Nu iau fireşte în calcul alte carnavaluri cu tradiţie între care cel de la Veneţia e cel mai …teatral şi filosofico-melancolic, deplângând morbid de secole fala falnicei republici serenissime (S-a stins fala falnicei Veneţii!) şi nici fiestele spaniole, puse mai ales în slujba unor tradiţii belicoase când nu sunt religioase. În Bucureştiul nostru iubit n-avem carnavaluri în sensul clasic al cuvântului (cele gay, de tradiţie recentă au mai degrabă conotaţii politice), avem în schimb festivaluri de toată mâna, de la cele zise ale produselor tradiţionale care ne afumă autumnal cu recolta bine frăgezită pe grătarele din parcuri şi pieţe publice, până la marile desfăşurări de forţe artistice din ţară şi de pe mapamond, din domeniul teatrului, muzicii, dansului, sărbători adevărate ale spiritului.

De puţine ori deci haina de sărbătoare pe care ar vrea să o îmbrace cu acest prilej oraşul îi stă şi bine, cel mai adesea degenerând în praznice balcanice, zgomotoase şi de prost gust. De tot atâtea ori s-ar vrea antrenarea populaţiei într-un joc frumos, relaxat şi sărbătoresc, dar pentru asta mai avem ceva de lucrat la capitolul cultură urbană.

O tentativă în această direcţie face Festvalul internaţional de teatru de la Teatrul Nottara, care la această a doua ediţie îşi încearcă din nou norocul în câştigarea inimii bucureştenilor. Cu doar două săptămâni înaintea marelui festival naţional de teatru care va începe la Bucuresti, cei de la Nottara aruncă mănuşa printr-o invitaţie inedită amintind la debut de chiar originile spectacolului teatral. Nu chiar la Dionisos şi la serbările dionisiace de la începuturile teatrului mă gândesc acum, ci pur şi simplu la dorinţa tot mai fierbinte a teatrului de a apropia, provoca şi include strada. Cu tot ce înseamnă ea ca viaţă şi personaje. Cu intenţii de marketing poate, dar în subsidiar şi cu dorinţa de a-şi declara apartenenţa la public (înainte chiar de a fi instituţie a Primăriei), profitând de locaţie, bulevardul Magheru - cel mai mare şi circulat din capitală, Nottara-ul, un teatru cu vechi ştate de vedete şi glorii, şi-a scos aşadar în stradă culisele, de la costume la personal pentru a veni în întâmpinarea publicului, fluturând dezinvolt chemarea la… festin. Tot pe aici, dacă-mi aduc bine aminte, am văzut spectacole începând în caleşti de epocă (era prin anii 90 când publicul uitase drumul la teatru) sau sfârşind tot aşa în chiote de nuntă (vezi Idiotul de Dostoievski, un spectacol al regizorului rus Andrey Zoldack) .

Bulevardul are, s-ar zice, predestinare chiar dacă acum festinul pregătit de organizatori se anunţă dichisit şi ales, cu comedie bună şi cu o tematică de actualitate din care s-au reţinut cuvintele criză şi electorale. Dacă mai credem că pe lângă atâtea atribute asociate lui Homo… ludens ar putea fi cel mai potrivit nevoilor noastre de dezinhibare şi libertate interioară să acceptăm aşa dar provocarea şi să admirăm pofta de joacă a celor care ne-au întâmpinat cu o deschidere carnavalescă, pitorească şi colorată care a oprit trecătorii sâmbătă după-amiaza poftindu-i să intre la teatru înfruntând gropile din asfaltul prospăt raşchetat (cum ştiţi reasfaltarea continuă an de an în Capitală, singura noutate ar fi popicăria răsărită pe trotoarele aceluiaşi bulevard). Am mai fost îmbiaţi şi cu oferta podgoriilor Murfatlar, care au gravat pe sticlele festive un  nume atât de teatral, Conu Alecu (în mintea mea asocierea cu Alecu Popovici s-a făcut automat, fără vreo legătură poate cu intenţiile  organizatorilor, fiindcă îmi place să mi-l aduc în memorie pe  simpaticul om de teatru, odinioră secretar literar la Nottara şi mare admirator al lui Bachus).

Acestea fiind zise, festivalul Festin pe bulevard de la Teatrul Nottara a început vesel mai ales că pe scenă a evoluat  în seara inaugurală trupa Companiei Liviu Rebeanu a Teatrului National din Târgu-Mureş povestindu-ne în termeni tot de comedie şi de actualitate despre chixul lui „Don Quijotte”. Spectacolul după opera omonimă a spaniolului Miguel de Cervantes, rescrisă şi pusă pe note de celebra cantautoare Ada Milea şi regizat de Mihai Măniuţiu, nu scapă de obsesiile delirului de putere care omoară în finalul reprezentaţiei una dintre cele mai frumoase speranţe ale omenirii întruchipate de legendarul personaj, visul. O face ce-i drept cu umor şi inteligenţă, dar concluzia tot aia e chiar dacă în final instrumentiştii îşi recuperează din praful scenei instrumentele simbolice şi le pun în poziţie cântătoare.

Teatrul nostru cel de toate serile are în această săptămână, aşadar, un loc privilegiat. El se numeşte Teatrul  Nottara de pe Bulevardul Magheru. O adresă pe care e bine să o reţineţi pentru a profita de oferta celei de-a doua ediţii a Festivalului internaţional „Festin pe bulevard”. Poftă bună!