Vreme de patru ani teatrul a suferit nu doar un facelift, ci o adevărată revigorare a interiorului său, foarte importantă pentru publicul cu sensibilităṭi seismice, căci a fost consolidată acum structura de rezistenṭă a clădirii. Au fost îndepărtate cele 150 t. adăugate după cutremurul din 1977, de care a profitat Ceauṣescu, pentru a ordona schimbarea aspectului exterior al clădirii, ce fusese gândită cu 13 ani mai devreme de arhitecṭii Horia Maicu, Nicolae Cucu ṣi Romeo Belea. Din 2007 ultimul dintre ei a coordonat lucrările de renovare, prin care nu doar că s-a revenit la aspectul exterior iniṭial, inspirat de „pălăria lui Caragiale“, dar a fost mărit ṣi numărul sălilor de spectacol la ṣapte, în timp ce mare parte din zonele conexe au primit destinaṭia de arii conviviale, ce sunt sau urmează a deveni spaṭii de expoziṭii, librării, cafenele, deschise pe tot parcursul zilei pentru public – care s-ar putea să aibă nevoie de o hartă a locului.

Au fost aduse pe scena mare, la final de stagiune, mari spectacole care, din cauza reconstrucṭiei, fie fuseseră scoase de pe afiṣ, fie avuseseră premiera în alte săli ale teatrului, ce au rămas deschise  – ṣi bine au făcut! – în ciuda asediului liber consimṭit al macaralelor.

A revenit astfel la Bucureṣti regizorul Alexander Morfov, pentru reluarea marii montări pe care a semnat-o aici în 2011, pe textul lui Friedrich Dürrenmatt, Vizita bătrânei doamne. A revenit ṣi marea actriṭă Maia Morgenstern (foto ADI BULBOACA), pe scena ce i-a fost casă până în 2012, când a luat în mână frâiele Teatrului Evreiesc de Stat. Ṣi a revenit în fastuosul decor care i-a adus scenografului Nikola Toromanov premiul UNITER în 2012, ṣi echipa de elită selectată de directorul de scenă bulgar, alcătuită din actorii permanenṭi ṣi invitaṭi ai Teatrului Naṭional.

Nonconformistul regizor bulgar a oferit publicului român această dramă tragi-comică, într-o versiune ce foloseṣte cu mare ṣtiinṭă mijlocele scenice, pentru a face să transpară, sub aparenṭa domestică cenuṣie a acestei lumi, stratul ameninṭător de rapacitate, violenṭă ṣi sete de sânge, ce animă dintr-odată o comunitate mică, instigată la crimă de mirosul banilor, oferiṭi de văduva bogată, care îṣi răzbună astfel necinstirea din tinereṭe.

Morfov construieṣte cu măiestrie scenele mici, dar ṣi pe cele „de masă“, obṭinând astfel o alternanṭă valoroasă între partiturile individuale şi cele corale (ṣtiam că e un maestru, de când a venit prima oară la Bucureṣti, la invitaṭia TNB, cu piesa Exilaṭii, producṭie a Teatrului Naṭional Ivan Vazov din Sofia). Copilul teribil al teatrului bulgar foloseṣte dramaturgic toate spaṭiile conṭinute de decor, oferindu-le succesiv prim planul, prin intermediul luminilor inteligent utilizate. Ar fi preferabil ca traiectoria acestui tip de spectacole să fie cât mai lungă, fiindcă ele îṣi câṣtigă prestigiul prin capacitatea specială de a îmbina clasicul cu modernitatea, de a face să palpite valoarea în ritmurile emoṭiei de azi. Din această categorie a spectacolelor-punte făcea parte ṣi Eduard III, producṭia TNB semnată acum ṣapte ani de regretatul Alexandru Tocilescu, prin care Ion Caramitru a ṣi început clădirea relaṭiei speciale dintre Teatrul Naṭional din Bucureṣti si cel din Sofia. Nu ştiu de ce s-a scos această producṭie din repertoriu, dar ṣtiu că intram mereu cu o strângere de inimă, la una din săli, prin spatele teatrului, pe perioada ṣantierului, pe sub o arcadă ce reprezenta o parte din structura metalică a impozantului pod care constituia decorul acestei producṭii shakespeariene.

Un alt spectacol ce a avut premiera anul trecut, la Sala Studio, unde se simṭea că decorului aceluiaṣi Nikola Toromanov îi lipseṣte spaṭiul de respiraṭie, aduce acum Furtuna din sufletele ṣi minṭile personajelor lui Shakespeare, pe scena mare a Naṭionalului. Un Prospero gândit tot de regizorul Alexander Morfov pentru Ion Caramitru: un înṭelept dezamăgit al zilelor noastre, care cunoaṣte poeticele secrete ale lumii văzute ṣi nevăzute, dar care îṭi poate spune ṣi ce înseamnă E=mc2. Ṣi cu un Caliban din categoria resentimentarilor pragmatici, cu care Mihai Călin a câṣtigat premiul UNITER. Într-o echipă actoricească bine închegată, cu care regizorul a construit scene încărcate emoṭional ṣi tablouri vivante muzicale memorabile.

FOTO Florin Ghioca

O viziune a zilei de azi, ce pune accentul pe complotul si maṣinaṭiunile care aduc sau îndepărtează personajele de (la) putere. Cea politică. Prin prisma căreia se leagă ṣi se dezleagă toate intrigile. Nimic nu scapă necorupt de politic, nici chiar iubirea ṣi cunoaṣterea, care încoronau, cândva, valorile lumii civilizate. Cu acest spectacol, Teatrul Naṭional din Bucureṣti a stârnit entuziasmul publicului, acum două luni, la tânărul, dar ambiṭiosul festival MITEM, de la Budapesta, alături de producṭii ale altor prestigioṣi oameni de teatru, precum Toni Servillo (cel mai bun actor european al anului 2013, în La grande bellezza), rebelul flamand Luk Perceval, clasicul avangardist Eugenio Barba, sau furioasa italiancă din sudul subdezvoltat, Emma Dante.  

Că nu este o întâmplare această colaborare transdunăreană cu bulgarii, ci încă un pas în strategia de relaṭionarea regională a Teatrului Naṭional din Bucureṣti o dovedeṣte ṣi participarea din luna mai a unui alt spectacol aflat în repertoriu de ṣase ani, la festivalul croat Small Scene Theater. De la Rijeka, Lecṭia, lui E. Ionesco, o farsă tragică a manipulării, în viziunea corozivului Horaṭiu Mălăele, s-a întors cu două premii: cel de interpretare, câṣtigat de regizorul-interpret ṣi cel de popularitate. 

Tot spre finalul stagiunii regizorul Felix Alexa ṣi actorii Teatrului Naṭional au adus pe scena Sălii Atelier, apocalipsa violenṭei cotidiene, marca Fraṭii Presniakov. Actori din toate generaṭiile au întrupat diversele personaje din Terorism, colajul scenelor de viaṭă alese de autori, pentru a alcătui un tablou al agresivităṭii specifice vieṭii din Rusia lui Putin. De la brutalitatea trupelor antitero, trecând prin sadismul sexual adulterin, ucigaṣa alienare corporatistă ṣi luptele din interiorul forṭelor de  poliṭiei, până la aparenṭa paṣnică, cu care două bunici criminale pun la cale încă o otrăvire.

Considerată a fi cea mai bună piesă a scriitorilor ruṣi, Terorism a oferit echipei TNB conduse de Felix Alexa, un excelent suport pentru construcṭia, bucată cu bucată, a unui univers scenic hiperdinamic, din care sarcasmul ṣi oroarea au gonit orice urmă de poezie ṣi speranṭă. Anormalul a luat în stăpânire această lume (a Rusiei, a noastră?), iar spectactorul, fie că se indignează sau râde, sigur nu iese indiferent din sala de spectacol.

În ultima săptămână a stagiunii mai puteṭi vedea spectacole de diferite calibre ṣi pentru diverse gusturi ṣi vârste, la oricare din cele ṣapte noi săli ale TNB (le găsiṭi pe site-ul teatrului).


FOTO Augustin Bucur

Dar cred că nu trebuie ratată întâlnirea de mâine, de la Sala Mare, cu doi monṣtri sacri ai generaṭiei de aur a teatrului românesc, Sanda Toma ṣi Victor Rebengiuc, într-o puternică dramă, Toṭi fiii mei, scrisă de Arthur Miller în 1947, dar în a cărei pledoarie pentru iubire ṣi adevăr regizorul Ion Caramitru a găsit argumente împotriva cântecelor de sirenă ale născândului consumerism de la noi.

Teatrul Naṭional pare că îṣi închide porṭile, dar în spatele lor zumzetul activităṭii nu va înceta, ba chiar va creṣte, fiindcă din 28 august prima scena a ṭării devine gazda primului Festival Internaṭional de Teatru NETA, pe care l-a iniṭiat ṣi îl organizează. Până pe 4 septembrie, amatorii de teatru vor putea vedea 13 producṭii din zece ṭări, membre ale reṭelei New European Theatre Action, înfiinṭată în 2004, cu scopul susṭinerii colaborării artiṣtilor ṣi a instituṭiilor teatrale europene, prin cofinanṭări de la Comisia Europeană.

Aṣa că, la începutul toamnei, Teatrul Naṭional îi va pune pe mulṭi amatori de evenimente culturale în faṭa dilemei: Festivalul Enescu sau Festivalul NETA?  Un fapt îmbucurător, căci e semnul unui preaplin cultural, de care capitala ṭării are nevoie.

Aṣadar, TNB ne spune: adio, dar revin la tine !