1. O poveste puţin altfel de la Vama Veche

Pentru moment, Maria Manolescu rămâne un nume dacă nu neapărat important, oricum promiţător de autor de literatură dramatică românească graţie a două texte. De la a căror scriere a trecut, din păcate, o oarecare vreme. Şi, cu toate că Maria Manolescu s-a afirmat încă şi mai percutant în genul epic, în roman, cred că nu ar fi rău deloc să recidiveze şi în dramaturgie.

Cele două texte la care fac referire sunt Sado Maso Blues Bar şi With a little help from my friends, ambele având şansa de a fi lansate în circuitul teatral naţional prin două montări semnificative. Spectacolul cu Sado Maso Blue Bar, realizat acum destul de mulţi ani la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, rămâne şi astăzi, cel puţin în memoria mea, unul dintre cele mai bune regizate de Gianina Cărbunariu, în vreme ce premiera pe ţară cu With a little help from my friends, pusă în scenă la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi de Radu Apostol, are incontestabilul merit de a fi lansat în profesie câţiva tineri foşti studenţi, foarte reuşiţi, ai lui Emil Coşeru. Îi am în vedere pe Corneliu Laur, Vlad Volf, Olimpia Melinte, Cosmin Panaite şi Cosmin Maxim.

FOTO Remus Toderici

With a little help from my friends a fost scrisă de Maria Manolescu în urmă cu vreo zece ani şi a fost pentru întâia oară pusă în scenă ca urmare a promisiunii, respectată, a proiectului DramAcum 3 de a reprezenta scrierile premiate. Este o piesă despre viaţă, despre moarte şi despre inconştientul joc pe care îl practicăm uneori cu ele. O piesă despre adolescenţii cărora uneori se întâmplă să devină ori să se creadă prea repede maturi. La fel cum li se întâmplă să creadă în falşi prieteni. La rândul lor adolescenţi dezinvolţi, poate chiar teribilişti, care, în loc să le sară cu adevărat zişilor prieteni în ajutor în momente dificile, îi lasă baltă cu problemele lor, mimând că le-ar fi aproape. În acest caz concret, îl lasă pe Miki cu disperarea că nu mai are nici un viitor în urma unor complicaţii sentimentale.

Aşadar. Miki, liderul recunoscut al unui mic grup de prieteni, nutreşte gânduri suicidare fiindcă din cauza inabilităţilor lui pare să o fi pierdut pe Ruxandra. Merge la mare, în spectacolul montat la Teatrul bucureştean Excelsior marea însemnând mitica, cvasi-părăsita Vamă Veche, însoţit de cei pe care îi socoteşte prieteni. De superficialul Radu, de Andi, băiatul cu înclinaţii homosexuale îndrăgostit de el, de Ada. Vrea să îşi găsească sfârşitul printr-o metodă ce aminteşte de ruleta rusească. Are la îndemână un pistol, iar sorţii trebuie să decidă care dintre prietenii lui va trage pe trăgaci. Groapa e deja pregătită. Criza pare a fi pe punctul de a fi depăşită odată cu venirea şi împăcarea cu Ruxandra, numai că în entuziasmul de happy end, revolverul se descarcă, zişii prieteni rămaşi în viaţă vrând să scape de orice complicaţie.

FOTO Remus Toderici

Textul Mariei Manolescu nu e perfect, amestecă majorul şi minorul, este şi niţel stufos, poate şi puţin cam „vorbăreţ”. E, însă, montat inteligent de Alexandru Mâzgăreanu, în scenografia inspirată a lui Romulus Boicu. Asociază sound-urile din perioada flower-power - (Beatles-Nirvana) cu muzica special compusă pentru spectacolul de la Excelsior de Alexandru Suciu. Are parte de un foarte bun interpret al rolului Miki. E vorba despre Alexandru Voicu, nominalizat la premiul de debut UNITER 2015, marele laureat al Galei Hop din septembrie 2016. Buni sunt şi ceilalţi tineri actori din distribuţie- Vlad Bălan (Radu), Andrei Cătălin (remarcabil în Andi), Irina Antonie (o aparent fragilă Ada) şi Beatrice Rubică. Atenţie însă la excesivul firesc şi la „bucureştenismele” din rostire.

Teatrul Excelsior din Bucureşti - WITH A LITTLE HELP FROM MY FRIENDS sau UN JOC PE BUNE de Maria Manolescu; Regia: Alexandru Mâzgăreanu; Scenografia: Romulus Boicu, Muzica: Alexandru Suciu; Video Mapping &Design: Luca Achim şi Cristian Niculescu; Cu: Alexandru Voicu, Vlad Bălan, Andrei Cătălin, Irina Antonie, Beatrice Rubică; Data reprezentaţiei:  27 septembrie 2016

2. Un Othello remarcabil esenţializat

Cercetători mai vechi (Haig Acterian) şi mai noi (Andrzej Zurowski) îi plasează pe acelaşi nivel de importanţă, în economia piesei shakespeariene, pe Othello şi pe Iago.

Întrebarea care se pune e cea referitoare la motivele ce îl determină la acţiune pe maleficul Iago. Dincolo de invidia nutrită la adresa lui Othello şi de dorinţa de a-i lua locul. Cum se explică ura lui la adresa Desdemonei. Regizorul Mihai Măniuţiu, în valoroasele lui studii shakespeariene, observa, pe bună dreptate, după părerea mea, că Iago ştie foarte bine că, distrugând-o pe Desdemona, îl distruge pe Othello.

În excelentul, concentratul spectacol montat la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, regizorul Suren Shahverdyan aprofundează psihologia distructivă a lui Iago (Mircea Silaghi). Omul este un marginal, e puternic măcinat lăuntric, din punct de vedere psihologic se situează undeva în vecinătatea lui Richard al III lea. E obiectul dispreţului cvasi-general exprimat, fără nici cea mai mică urmă de disimulare de cei ce îl înconjoară.

Pe lângă faptul că e animat de dorinţa de rapidă parvenire în ierarhia socială, respectivul nutreşte complexele specifice încornoratului. Real sau imaginar. Puţin importă. Pune la cale un întreg eşafodaj de mârşăvii. Ţese o imensă pânză de păianjen (excelent sugerată printr-un inteligent joc de frânghii) în care cad pe rând Desdemona (Andrada Fuscaş), Othello (Liviu Cheloiu), Cassio ( Daniel Nuţă), Emilia (Ela Ionescu), Bianca (Camelia Pintilie), Roderigo (Radu Câmpean).

Suren Shahverdyan este, pe drept cuvânt, preocupat de ajunsul la esenţă. A realizat în acest scop un conspect textual drastic redus la capitolul personaje, diminuând pe cale de consecinţă şi numărul de acţiuni. Fără a-i scăpa nici măcar una dintre cele fundamentale.

Viziunea minimalistă, însă nicidecum sărăcăcioasă a montării este admirabil susţinută de conceptul scenografic datorat lui Mc Ranin şi Ralucăi Frăţiloiu. Totul se rezumă la cutia neagră a lui Stanislavski (avem de-a face nu doar cu noaptea reală, ci şi cu una apăsat simbolică), câteva scaune pe care sunt aşezaţi actorii/personaje ce îşi aşteaptă replicile, scaune din care se construiesc eşafodaje cu bogate funcţii expresive şi virtuţi plurisemantice, câteva butoaie şi deja menţionatele frânghii. Totul valorat de un foarte bun light design şi un joc la vedere cu proiectoarele din scenă. Vorbele şi stările sunt admirabil asociate, completate, continuate prin comentariul muzical excelent ales, dar şi prin coregrafia foarte inspirată datorată Danielei Rotari.

Fireşte, toate acestea sunt importante, au valoarea lor, însă marele atu al montării, izbânda lui Suren Shahverdyan se concentrează în lucrul cu actorii. Care e minuţios, cum nu se poate mai atent la cel mai mărunt detaliu. Se obţin remarcabile gradaţii ale încrâncenării atât în jocul interpretului lui Othello, Liviu Cheloiu, cât şi în cel al lui Mircea Silaghi (Iago). Dar şi ale ipostazelor feminităţii. Sincere, naive, cvasi-adolescentine, în cazul Desdemonei foarte bine jucată de Andrada Fuscaş.  Ceva mai încercată, mai înclinată spre ură şi răzbunare în  cel al Emiliei - Ela Ionescu - şi al Biancăi - Camelia Pintilie. Daniel Nuţă, actor tânăr, bărbat prezentabil, este exact ceea ce trebuie să fie în Cassio, iar Radu Câmpeanu joacă un Roderigo comme il faut.

FOTO: Teatrul Tony Bulandra

Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte - OTHELLO de William Shakespeare; Traducerea în limba română: Valeriu Andriuţă; Regia: Suren Shahverdyan; Scenografia: Mc Ranin şi Raluca Frăţiloiu; Coregrafia: Daniela Rotari; Cu: Liviu Cheloiu, Andrada Fuscaş, Mircea Silaghi, Ela Ionescu, Daniel Nuţă, Camelia Pintilie, Radu Câmpean; Data reprezentaţiei: 18 octombrie 2016