Interviurile FNT. „Livada de vişini”, teatru TV în regia lui Alexandru Lustig: „Domnul Ion Besoiu reprezintă tinereţea noastră“ VIDEO

Interviurile FNT. De vorbă cu Anca Sigartău, Dan Aştilean şi Dan Rădulescu

Proiecţia de film „Livada de vişini”, după Anton Pavlovici Cehov, în regia lui Alexandru Lustig, va avea loc pe 23 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (21-30 octombrie).

Ştiri pe aceeaşi temă

Este un proiect al Teatrului Naţional de Televiziune, o coproducţie TVR şi Fundaţia Teatru Contemporan, care va aduce în această stagiune teatrală în faţa telespectatorului nume de referinţă ale teatrului românesc: Valeria Seciu în rolul Liubovei Ranevskaia, Marian Râlea întruchipându-l pe fratele ei – Gaev, Ion Besoiu interpretându-l pe Firs, Dan Aştilean dându-i viaţă lui Lopahin, alături de o pleiadă de valoroşi actori ai generaţiei scenei contemporane.
„Livada de vişini” este călătoria lui Ranevskaia prin anotimpurile propriei existenţe, în căutarea unui paradis pierdut. Pentru mine, ca regizor, e o călătorie magică în compania unor actori uriaşi, în căutarea unui dramaturg genial – Cehov. Realizarea spectacolului în formă cinematografică, la TVR, naşte speranţa că această călătorie artistică nu se va încheia niciodată.”, exprima regizorul Alexandru Lustig.
Prin această expunere în cadrul Festivalului Naţional de Teatru a celei mai noi variante de platou a capodoperei cehoviene, organizatorii FNT se pun şi în slujba publicului spectator, aducând pe scena vie un eveniment cultural ce se înscrie în seria producţiilor valoroase ale Televiziunii Române care au rămas valabile în orice timp şi semnalând în acest fel importanţa Teatrului de Televiziune, ca pagină de memorie perenă a evoluţiei teatrului românesc. Puterea şi în impactul social al Teatrului de Televiziune sunt de necontestat, iar producţiile de teatru în platou au însemnat un punct de rezistenţă a instituţiei, de la începuturi şi până în prezent.
 
„Livada de vişini” este, fără îndoială, unul din cele mai puternice şi mai „vizitate” texte dramatice scrise şi imaginate pe scenă vreodată, de la premiera sa din 1904 şi până în prezent.
 
În studioul Adevărul Live, de la ora 14.00 au venit actorii Anca Sigartău, Dan Aştilean şi Dan Rădulescu, trei dintre interpreţii care se disting în distribuţia acestui spectacol.
„Este altceva decât la teatru“, au recunoscut cei trei interpreţi. „La teatru controlezi tu, aici este mai mult mâna monteorului, chiar mai mult decât a regizorului, poate să te scoată cu totul“.
După vizionarea câtorva minute din înregistrare, cei trei actori au mărturisit că rămân cu privirea doamnei Valeria Seciu, dar şi a domnului Ion Besoiu. „Domnul Ion Besoiu reprezintă tinereţea noastră, a fost Directorul nostru“, au recunoscut, emoţionaţi, Anca Sigartău, Dan Aştilean şi Dan Rădulescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările