Livada lui Dodin

Mi se pare mai mult decât îndreptăţit ca, înainte de oricare nou spectacol cu Livada de vişini pe care avem şansa de a-l vedea, să ne întrebăm, să facem tot felul de supoziţii despre felul în care va fi reprezentată ori numai sugerată scenic livada însăşi

În celebrul lui eseu Livada de vişini - teatrul nostru la care revin frecvent, George Banu, cu imensa lui experienţă şi de critic, şi de spectator, pe viaţă îndrăgostit de scrierile lui Cehov, o iubire reafirmată recent într-o micromonografie apărută la Lausanne, dar şi în cartea pe care mi-a făcut cinstea de a o scrie împreună, enumeră o seamă de soluţii la care au recurs, prin vremuri, câţiva mari regizori. Unii au preferat, pur şi simplu, să mizeze pe sensibilitatea şi imaginaţia noastră, a celor ce ne vom afla în sală, şi nu au reprezentat-o în nici un fel. Poate că aveau dreptate fiindcă atât personajele lui Cehov cât şi noi avem fiecare în suflet spaţiul respectiv.

În primele zeci de minute ale reprezentaţiei bucureştene a  spectacolului realizat la Malyi Drama Theatre  din Sankt Petersburg de Lev Dodin în scenografia fidelului său colaborator, Aleksandr Barovski, eram gata să pariez că exact la o astfel de soluţie a recurs şi marele regizor.

În faţa scenei marcată de un fundal negru se află un pat, câteva fotolii, un rest de bibliotecă, mai corect spus doar câteva cărţi şi încă două-trei obiecte de decor. Am mai zărit şi o cârpă imensă de culoare albă, aparent aruncată parcă la întâmplare al cărui rost părea a fi acela de a delimita. De a marca o cezură. De a separa. Ce de ce? Dodin a cenzurat, a comprimat destul de drastic momentul aşteptării grupului de la Paris, tot la fel cum vom vedea că a făcut cu secvenţa regăsirii camerei copiilor, cu personajul Simeon Piscik care, asemenea anonimului, poate inutilului trecător pornit în căutarea gării, a dispărut cu totul.

Destul de repede îşi fac apariţia, slujindu-se de mai toate uşile Sălii Mari a Naţionalului bucureştean, aşteptaţi de Firs, de Varia, de Duniaşa şi de Lopahin, acesta din urmă bărbat încă tânăr şi frumos, mişcându-se cu o eleganţă dobândită ce contrazice deja fostul lui statut de ţărănuş, Ranevskaia, Gaev Ania, Charlotta, Iaşa. Uşi, care spre final, după ce livada va fi fost deja vândută, va fi intrat deja în posesia lui Lopahin, vor fi de acesta simbolic zăvorâte, închizându-l acolo pe veci pe bătrânul Firs. Avem de-a face în spectacolul lui Dodin cu un adevărat cult al simetriei, fiecare secvenţă-cheie având parte de una în oglindă. 

Oaspeţi (cu toţii purtând haine negre) şi gazde (Varia e înveşmântată în cenuşiu, e îmbrobodită şi are la vedere cheile gospodăriei), depăşind clasica distincţie personaj principal-personaj secundar, consfinţind şi în acest chip operaţiunea de democratizare a ierarhiei personajelor cehoviene la care face referire în eseul sus-menţionat George Banu, vor începe să discute. Despre nimic şi despre orice. Fiecare dintre ele făcând dovada unui accentuat autism.

Degeaba încearcă Lopahin să le vorbească Ranevskăiei şi lui Gaev despre marile probleme ale livezii şi despre posibilităţile ca proprietatea, proprietatea şi nu livada, să fie salvată. Singura reacţie imediată a tuturor constă în faptul că, pe neaşteptate, îşi amintesc de livadă. Adună grăbiţi imensa cârpă albă şi o transformă în ecranul pe care va rula, preţ de câteva minute, cu acompaniament de pian, aşa cum se întâmplau în cinematografele de odinioară ce proiectau creaţiile marelui mut, un filmuleţ cu imagini ale vişinilor în floare. Filmul, realizat de Alisher Hamidoghaev este extrem de puternic, are, în consecinţă, un mare impact emoţional. Îl vom mai vedea o dată (am invocat deja cultul, obsesia simetriei încercate de Dodin)  în preambulul celei de-a doua părţi a reprezentaţiei. Foarte aproape de sfârşitul spectacolului, şi Liubov Andreevna, şi Gaev vor dori să revadă filmul livezii, însă Lopahin le va oferi role ce, fără doar şi poate, conţin copii ale peliculei respective. Cam atât, un biet film în alb şi negru, a mai rămas din livadă. Atât şi nimic mai mult.

