M-am aşteptat la mult mai mult...

Trebuie să mărturisesc că de multă vreme nu mi-a fost atât de greu să scriu un comentariu despre un spectacol aşa cum stau lucrurile acum când încerc să aştern pe ecranul computerului câteva impresii despre cel intitulat „Molière/eréiloM“, producţie a Teatrului „Nottara“ din Bucureşti căruia i s-a făcut cinstea de a deschide cea de-a şasea ediţie a Festivalului „Fest(in) pe bulevard“.

Cel mai dificil îmi e să îmi clarific, în primul rând mie însumi, ce au vrut cu adevărat autorii scenariului dramatic – Roman Feodori şi Raluca Rădulescu. Să îi aducă un omagiu unuia dintre cei mai mari autori de literatură dramatică ai lumii, în fapt singurul marele scriitor clasic francez ale cărui creaţii figurează de peste 300 de ani în repertoriile tuturor marilor sau micilor teatre ale lumii? Adică să genereze un spectacol de tipul Viaţa şi opera, ilustrat cu o seamă de secvenţe socotite semnificative, decupate din cele mai cunoscute piese din feluritele etape ale creaţiei moliereşti? Sau să se folosească de pretextul evocării copleşitoarei personalităţi artistice a dramaturgului pentru ca astfel să evidenţieze capacităţile creative ale unei părţi consistente a trupei, preponderent tânără, de care dispune la această oră Teatrul de pe Bulevardul Magheru?

În al doilea rând, mi-e greu să precizez cărei categorii de public i se adresează sus-menţionatul spectacol. Spectatorilor care cunosc relativ bine Vicleniile lui Scapin, Tartuffe, Dom Juan, Bolnavul închipuit şi pot să contextualizeze fragmentele decupate sau celor care au venit la teatru eminamente pentru a se încărca cu o doză de bună dispoziţie? Publicului inteligent sau publicului, hai să-i spunem, râzăreţ? Căruia îi ajunge pur şi simplu să râdă?

FOTO Ciprian Duica

În cazul tuturor acestor întrebări mult mai în favoarea spectacolului sunt cele din-al doilea rând de ipoteze. Adică, Raluca Rădulescu şi Roman Feodori, cel de-al doilea fiind şi regizorul montării, şi-au dorit să evidenţieze disponibilităţile ludice, capacităţile de mişcare, de adaptare la o seamă de exerciţii (unele din stirpea commediei del’arte, altele parcă amintind de biomecanica lui Meyerhold) ale celor 12 componenţi ai distribuţiei, actorii Şerban Gomoi, Rareş Andrici, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Dani Popescu, Crenguţa Hariton, Cristina Juncu, Ada Navrot, Isabela Neamţu, Filip Ristovski, Mihaela Subţirică, Sorina Ştefănescu şi Laura Vasiliu. Şi, desigur, să poftească insistent publicul să râdă, că doar nu degeaba suntem pe Bulevardul Comediei. O atare ipoteză ar fi susţinută şi de îndemnul hotărât la râs şi bună dispoziţie pe care îl adresează în final (aş zice, finalul finalurilor, că tare mai sunt multe) Şerban Gomoi, în calitate de purtător de cuvânt al lui Molière, spectatorilor. Şerban Gomoi fiind actorul care domină autoritar şi cu binemeritat întreaga distribuţie. El fiind şi Molière, şi imaginea acestuia peste vreme, şi regizor, şi actor, şi personaj.

În cazul primei categorii de ipoteze, lucrurile stau mult, mult mai în defavoarea scenariştilor, a regizorului, dar şi a celorlalte persoane care şi-au pus semnătura pe producţia cu pricina. Scenariştii susţin sus şi tare că s-au slujit drept bibliografie îndeosebi, dacă nu cumva eminamente, de cartea lui Mihail Bulgakov Viaţa domnului de Molière. Nu e cam puţin? Una e ca valoare Viaţa domnului de Molière şi cu totul alta Cabala bigoţilor. De care nu mă îndoiesc că vechiul public de teatru îşi mai aminteşte graţie antologicei puneri în scenă a marelui Alexandru Tocilescu. Să fie oare mica scriere a lui Bulgakov lucrarea cea mai importantă sau măcar una care luminează aspectele altminteri complexe din viaţa lui Jean-Baptiste Poquelin zis Molière? Nici vorbă! Nu pot să nu atrag atenţia, în context, asupra gafei de proporţii care apare atât în textul de spectacol cât şi în adjuvantele spectacologice în conformitate cu care am avea de-a face cu un scriitor ce s-ar numi Jean- Baptiste Moliere Nu, numele civil al fiului de tapiţer regal este Jean-Baptiste Poquelin, în vreme ce numele lui de actor, de dramaturg, de director de trupă şi, mă rog, de regizor (atâta doar că respectiva profesie va fi atestată ca atare mult mai târziu) este Molière. Care, în cazul, piesei al cărui protagonist este un celebru seducător, a dorit în ruptul capului ca titlul acesteia să fie scris Dom Juan, deci cu m. O cerinţă ce trebuia să fie respectată cu sfinţenie, cu atât mai mult cu cât titlurile apar la vedere în limba franceză.

FOTO Ciprian Duica

Dincolo însă de aceste observaţii de detaliu, trebuie spus că întreg scenariul dramatic este unul aproximativ, superficial, lipsit de necesarele nuanţări, de înclinaţiile spre reflexivitate. Relaţia cu puterea este o temă esenţială şi a operei, dar şi a înseşi vieţii lui Molière/Poquelin. Acesta a fost nevoit să evolueze în ambele ipostaze pe muchie de cuţit. A avut nevoie de protecţia Regelui Soare (care apare vizualizat în spectacol printr-o o imensă păpuşă pe care o însufleţesc actorii), dar a şi făcut faţă de acesta o disidenţă secretă.

Sigur, se cuvin apreciate evoluţiile actorilor, munca acestora. Merită un cuvânt de laudă light design-ul elaborat de Taras Mihalevski. Coregrafia bine gândită de Aleksandr Andriaşkin. Muzica de scenă, cu sonuri de muzică de film creată de Cári Tibor. Însă profesorul de Literatură franceză care sunt de mai bine de 37 de ani şi care de aproape 30 de ani predă în fiecare an un curs de Literatură franceză al cărui scop este examinarea tipurilor de discurs literar din secolul al XVII lea, dar şi criticul de teatru care împlineşte în martie viitor 35 de ani de meserie nu poate să nu-şi împărtăşească dezamăgirea faţă de acest spectacol. M-am aşteptat la mult mai mult şi am primit extrem de puţin.

Teatrul „Nottara“ din Bucureşti - MOLIÈRE/eréiloM - după Jean-Baptiste Poquelin zis Molière şi Mihail Bulgakov; Scenariu de: Roman Feodori şi Raluca Rădulescu; Regia: Roman Feodori; Scenografia: Olga Nikitina; Coregrafia: Aleksandr Andriaşkin; Muzica: Cári Tibor; Light design: Taras Mihalevski; Cu; Şerban Gomoi (Molière,Scapin, Orgon, Dom Juan, Argan), Rareş Andrici (Tartuffe, Preotul, Cardinalul), Răzvan Bănică (Damis), Vlad Bălan (Valere, Cléante), Dani Popescu (Sganarelle, Géronte, Monsieur Poquelin, Diaconul), Crenguţa Hariton (Dorine, Moaşa), Cristina Juncu (Angéline), Ada Navrot (Toinette), Isabela Neamţu (Elmire, Madame Poquelin-Cressé), Filip Ristovski (Cerşetorul), Sorina Ştefănescu (Elmire, Béline, Armande Béjart), Laura Vasiliu (Elmire); Data premierei: 12 octombrie 2018