Marcel Iureş, în „Goldberg Show“, la Iaşi

Marcel Iureş, în „Goldberg Show“, la Iaşi

Scenă din Goldberg Show, cu Marcel Iureş

Teatrul Naţional Iaşi anunţă în final de stagiune, pe scena Sălii Mari, pe 10 şi 12 iulie, de la ora 19.00, un eveniment teatral:"Goldberg Show, Facerea lumii şi alte întâmplări", un spectacol în avanpremieră, în regia lui Mihai Măniuţiu, cu actorul Marcel Iureş în distribuţie.

"Goldberg Show. Facerea lumii şi alte întâmplări" este un text adaptat de Anca Măniuţiu, după Variaţiunile Goldberg de George Tabori, în traducerea lui Alexandru Al. Şahighian

Regia este semnată de Mihai Măniuţiu, decorul aparţine lui Adrian Damian - câştigător al Premiului UNITER 2016 pentru cea mai bună scenografie (Cântăreaţa cheală, regia-Radu Nica, spectacol al Naţionalului ieşean). 

"Prezenţa pe scena ieşeană a actorului Marcel Iureş, o incontestabilă valoare a teatrului şi cinematografiei internaţionale, rămâne o experienţă memorabilă pentru întreaga echipă a Naţionalului.

Marcel Iureş, deţinător al rolului principal, împreună cu actorii Teatrului ieşean şi întreaga echipă artistică, provoacă publicul să reacţioneze în faţa unui spectacol insolit, care stârneşte râsete spontane, cutremură deopotrivă şi trezeşte conştiinţe.

Un spectacol care nu trebuie ratat şi o întâlnire emoţionantă, după 17 ani, pe scenă, dintre Mihai Măniuţiu, renumit regizor, scenarist, scriitor, profesor, director de teatru şi Marcel Iureş.

Ca stăpân al teatrului, un anume Mr. Jay, regizor, e totodată Dumnezeu, stăpânul şi regizorul lumii (Jay = Iehova). Şi pe deasupra, evident, mai e şi autorul (al textului ca şi al lumii). „Locul acţiunii“? Un teatru din Ierusalim, unde Mr. Jay, asistat de Goldberg (supravieţuitor al unui lagăr de concentrare), repetă cu o trupă de teatru cele mai dramatice momente de la Facerea lumii încoace (pe scenă domneşte haosul şi debandada, dar să ne gândim numai ce harababură cumplită trebuie să fi fost şi pe-atunci, la începuturi, când Dumnezeu, văzând toate câte făcuse, a găsit că, „iată, erau bune foarte“!).

Farmecul textului şi sursa inepuizabilă a comicului Variaţiunilor Goldberg vine tocmai din amestecul planurilor: cel al creării lumii, după Biblie, cu cel al creării unui spectacol (de la primele repetiţii pe scenă şi până la premieră) – teatru în teatru şi teatrul ca metaforă a lumii. Variaţiunile sunt aşadar un mix din secvenţe biblice – păcatul originar, Cain şi Abel,, dansul în jurul Viţelului de Aur, Moise şi Aaron, crucificarea lui Isus – cu vieţile private ale actorilor şi cu felurite întâmplări şi poveşti de la repetiţiile pentru spectacolul bibli. Trupa cu care lucrează Mr. Jay e plină de frustrări şi apatică, felul de a fi inegal şi coleric al regizorului le-a tăiat tuturor cheful de a mai juca. Goldberg face eforturi disperate să-l mai tempereze pe Mr. Jay şi să-i motiveze pe actori să joace mai departe. La toate astea se mai adaugă geloziile, bârfele, mofturile şi fandoselile, exploziile de furie, ifosele actorilor.


(…)Râsul lui Tabori, care poate şoca unele minţi înguste, este încercarea sa de a depăşi o neputinţă: să cuprindă cu mintea deopotrivă pe Dumnezeu şi Auschwitz, unde a pierit aproape întreaga lui familie. Spune Tabori undeva: „Poate că adevăratul aport evreiesc la civilizaţie constă tocmai în apropierea dintre umor şi cele sfinte... Umorul este un mod de viaţă, o cale salvatoare, şi are de-a face cu toleranţa şi cu speranţa că este posibil să trăieşti mai departe.“

Variaţiunile Goldberg sunt o farsă grotescă cu sensuri mai adânci şi străfulgerările unui umor negru dindărătul căruia se iţeşte oroarea unor crime din trecutul mai îndepărtat sau recent". spune  Alexandru Al. Şahighian, traducător Variaţiunile Goldberg.

 

GOLDBERG SHOW
Facerea lumii şi alte întâmplări
avanpremieră

adaptare de Anca Măniuţiu după Variaţiunile Goldberg de George Tabori
traducere: Alexandru Al. Şahighian

regie: Mihai Măniuţiu

costume: Cristina Milea
coregrafie: Andrea Gavriliu
asistent coregrafie: Oana Sandu
muzică originală: Mihai Dobre
light-design: Lucian Moga, Cristian Şimon
asistent regie: Irina Creţu

Distribuţia:
Marcel Iureş
Călin Chirilă
Tatiana Ionesi
Livia Iorga
Doina Deleanu
Oana Sandu
Cosmin Maxim
Doru Aftanasiu
Ionuţ Cornilă
Radu Ghilaş
Horia Veriveş
Andrei Andriucă, Diana Beşchia, Iuliana Budeanu, Gelu Ciobotaru, Biatrice Cozmolici, Mariana Dumitrache, Ana Maria Fasolă, Radu Homiceanu,  Andrei Iurescu, Alexandra Macovei, Laura Mătiuţ, Nicoleta Miru, Sebastian Munteanu, Beatrice Teişanu, Irina Tocănel, Alexandru Torboli
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările