Ion Brad, fost ambasador al Republicii Socialiste România la Atena şi fost director al Teatrului Nottara, a murit la vârsta de 89 de ani

Ion Brad, fost ambasador al Republicii Socialiste România la Atena şi fost director al Teatrului Nottara, a murit la vârsta de 89 de ani

Ion Brad s-a stins din viaţă la 89 de ani

Ion Brad, fost director al Teatrului Nottara (între anii 1984 şi 1990), a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani, anunţă instituţia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Născut pe 8 noiembrie 1929, la Pănade, Târnava-Mică, Ion Brad a fost un diplomat, poet, eseist, romancier, memorialist, traducător şi scriitor român. 

Trupul îi va fi depus sâmbătă, începând cu ora 11.00, la Biserica greco-catolică din strada Polonă, înmormântarea urmând să aibă loc începând cu ora 14.30, la cimitirul Bellu Catolic, anunţă Teatrul Nottara. 

Ion Brad a absolvit Facultatea de Filologie din Cluj, în 1952, după care a devenit secretar al Uniunii Scriitorilor.
În 1955, s-a mutat la Bucureşti, unde a fost redactor-şef al revistei „Cravata roşie”, publicaţie dedicată copiilor. Trei ani mai târziu, Brad s-a mutat la revista „Luceafărul”. 

Între 1973-1982, a fost ambasador al Republicii Socialiste România la Atena, iar între 1965 şi 1989, deputat în Marea Adunare Naţională. Ion Brad a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 1974 până la căderea regimului comunist în 1989.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: