Mesagerul

Din caietul de sală (redactori - Codruţa Popov şi Gianina Jinaru-Doboş) al spectacolului cu piesa Fraţi (a nu se confunda cu Fraţii, textul lui Sebastian Barry) aflăm că ea reprezintă prima creaţie a unui scriitor american pe nume Dave Williams. A fost scrisă mai curând în glumă, e rezultatul unui pariu făcut de Williams cu nişte amici cu care ciocnea o bere. Cum pariul a fost câştigat, Dave Williams a mai înregistrat vreo două-trei recidive.

Scrierea lui Williams poate fi calificată drept o farsă de esenţă superioară, o comedie neagră sau o comedie bufă. Cum doriţi şi cum vă place. Recurge la o seamă de topoi cu mare succes în literatură, indiferent că e vorba despre genul epic sau dramatic. Întâlnirea periodică, mai de voie- mai de nevoie a unui număr fix de personaje care au multe lucruri în comun, dar şi multe diferende, spaţiul închis, izolarea, deznodământul-surpriză.

Mai concret. Frank, Peter şi Wallie sunt fiii unuia şi aceluiaşi milionar. Primul dintre ei este alcoolic, celălalt  un mincinos notoriu, iar cel mic este unanim considerat tembel. Niciodată relaţiile dintre cei trei nu au fost prea bune. Tatăl lor, milionarul, s-a gândit să le îndrepte. Drept pentru care le-a condiţionat dreptul la moştenire (bănuită a fi una colosală) de o întâlnire anuală de 36 de ore. Preţ de zece ani cei trei au obligaţia de a se vedea într-o cabană izolată, urmând ca la încheierea acestei multianuale probe de rezistenţă să intre în posesia moştenirii. Pe care tustrei o bănuiesc a fi de-a dreptul fabuloasă.

Piesa surprinde ceea ce se întâmplă- şi se întâmplă multe! - la ultima întâlnire. Numai că cel mai teribil este finalul de care cei trei iau cunoştinţă graţie unei scrisori ce le este adusă de un mesager. Aparent un  om cumsecade, care îi salvează, contra-cost, fireşte, de la moartea prin inaniţie (Wallie a uitat să aducă mâncarea, cabana este înzăpezită), dar le şi livrează teribila veste că nu au moştenit altceva nimic decât derăpănata cabană a întâlnirilor lor silite. Banii milionarului fiind donaţi unui proiect de natură umanitară.

Începutul spectacolului pus în scenă la Teatrul Naţional Mihai Eminescu de Florin Piersic jr. este cât se poate de înşelător. Mai-mai să crezi că regizorul a căzut în greşeala de a face din Fraţi un copy paste după Vestul singuratic de la Teatrul Nottara, o montare în care joacă, în direcţia de scenă a lui Cristi Juncu. Nici vorbă. Lucrurile se schimbă destul de repede, Florin Piersic jr. optând inspirat pentru registrul şi formula stilistică ale comediei bufe.

Există în spectacol nenumărate transferuri din marele mut, din filmele cu Stan şi Bran care, la rându-le, au valorificat modelul comediei italiene din secolul al XVI lea. Jocul actoricesc se dovedeşte a fi unul de  foarte bună calitate- sunt buni şi Florin Piersic jr., şi Matei Chiuariu, şi Călin Stanciu jr, drept pentru care le trecem cu vederea micile exagerări, îngroşatul cam cu nemăsură. Bună şi de efect, în linie parodică, este şi apariţia lui  Marko Adžič, în rolul episodic al Pădurarului.

Poate că spectacolul (să fie vorba doar de reprezentaţia văzută de mine?) este un pic cam lung, poate că surpriza este înlocuită, pe alocuri, de mici monotonii. Nu aceste pasagere defecte contează, nu ele sunt majoritare. Ci râsul sănătos, deconectant, neintelectual, însă de bună calitate. Buna dispoziţie cu care pleacă acasă spectatorii.  

Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara- FRAŢI de Dave Williams- Traducerea-Florin Piersic jr.- Regia- Florin Piersic jr- Scenografia- Tudor Prodan-  Sound design- Sebastian Hamburger-Cu- Florin Piersic jr., Matei Chioariu- Călin Stanciu jr., Marko Adžič- Data reprezentaţiei- 10 mai 2017