o steluţă mică în mijlocul nopţii“, spune Bătrânica. „Tu vorbeşti de reîncarnare sau de reciclare? Că nu mai înţeleg dacă ai devenit mistică sau ecologistă“, răspunde Bătrânelul.

Dramaturgul şi regizorul spaniol Marilia Samper (43 de ani) nu este la prima sa vizită în Bucureşti, prima având loc, în urmă cu trei ani, la Teatrul Odeon, cu ocazia unui spectacol-lectură bazat pe aceeaşi piesă. „Textul ăsta ocupă un loc special pentru mine. L-am scris şi l-am pus în scenă la Teatrul Naţional din Catalonia şi a reprezentat un pas important pentru mine şi cariera mea”, spunea Marilia Samper.

Mariana Mihut si Victor Rebengiuc in Umbre

Scenografia cu frunze pe jos şi copaci închişi în cutii de sticlă poartă semnătura lui Vlad Cristache. Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc sunt din nou împreună pe scena Teatrului Naţional, după cinci ani de la premiera „Conul Leonida faţă cu reacţiunea“.

Bătrânelul şi Bătrânica, interpretaţi de cei doi mari actori, au replici savuroase. O pace reconfortantă se respiră în această casă în care nimic nu este prea mult şi nimic nu lipseşte. Şi nu există alte amintiri înrămate decât cele care sunt necesare, astfel încât excesul lor să nu le scadă din valoare. Bătrânelul aduce nişte ceşti de ceai, în timp ce ea îl aşteaptă aşezată, fredonând un cântec. Bătrânelul spune „Nu mi-e deloc frică să mor. (...) Mi-e frică că te pierd pe tine“. E una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste.

Citește și: Profesorul şi actorul Miklós Bács: „L-am învăţat pe Faust noaptea“

De aia a şi rămas stabilit că eu o să mor înaintea ta“, punctează ea. „Nici vorbă. Eu trebuie să mor înainte. Sunt mai bătrân şi sunt bărbat. Bărbaţii mor înainte. Nu ştiu de ce, dar aşa e. E pedeapsa pe care ne-a dat-o natura. Dacă Dumnezeu există, în mod sigur, e femeie“, subliniază el.

Poezie şi Mister

Un spectacol plin de poezie şi mister, cu final neaşteptat, plasat în inima pădurii, loc simbolic în care sălăşluiesc temeri ancestrale, dar şi locul din care putem ieşi la lumină, mai puternici decât am intrat. O piesă despre pierderea fiinţelor iubite, dar şi despre regăsirea seninătăţii, după o lungă suferinţă.

„Totul este aici. Şi binele şi răul. Eu nu cred că atunci când cineva se duce de aici se transformă în altceva decât într-un gol, un gol rămas în universul şi în lumea pe care le-a lăsat în urma sa.

Este ceea ce am simţit dintotdeauna. Oamenii se duc, iar ceea ce rămâne este golul imens lăsat în spaţiul pe care l-au ocupat înainte, şi nu există nimic care ar putea să-l umple.

Nimeni şi nimic nu ne va putea înlocui. Dacă ar fi să fim cumva combustibilul stelelor, aşa cum zici tu, atunci asta n-ar putea fi decât acum, datorită acestui imens efort pe care îl presupune viaţa. Când cineva moare, probabil că cerul se întunecă puţin“, spune Bătrânica.

INFO