Iată, aşadar, modalitatea de care s-a slujit Lev Dodin pentru a face simţită prezenţa livezii în spectacol. Să fie însă oare vorba doar despre atât? Cred că nu. Cum jocul actoricesc se consumă peste tot, pe toate culoarele sălii de spectacol, parcă-parcă am motive să  cred că, fie şi indirect, Dodin îl confirmă pe George Banu suprapunând, la rându-i, imaginea livezii peste metafora teatrului aflat în primejdie.

Mai sunt în spectacolul de la Malyi Drama câteva excepţionale secvenţe ce, fără doar şi poate, merită amintite. Precum aceea a veseliei artificiale , cu râsul, cântecul şi dansul aferente (muzica le aparţine lui Gilles Thibault, lui Paul Misraki şi lui Johann Strauss) de la începutul părţii a doua, atunci când, cu toţii, cu sufletul la gură, aşteaptă reîntoarcerea de la oraş a lui Lopahin şi a lui Gaev de la care vor să afle numaidecât dacă s-a vândut ori nu livada. Sau extraordinara scenă în care Lopahin, jucat dumnezeieşte de Danil Kozlovski, sărbătoreşte, savurează fără nici o reticenţă, este beat de succesul cumpărării livezii şi de răzbunarea peste timp. Chiar dacă răzbunarea se consumă în detrimentul unei Liubov Andreevna, exemplar interpretată de Ksenia Rapppoport. O femeie pe care Lopahin nu doar că o respectă, ci parcă-parcă o şi iubeşte. Scenă încheiată apoteotic cu cântecul My way al lui Frank Sinatra. O mare reuşită, un nod al întregului spectacol este reprezentat de momentul eşuatei cereri în căsătorie a Variei. O Varie (Elizaveta Bolarskaia, cu copleşitoarele ei tăceri) pe care, fără doar şi poate, Ermolai Lopahin a iubeşte, şi-ar dori să o aibă alături, pe care o sărută cu pasiune, o posedă, pentru ca, apoi, să o întrebe, şi inexplicabil, şi cât se poate de omeneşte, unde va pleca.

În ultimele clipe ale reprezentaţiei, vedem iarăşi un film, Cu toţi protagoniştii înveşmântaţi în alb, înaintând ca nişte fantome. Un film peste care se suprapun corpurile aievea ale marilor actori ce le-au  dat viaţă personajelor lui Cehov.

E vorba despre Ksenia Rappoport (Ranevskaia), Dana Abyzova (Ania), Elizaveta Boiarskaia (Varia), Igor Cernevich/Serghei Vlasov,(Leonid Gaev) Danil Kozlovski (Ermolai Lopahin), Oleg Ryasantsev (Piotr Trofimov),  Tatyana Shestakova (Charlotta Ivanovna), Andrei Kondratiev (Semion Epihodov), Arina von Ribben  (Duniaşa), Serghei Kuryshev (Firs), Stanislav Nikolski (Iaşa). Le-a dat viaţă senzaţional.    

Malyi Drama Theatre din Sankt Petersburg- LIVADA DE VIŞINI de A. P. Cehov- Adaptare scenică de Lev Dodin- Regia-Lev Dodin- Scenografia- Aleksander Borovski- Muzica- Gilles Thibaut, Paul, Misraki şi Johann Strauss- Operator film- Alisher Hamidhogaev- Light design- Damir Ismagilov- Cu-Ksenia Rappoport, Dana Abyzova, Elizaveta Boiarskaia, Igor Cernevich/Serghei Vlasov, Danil Kozlovski, Oleg Ryasantsev,  Tatyana Shestakova, Andrei Kondratiev, Arina von Ribben, Serghei Kuryshev, Arina von Ribben, Serghei Kuryshev, Stanislav Nikolski- Data reprezentaţiei- 30 octombrie 2016