„Livada de vişini” de Cehov, în regia lui David Doiashvili, premieră la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”

„Livada de vişini” de Cehov, în regia lui David Doiashvili, premieră la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”

Imagine din spectacolul „Livada de vişini”, în regia lui David Doiashvili          FOTO: Florin Ghioca / TNB

Premiera spectacolului „Livada de vişini” de Anton Pavlovici Cehov, regizat de georgianul David Doiashvili, va avea loc pe 11 şi 12 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional I. L. Caragiale, în Sala Mare. Premiera internaţională a spectacolului a avut loc anul acesta la Festivalul Internaţional de Teatru din Tbilisi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regizor georgian de prim rang, David Doiashvili - aflat la a doua colaborare cu TNB după impresionantul „Rege Lear” din stagiunea precedentă - propune o construcţie barocă spectaculoasă, un cocktail expansiv de umor, pasiune, muzică, disperare de a trăi şi de a nu şti cum, o permanentă nevoie de a schimba şi de a nu şti ce, în căutarea unui nou adevăr teatral, de o cruzime poetică. 
Cu această piesă, Cehov a inovat arta dramatică, propunând tehnica „acţiunii indirecte” – evenimentele importante se petrec în afara scenei, iar noi suntem martorii reacţiilor personajelor la ce se întâmplă. Doiashvili a surprins chiar această convenţie a „martorilor în acţiune” – de la felul în care sunt dispuse gradenele pe scena Sălii Mari, până la compoziţia plastică a spaţiului şi arhitectura luminilor. Totul este construit în aşa fel încât spectatorii să privească printr-un colţ de fereastră în casa şi sufletele acestor oameni, mai mult sau mai puţin pregătiţi pentru a prinde timpul din urmă. 
Pentru rolurile principale din „Livada de vişini”, alegerea lui Doiashvili s-a oprit la Monica Davidescu şi Irina Movilă (jucând alternativ rolul Ranevskaia), pentru Lopahin la Ioan Andrei Ionescu, iar Mihai Constantin este memorabilul Firs, cel uitat de toţi cei pe care i-a slujit cu credinţă o viaţă întreagă. Celelalte roluri, la fel de bine reliefate temperamental şi artistic, sunt interpretate de: Crina Semciuc, Raluca Aprodu, Gavril Pătru, Rareş Andrici, Vitalie Bichir, Istvan Teglas, Idris Clate, Ana Covalciuc, Silviu Mircescu. 
Muzica spectacolului este compusă de colaboratorul statornic al regizorului, renumitul muzician Nikoloz Rachveli Memanishvili, scenografia  plină de poezie este semnată, în colaborare, de Tamara Kvesitadze (Georgia) şi Gabi Albu, iar coregrafia aparţine artistului Florin Fieroiu. 
„Acest spectacol nu are voie să fie o melodramă, trebuie doar să ne deschidă ochii asupra unor adevăruri: sunt momente în care crezi că eşti tânăr, că ai puterea să muţi din loc munţii, dar îţi dai seama că ai îmbătrânit, că nimeni nu mai are nevoie de tine”, spune regizorul.
Atunci înţelegi că ai avut viaţa în mâini, dar că, fără să simţi, ai rămas de partea cealaltă a timpului, în afara vremurilor pe care le trăieşti şi că nu mai eşti de folos nimănui. Să râdem aşadar”, mai precizează David Doiashvili.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările