Dar ni le vom aminti cu siguranţă pentru tandreţea şi înţelepciunea lor şi le vom pune alături de celelalte mărturii despre cine a fost Liliana Tomescu aşezată solid şi binemeritat în galeria de valori a teatrului românesc.

Peste trei decenii pe scenele din ţara noastră, artistă emerită a României când încă era tânără, marea actriţă şi-a legat numele şi gloria de Teatrul Armatei devenit Nottara. Aici, în teatrul de pe bulevardul Magheru a debutat cu adevărat (mai jucase la Cluj), aici a fost vedetă, jucând cele mai importante roluri şi cucerindu-şi publicul care o adora. Pentru că şi ea îl iubea la fel de mult dăruindu-i spectacole de neuitat. Drame şi comedii, cu muzică sau doar cu întâmplări vesele când nu erau adevărate poeme scenice. Ciocârlia de Jean Anouilh şi Pygmalion de G.B. Shaw, Adio Charlie (500 de reprezentaţii) şi Luna dezmoşteniţilor de O, Neill, Henric al IV- lea de Pirandello, Schimbul de Claudel sau Cinci romane de amor de Teodor Mazilu, Cele două orfeline şi Bună seara, Domnule Wilde, sunt titluri care nu pot lipsi din nici o antologie a teatrului românesc. Cu parteneri unul si unul precum George Constantin, Cristea Avram, Stefan Iordache, Dorin Varga, Anda Caropol, Melania Cârje, Gilda Marinescu, Carmen Stănescu. Cu regizori renumiţi ca Sanda Manu, Dinu Cernescu, Lucian Giurchescu, George Rafael, Alexandru Bocăneţ. Aparţinea aşa dar, unei familii alese de artişti între care a strălucit cu farmecul, cu forţa temperamentului ei pe care ştia să şi-l modeleze cu disciplină şi rigoare profesională.

Fiinţă solară dar şi profund reflexivă emanând optimism raţional şi tenacitate, Liliana Tomescu şi-a înzestrat rolurile nu doar cu sensibilitatea nativă cu care o împodobise natura, dar şi cu multă cultură, fiind în acelaşi timp un cărturar, un intelectual pentru care teatrul pleacă înainte de orice de la carte, de la şcoală. Dobândise aceste aptitudini încă din familie şi mai apoi prin studiile alese de care a avut parte.

Puţinele mărturii pe peliculă sunt întregite de cele multe pe banda de magnetofon datorită înregistrărilor de la Teatrul radiofonic. Acestea ne-o pot aminti astăzi pe Liliana Tomescu – actriţa cu un timbru inconfundabil, cu o voce pe cât de clară pe atât de expresivă. Şi dacă e să-i credem pe cei care pun un preţ inestimabil pe vocea actorului putem apela la aceste înregistrări ori de câte ori ni se face dor de ea, şi vrem să-i simţim caratele.

În Suedia unde a ales să trăiască după 1980 simţind norii care se abăteau peste ţară, a fost la fel de preţuită ca actriţă şi profesoară primind însemnate distincţii. I s-a făcut şi o statuie după cum ne-a înştiinţat la timp soţul ei, actorul Lucian Muscurel, mereu atent la prezenţa actriţei în lume. Alături de Lucian Muscurel care a însoţit-o în toate împrejurările cu nesfârşită dăruire, Liliana Tomescu a contribuit la complinirea imaginii adesea dramatice a exilului românesc.

Această imagine, recuperată necesar cu ocazia premiului UNITER pentru întreaga activitate a fost şi ultima ei apariţie pe o scenă din România când ne-a salutat din lumina reflectoarelor arborând acelaşi râsu-plâns.

Au urmat evocările de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, MNLR cu prilejul sărbătoririi celui de al nouălea deceniu de viaţă, moment marcat de o impresionantă emisie filatelică distribuită publicului. Tot în viaţă fiind a fost omagiată şi cu ocazia lansării cărţii alcătuită de Marina Spalas şi Sergiu Cioiu, tipărită şi îngrijită de Costel Postolache la editura Integral în anul 2020. De la distanţa miilor de kilometrii care ne despărţeau, vocea Lilianei Tomescu a ţinut loc de prezenţă.

Acest remember postum se însoţeşte acum doar de chipul Lilianei, rămas tânăr în amintirea multora dintre noi, într-una din cele mai frumoase fotografii, care-i era şi cea mai dragă artistei. Imagine reprodusă şi pe coperta monografiei ce-i poartă numele, de unde Liliana ne priveşte zâmbind galeş unui gând melancolic şi de ce nu, trecutului.